PSD Arad și-a prezentat candidații la câteva primării din județ

PSD Arad și-a prezentat candidații la câteva primării din județ

Conducerea PSD Arad a continuat astăzi seria prezentărilor publice a candidaţilor la primăriile din judeţ. Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar a lansat în conferința de presă ideea unui concept unitar la nivel de județ, în timp ce senatorul Mihai Fifor a vorbit despre performanță și echilibru la nivel administrativ

„PSD Arad priveşte judeţul prin prisma unui concept unitar iar eforturile noastre, pentru a cristaliza acest proiect de dezvoltare se îndreaptă în această direcţie. În fond totul se leagă şi consider că trebuie să gândim integrat la nivel strategic marile teme ale judeţului. Există încă zone cu dezvoltare inegală, pe lăngă eterna problemă, pe care noi o semnalăm continuu, cea a lucrărilor de foarte proastă calitate la nivel de drumuri judeţene. De aceea este vital să existe atât comunicare între edilii locali şi consilierii judeţeni cât mai ales linii şi proiecte clare, în special în domeniul infrastructurii. În comunicarea publică am încercat întotdeauna să le explicăm cetăţenilor raporturile profesionale organice între Consiliul judeţean, echipa de consilieri şi primarii comunelor şi oraşelor. Cetăţenii nu vor să mai vadă drumuri de pământ, lipsa trotuarelor şi absenţa canalizării, de aceea este nevoie de o abordare diferită dar şi de eforturi conjugate din partea tuturor factorilor implicaţi”, afirmă deputatul Dorel Căprar.

„Primarul unei localităţi este de drept exponentul cetăţenilor în planul nevoilor, aspiraţiilor şi soluţiilor, de aceea noi am şi insistat asupra competenţelor de ordin profesional dar şi asupra profilului moral al fiecărui candidat în parte. Avem nevoie de viziune, claritate şi precizie în administraţia publică, de proiecte de modernizare şi investiţii în mediul rural. Sunt o serie de aspecte esenţiale de care un primar trebuie să ţină cont şi în viziunea noastră ele se materializează prin implementarea unor proiecte viabile pe fonduri europene, atragerea de investitori şi generarea de noi locuri de muncă, transparentizarea activității primăriilor și cheltuirea eficientă a banilor publici în folosul cetățenilor. Dorim să impunem performanță şi echilibru în administrație şi susţin că avem şi oamenii potriviţi pentru a reprezenta cu cinste, corectitudine şi coerenţă nevoile locuitorilor din judeţ”, spune senatorul Mihai Fifor.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.