A MURIT subit în timp ce se întorcea de la școală. După câteva luni, mama ei A PRIMIT un mesaj de la copilă care A SCHIMBAT TOTUL!

A MURIT subit în timp ce se întorcea de la școală. După câteva luni, mama ei A PRIMIT un mesaj de la copilă care A SCHIMBAT TOTUL!

Delaney Riley, o fetiță de 10 ani din SUA a plecat la școală, ca în fiecare zi, însă, nu s-a mai întors niciodată acasă. Copila s-a prăbușit pe caldarâm și a murit subit. A fost găsită de prietena ei cea mai bună, căzută pe o alee. A fost transportată la spital, unde medicii au constatat că micuța suferea de o boală gravă de inimă, dar nedetectată la timp.

Tatăl ei, Craig Riley a acuzat cadrele medicale că au pus un diagnostic preliminar, astfel că a urmat o examinare profundă a inimii copilei. În tot acest timp, părinții i-au pregătit funeraliile. O întreagă comunicate este șocată, în urma decesului subit survenit micuței.

Un gest făcut de fetiță cu numai câteva luni înainte de a muri a reușit să-i aducă mamei sale consolare.

Pe 18 iunie, Delaney și prietena sa, Abigail, au scris un bilețel pe care l-au pus într-o sticlă, apoi au aruncat sticla în ocean. Și-au imaginat că bilețelul lor va ajunge într-un loc îndepărtat, însă, mesajul a ajuns la părinții săi.

Bilețelul, care conținea și un număr de telefon, a fost găsit de alte două copile și returnat mamei lui Dalaney.

„Biletul a apărut exact când aveam mai mare nevoie de el. Delaney l-a scris cu mânuțele ei, era redactat în stilul ei. Avea multe planuri. Voia să devină arhitect. Era foarte inteligentă”, povestește Chrissy, mama fetiței.

„Delaney este cu noi. Este îngerul nostru protector. Acesta a fost un semn că se află încă alături de noi. Aveam mare nevoie de acest semn”, a mai spus emoționată mama copilei.

Sursa: newsnet5.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.