ACUZAȚII GRAVE ale unuia dintre participanții la proiectul Mars One: Pune în pericol viitorul științei!

Proiectul Mars One este sortit eşecului şi ar putea să îi facă pe oameni să îşi piardă încrederea în cercetători, susține unul dintre finaliştii primei misiuni cu echipaj uman ce va fi trimisă spre Marte.

Joseph Roche, profesor la Colegiul Trinity din Dublin s-a înscris încă de la început pentru cursa către Marte, dar pe parcurs a devenit îngrijorat de faptul că proiectul nu va fi dus la bun sfârşit şi că banii strânşi vor ajunge să fie folosiţi pentru finanţarea companiei din spatele ideii, scrie The Independent.

Roche, care se numără printre cei 100 de finalişti pentru Mars One, mai spune că procesul de selecţie al oamenilor care urmează să facă parte din misiune nu este unul potrivit.

În timp ce compania care se ocupă de misiunea spaţială spune că îi verifică pe candidaţi folosind medici şi alţi experţi, profesorul susţine că a luat parte la interviuri scurte realizate pe Skype şi alte mici teste, care, din punctul său de vedere, sunt foarte banale pentru un proiect de acest fel care presupune o călătorie cu un singur sens.

Suzanne Flinkenflogel, director de comunicare al proiectului Mars One, respinge acuzaţiile profesorului spunând că multe dintre declaraţiile sale sunt acuzaţii false.

Pe de altă parte, Roche a mai spus în cadrul unui interviu că cei care s-au înscris pentru această cursă sunt încurajaţi să plătească pentru a fi prezentaţi ca şi posibili candidaţi la proiect.

Compania a anunţat că o mare parte dintre costuri va veni dintr-o emisiune de tipul reality show despre candidaţi. Când candidaţii reuşesc să aibă parte de atenţia presei sunt încurajaţi să ofere 75% din onorariul lor grupului din spatele proiectului. Astfel, în cazul în care candidaţii apar la televizor sau oferă interviuri li se cere să doneze 75% din onorariul lor.

Mai mult, profesorul spune că el nu a întâlnit pe nimeni din compania care se ocupă de misiune şi că tot ce a trebuit să facă pentru a fi selectat a fost să completeze un chestionar, să încarce un videoclip pe un site, să meargă la un doctor local şi să poarte o discuţie pe Skype.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.