Adrian Ţolea: „Starea drumurilor judeţene este una proastă”, dar există 52 de milioane de lei pentru reabilitarea lor

Adrian Ţolea: „Starea drumurilor judeţene este una proastă”, dar există 52 de milioane de lei pentru reabilitarea lor

Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad, a prezentat investiţiile cuprinse în Bugetul instituţiei pe acest an, rezumându-se la drumuri şi la clădiri aflate în patrimoniul CJA.

„Am prezentat parte dintre investiţiile pe care le vom face la nivelul Consiliului Judeţean în anul 2016, în ceea ce înseamnă clădiri şi drumuri judeţene. Pentru drumurile judeţene, avem 52 de milioane de lei, aici însemnând banii din fondurile proprii, 14 milioane de lei, banii dintr-un credit – 13.350.000 de lei, care iniţial era destinat drumului Arad – Felnac, 10 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării, în cadrul PNDL, şi 15 milioane de lei pentru partea de reparaţii şi întreţinere”, a afirmat Adrian Ţolea. La aceste sume se vor adăuga şi cele provenite din fondurile europene, prioritate absolută având drumul Arad – Şiria – Pâncota – Buteni, în lungime de 61 de km, ce se doreşte finanţat prin POR (Planul Operaţional Regional). „Sperăm că cei de la Ministerul Dezvoltării vor publica ghidurile, pe care le tot aştepăm. Noi suntem pregătiţi şi în momentul în care ghidurile vor fi publicate vom demara toate procedurile pentru a începe lucrările şi în această direcţie”, a completat Adrian Ţolea.

„Cred că este o sumă foarte importantă şi e normal să fie aşa, pentru ca starea drumurilor judeţene este una proastă şi nu mă feresc să afirm acest lucru şi este important să facem eforturi să găsim surse de finanţare pentru a investi în această zonă”, a încheiat Adrian Ţolea.

Cele patru mari surse în care se încadrează investiţiile bugetare pentru drumuri sunt următoarele: fonduri POR (prioritate fiind Arad – Buteni, dar şi demararea procedurilor pentru centura municipiului, zona de est), fonduri PNDL (Arad – Felnac), fonduri proprii, respectiv utilizarea banilor din împrumut.

harta drumuri judetene

Din fondurile proprii, sunt în obiectiv următoarele drumuri: Sântana – Zimand, Nădlac – Pereg (6 km), Dorobanţi – Macea (rest de 3 km), Zimandcuz – Şofronea (începere lucrări), Tauţ – Camna (primul lot), Olari – Sânmartin (cu începere din Şimand), Firiteaz – limită jud. Timiş), iar din împrumut drumurile Pâncota – Seleuş (5,35 mil lei), respectiv Neudorf – limită jud. TM (8 mil lei).

În ceea ce priveşte clădirile, Consiliul Judeţean va investi în clădirea de la UTA,  în sediul de pe B-dul Revoluţiei nr. 81, dar şi la Muzeul Judeţean, în proiectul pentru modernizare a Palatului Cultural.

  1. Domule Tolea ar trebui sa veniti sa vedeti cum arata bucata afaltata si data in folosinta pe drumul Arad-Felnac care nu are nici 4 luni de cand e gata si e toata plina de petece , in 3.5 km de drum asfaltat sunt peste 15 petece si peste 20 de crapaturi ale asfaltului intre 2 si 4 m lungime , deci in concluzie daca lasati firmele sa isi faca de cap si sa faca drumul in bataie de joc mai bine nu mai il faceti ca nu are rost si chiar o sa fiu curios cine o sa faca receptia la acest drum

    Raspunde
  2. Si daca nu iau autoritatile masuri puteti voi domnilor de la newsar.ro sa veniti sa faceti niste poze , o sa fie un subiet tare garantez sa vedem cu se prapadesc peste 3 milioane de euro , oricum e jenant ce se intampla si nimeni nici o masura si tot noi soferi cei care platim taxe de drum ne rupem masinile pe nepasarea autoritatiilor locale

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.