Un erou necunoscut

Un erou necunoscut

S-a scurs un secol de la începutul Primului Război Mondial, cel care a schimbat faţa Europei Răsăritene. Noi, românii, ne amintim cu mândrie bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, dar avem o rezonanţă aparte când evocăm Budapesta. De ce?

S-a scurs un secol de la începutul Primului Război Mondial, cel care a schimbat faţa Europei Răsăritene. Noi, românii, ne amintim cu mândrie bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, dar avem o rezonanţă aparte când evocăm Budapesta. De ce? Fiincă în capitala Ungariei s-a petrecut un fapt cu valoare simbolică. Sub ploaia de gloanţe trase de bolşevicii lui Bela Kun, un ostaş român a urcat pe palatul Dietei (parlamentul ungar) şi a înfipt drapelul tricolor românesc, punând alături opinca ţăranului nostru. Cine a fost acest ostaş? L-am cunoscut bine în copilăria mea. S-a numit Iosif Mihuţ, zis „Frunză Verde“, deoarece „în civilie“ era pădurar şi în uniforma „de serviciu“ purta o pălărie verde cu pană. Era din Coşeviţa, un sătuc de la poalele munţilor Poiana Ruscă din Banat. De ce l-am cunoscut bine? Tatăl meu a fost preşedintele Partidului Naţional-Creştin (Goga-Cuza) din judeţul Caraş-Severin. Iosif Mihuţ (eu îi spuneam „uica Iosiv“) a fost „omul de încredere“ care l-a însoţit pe tata pretutindeni, ca un fel de „bodyguard“ de azi.

Dar să revin. Pentru actul său de bravură de la Budapesta, Iosif Mihuţ a fost decorat de regele Ferdinand personal. Totodată, regele l-a împroprietărit cu 30 de iughere de pământ arabil.

Au venit, însă, la „putere“ comuniştii. Aceştia au făcut presiuni asupra lui Iosif Mihuţ să predea pământul la „colectivă“. Eroul de la Budapesta a ripostat spunând: „Pământul ăsta nu mi-l poate lua decât cel care mi l-a dat!“ (adică regele Ferdinand). Consecinţa: Iosif Mihuţ a fost arestat şi expediat la Canal. Acolo, însă, s-a reîntâlnit cu tata! Valea Neagră, colonia „Peninsula“. Aici şi-a găsit sfârşitul eroul. A murit în braţele tatălui meu care i-a rostit rugăciunea şi i-a dat o binecuvântare. Până înainte de moarte, tata îmi repeta: „Aş dori să mai ajung o dată acolo, să săvârşesc un parastas pentru toţi cei ce zac fără cruce în pământul Dobrogei“. Tata nu a mai ajuns, în schimb, eu am fost. Nu am văzut decât o câmpie întinsă şi iarbă.

P.S. De ce „opinca“? Iosif Mihuţ, bănăţean, a dezertat din armata austro-ungară, a trecut Carpaţii şi s-a înrolat ca voluntar în trupele de „dorobanţi“. Aceştia erau încălţaţi în opinci!

  1. poveste veche asta cu opinca pe parlamentul ungariei. poate nici nu e adevarata

    Raspunde
  2. Taci paule. Nu trebuie neapărat sa fie adevarata, nu ai înțeles nimic…

    Raspunde
  3. DACA AR VEDEA OPINCA CE ESTE ACUMA IN ROMANICA MULT IUBITA SIGUR NU ISI RISCA VIATA PTR ASA O TARA DE CACAT,DACA TOT A DEZERTAT PUTEA SA PLECE SA TRAIASCA INTR-O TARA CIVILIZATA

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.