A avut loc FESTIVITATEA de înaintare în grad a CADRELOR MILITARE

A avut loc FESTIVITATEA de înaintare în grad a CADRELOR MILITARE

Vineri, 31 iulie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a avut loc festivitatea de înaintare în gradul următor, la termen, a cadrelor militare.

Ceremonialul militar a fost condus de maior Gheorghe Laurențiu, prim adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, care a dat citire ordinelor de înaintare în grad.

Astfel, prin ordin al Ministrului Afacerilor Interne, au fost înaintaţi în gradul următor doi ofiţeri, iar prin ordin al inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au fost înaintaţi, în gradul următor, 37 subofiţeri.

Înaintarea în gradul următor, la termen, a cadrelor militare, are loc în fiecare an la data de 1 august şi este prevăzută de Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare. Gradul militar este un drept al titularului şi reprezintă recunoaşterea în plan social a calităţii de cadru militar.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.