Arădenii cu dizabilități au fost programați de DGASPC Arad pentru a-și ridica biletele gratuite de călătorie

Arădenii cu dizabilități au fost programați de DGASPC Arad pentru a-și ridica biletele gratuite de călătorie

Pentru a evita aglomeraţia specifică fiecărui început de an, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad a programat, în ordine alfabetică, arădenii cu dizabilităţi, pentru ridicarea biletelor gratuite de călătorie, acordate conform Legii 448/2006(R).

Programările s-au făcut după inițiala numelui beneficiarilor, în intervalul 4 – 29 februarie 2016, dar pot fi ridicate și până la sfârșitul anului de către cei care nu au nevoie imediată de acestea . În județul Arad există în evidențele DGASPC 13.135 de beneficiari ai biletelor gratuite de călătorie.

„Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad anunţă beneficiarii, persoane cu handicap, că pentru evitarea aglomeraţiei la Compartimentul Evidenţă şi Plată Prestaţii Sociale – camera 30- ridicarea biletelor de călătorie pentru mijloacele de transport urban și interurban se va face în baza unei programări, după iniţiala numelui persoanei. Mulţumim tuturor beneficiarilor pentru înţelegere“, informează reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad.

Astfel, distribuirea biletelor se va face în baza următorului program:
4-5-8 februarie – litere B şi K;
9 februarie- litera A;
10-11 februarie – litera C;
12 februarie – litera D;
15 februarie – litere E,J,O,U,W,Z;
16 februarie – litere F şi I;
17 februarie – litera G;
18 februarie – litere H şi N;
19 februarie – litera L;
22 februarie – litera M;
23 februarie – litera V;
24-25 februarie – litere P şi R;
26 februarie – litera S
29 februarie – litera T.

20160127_161503
Persoana cu handicap grav beneficiază de 12 astfel de bilete gratuite dus-întors/an, iar persoana cu handicap accentuat beneficiază de 6 bilete gratuite dus-întors/an.
20160127_161419
Potrivit prevederilor legale privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, persoanele cu handicap grav, persoanele cu handicap accentuat, însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora, asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, însoţitorii copiilor cu handicap accentuat.
20160127_161342

Pentru a intra în posesia acestor bilete, persoanele cu handicap se vor prezenta la sediul DGASPC Arad de pe strada 1 Decembrie 1918, nr 14, cu actul de identitate în original, copie după certificatul de încadrare în grad de handicap și legitimația de călătorie. Biletele se acordă pe perioada valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.