E mai GRAV decât s-a recunoscut până acum! Acord ISTORIC pentru SALVAREA PĂMÂNTULUI. Ce prevede documentul

E mai GRAV decât s-a recunoscut până acum! Acord ISTORIC pentru SALVAREA PĂMÂNTULUI. Ce prevede documentul

Reprezentanţii a 195 de state au adoptat sâmbătă, la Paris, primul acord universal în lupta împotriva încălzirii globale.

În principal, acordul vizează o transformare a economiei mondiale bazate pe combustibili fosili şi o încetare a ritmului încălzirii globale.

Documentul, care va intra în vigoare în 2020, prevede limitarea creşterii temperaturii medii la nivel global la mai puţin de două grade Celsius, participanţii la conferinţa ONU de la Paris subliniind că pericolul adus de modificările climatice este mult mai mare decât s-a recunoscut până acum.

Toate statele participante şi-au luat angajamentul de a reduce emisiile poluante.

Între altele, documentul prevede:

– atingerea unui vârf al emisiilor cu efect de seră cât mai curând posibil, dar şi a unui echilibru între surse şi absorbanţi de gaze cu efect de seră în a doua jumătate a acestui secol;

– menţinerea creşterii temperaturii globale „sub 2 grade Celsius” şi o continuare a eforturilor de limitare a acesteia la 1,5 grade Celsius;

– revizuirea progreselor înregistrate la fiecare cinci ani;

– finanţarea cu fonduri de mediu în valoare de 100 de miliarde anual a ţărilor în curs de dezvoltare, până în 2020, şi un angajament în vederea continuării finanţării în viitor.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.