Mai multe articole din rubrica "" ↑

O sută de ani

S-au împlinit o sută de ani de când Carol I, primul rege al românilor, a intrat în veşnicia istoriei. A avut cea mai lungă domnie în istoria noastră. Cea mai lungă şi cea mai rodnică. A adus din ţara lui de baştină un simţ al datoriei, al disciplinei şi ordinii. În lumea noastră balcanică, el a imprimat disciplina, ordinea şi simţul datoriei. A cezut cu tăria unui vizionar în potenţialul unui popor necunoscut, de la marginea Europei. Un episod semnificativ. Când Ion C. Brătianu i-a cerut prinţului Anton, tatăl lui Carol, ca fiul său să accepte modestul tron al „Principatelor Unite” de la Dunăre, prinţul-tată a spus: „Ce părere are Carol, să vedem”. Carol a apărut în uniforma sa de ofiţer prusac şi a cerut o hartă a Europei şi o riglă. A pus un capăt al riglei la izvoarele Dunării şi celălalt la vărsarea marelui fluviu în Marea Neagră. Ce a sesizat tânărul prinţ? Că acest curs al Dunării marca „Diagonala Europei”! S-a întors către cei doi, tată şi prim-ministru român, şi a rostit o frază. O frază fatidică: „Această ţară are un viitor, mă duc!” Totuşi, ce l-a determinat? Este o enigmă. Câte vorbe grosolane nu s-au spus? A venit aici să se îmbogăţească, sărăntocul! Dar, familia de Hohenzolern era una dintre familiile bogate din Europa. În paranteză spus, regele Carol I, pentru a se lega profund de „ţara lui”, a lichidat moştenirea sa din Germania şi cu banii din această moştenire a construit Castelul Peleş! (Nicio leţcaie românească!) Deci, nu ştiu de ce a venit? Rog cititorii să scuze comparaţia mea „sportivă”: poate un fel de pariu cu el însuşi! A dorit să afle de ce este în stare? Numai Dumnezeu ştie.Totuşi, ce a făcut? Pe rând: Puternica lui personalitate a impus o stabilitate a instituţiilor statului şi asigurarea unei continuităţi, care înainte, în condiţiile deselor schimbări de domn (caracteristică vieţii politice româneşti anterioare) nu putea exista. Carol a creat un mecanism european al vieţii parlamentare româneşti. A fost opera cea mai grea, clasa politică a păstrat, un timp îndelungat, lipsa de disciplină şi „neprofesionalismul” cu care condusese „cele două ţări” (Valahia şi Moldova) ca „boierime”, NU CA SLUJBAŞĂ a statului! Tehnica administraţiei MODERNE nu se putea „învăţa” peste noapte. Dar, după întronarea lui Carol I, nicio schimbare de guvern nu s-a efectuat fără consultarea „corpului electoral”. Domnul (apoi regele) desemna guvernul, acesta organiza alegeri şi conducea ţara cu ajutorul parlamentului ales. Datorită acestui sistem s-a produs o cristalizare a partidelor politice: liberali şi conservatori. Aici a intervenit – aş zice – „geniul” lui Carol I: pe baza celor două partide, el a „inventat” ceea ce s-a numit „rotativa”, adică alternarea la putere, la intervale regularizate, a celor două partide. Practica „rotativei” guvernamentale a dat vieţii politice româneşti o remarcabilă stabilitate, ferită de violenţele care au bântuit, în acel timp, în sudul balcanic.După aceste „rânduieli” interne, Carol a atacat un punct nevralgic al neamului nostru: cele vreo cinci veacuri de supuşenie turcească. Desigur, Războiul de Independenţă şi victoria finală constituie un eveniment eroic crucial al destinului românesc. „Artizanul” acestui moment sacru este incontestabil „tânărul domnitor” (atunci!) Carol I. Doresc câteva cuvinte. Iniţial, Carol şi-a oferit ruşilor ajutorul. Ruşii l-au respins. (Cum s-ar zice: „Cine-i ăsta?”). Dar, în final, a venit telegrama arhiducelui Nicolae,   comandantul suprem al armatei ţariste: „Vă implor, treceţi Dunărea, turcii ne potopesc”!). Şi Carol „a trecut” şi… a învins! Osman Paşa (un mare strateg) a capitulat şi a predat sabia colonelului Cerchez, reprezentantul domnitorului român. (Fiind de faţă generalul rus Ignatiev, respectând „gradul”, colonelul român a a transferat sabia lui Osman, rusului!)În urma acestui război şi a victoriei, având în vedere schimbările interne de „tip modern”, Carol a considerat că era cazul unui „pas înainte” şi momentul ca ţara lui să fie primită în rândul ţărilor europene. În anul 1881, Principatele Unite au devenit „Regatul României”, iar Carol, primul rege, încoronat cu o coroană confecţionată dintr-un afet de tun turcesc, capturat la Plevna.

(P.S. Regele Carol I a murit în 10 octombrie 1914).

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.