Activități social-filantropice în cadrul proiectului Euharistie și Filantropie (GALERIE FOTO)

Activități social-filantropice în cadrul proiectului Euharistie și Filantropie (GALERIE FOTO)

La Arad, în cadrul Proiectului Euharistie și Filantropie, în data de 22 august 2016, au fost dăruite 230 de pachete cu alimente unor persoane provenind din medii sociale defavorizate. Acţiunea a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

Aceste activități fac parte din proiectul pastoral-misionar „Euharistie și Filantropie”, care își propune să vină în întâmpinarea persoanelor defavorizate. Printre beneficiari s-au numărat: mame tinere, tineri fără un loc de muncă, dar și pensionari cu pensii foarte mici sau persoane cu pensii de boală din localitățile Lipova, Chișineu de Criș, Sebiș și Arad. Aceste acțiuni sunt de un real folos persoanelor vulnerabile, deoarece le sprijină efectiv în asigurarea hranei zilnice.

Aceste activităţi social-filantropice sunt rezultatul implicării comune a diverselor asociații din municipiul Arad, dar și a sprijinului mai multor comunități de români din Austria, Germania și Italia. În perioada 1-22 august 2016 au fost oferite 510 de pachete de hrană unor persoane defavorizate din județul Arad prin proiectul Euharistie și Filantropie, care se derulează în jurul marilor sărbători din cadrul anului bisericesc.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.