Adevărul despre atentatul asupra Charlie Hebdo – o carte care întoarce pe dos

Povestea de la Charlie Hebdo a inceput cu un masacru oribil si s-a terminat cu un mars al infratirii statelor contra terorii. Multi au zis „Je suis Charlie”, simpatizand spontan cu libertatea de exprimare clamata si practicata consecvent de revista franceza, chiar cu riscul unei revanse din partea celor lezati. S-a mai zis ca acesta a fost 9/11-ul european. Iar cativa, putini, nu s-au multumit cu informatiile oficiale si ale mediei main-stream, incepand sa scotoceasca in haosul faptelor si in valtoarea unor informatii adesea contradictorii si lipsite de logica. Unul dintre acestia este Gerhard Wisnewski, politolog german si autorul unor carti non-fiction devenite bestseller. In noua sa carte, „Adevarul despre atentatul asupra Charlie Hebdo”, cu subtitlul „Act de intemeiere al unei Europe totalitare”, Wisnewski pune intrebari, le da partial raspuns si emite o ipoteza care ii va soca pe multi.
Mai intai, intrebarile lui Wisnewski:
„De ce s-a sinucis un anchetator principal chiar in noaptea de dupa atentat?”
„De ce semanau faptasii mascati de la Charlie Hebdo, intr-un mod atat de suspect, cu membrii unei trupe speciale de comando?”
„De ce n-a intervenit paza de corp a redactorului-sef al Charlie Hebdo, Stephane Charbonnier?”
„De ce n-a fost politia la post, in fata cladirii redactiei, in acea zi?” [n.a. redactia Charlie Hebdo era pusa sub paza de mai multa vrema, dat fiind pericolul la care s-a expus prin caricaturile anti-Islam si amenintarile anterioare primite]
„De ce aveau asupra lor faptasii mascati un act de identitate pe care l-au mai si lasat, dupa fapta, in masina cu care au fugit?”
„De ce niste consumatori de droguri si `islamisti de ocazie’ sa comita, din motive de credinta, un masacru, iar apoi sa moara ca niste martiri?”
„De ce au putut comite faptele, desi erau de multa vreme monitorizati de autoritati?”
„De ce a spus premierul turc Erdogan ca atentatul a fost produs de francezii insisi?”
„De ce au explicat si alte personalitati de varf ca atentatele au fost opera structurilor de securitate?”
Cum se explica faptul ca o martora oculara a masacrului i-a descris pe faptasi ca fiind ’inalti’, in timp ce ambii suspecti masurau doar 1,69 m?”
Cum se explica faptul ca unul dintre faptasi, conform declaratiilor unor martori, avea ’ochii albastri’, ceea ce niciunul dintre cei doi frati nu avea?
„De ce politia n-a avut niciun interes sa ii aresteze pe faptasi, ci i-a impuscat pe toti trei, practic i-a executat?”
Acestor intrebari de „ancheta jurnalistica”, daca nu politieneasca, autorul incearca sa le dea un raspuns. Pe cat poate el de documentat si bazat pe informatiile la care are acces. Caci „ceata informativa” e deasa si, dupa cum se pare, secretul unor inadvertente e si el bine ascuns. De ce? Pentru ca, in opinia autorului, in dosul acestui atentat orchestrat s-ar afla o idee mai mare, o viziune de indeplinit. Pe scurt, ar fi vorba de o „cruciada” inceputa acum peste doua decenii si care ar avea ca scop invrajbirea culturilor, a religiilor, cu scopul final discreditarea Islamului si a adeptilor sai.
Ceea ce acum 25 de ani parea de necrezut, acum a devenit realitate: in Europa exista tensiuni religioase puternice, care pareau a nu mai exista demult. Dumnezeu si Allah convietuiau spre finele secolului XX relativ pasnic, tolerandu-se si chiar ignorandu-se pe alocuri, reciproc. Iata insa ca pacea si toleranta dobandite de lumea moderna pare sa nu fie pe placul tuturor.
Gerhard Wisnewski crede (unii ar spune ca in sensul teoriei conspirationiste, altii l-ar numi sceptic) ca noua „teroare islamica”, in ansamblul ei, a fost creata acum 25 de ani, iar parintii ei ideologici au un nume. Tot asa precum au un nume strategii care „trag sfori” pentru a o pune in practica, la nivel global.
Ipoteza lansata de autorul german este ca, la terminarea Razboiului Rece, strategii Pentagonului american aveau nevoie de „imaginea unui dusman”. URSS-ul se destramase, insa politicienii si industria de armament din SUA aveau nevoie de un nou adversar, pentru a „tine in priza” populatia. Iar acesta a fost germinat intai ideologic.
In 1993, profesorul de la Harvard, Samuel Huntington, „a creat confruntarea dintre civilizatii (Clash of Civilizations) intai ca articol in ziarul Foreign Affairs al Consiliului pentru Relatii Externe (Council of Foreign Relations), apoi in 1996, ca si carte (titlu german: Lupta Culturilor)”, crede Wisnewski. In cartea sa, Huntingdon scrie (citat de autorul german): „Rivalitatea dintre supra-puteri va fi inlocuita prin lupta dintre culturi”. Si „liniile de departajare dintre culturi vor fi fronturile viitorului”.
Razboiul impotriva terorii islamiste a luat, incepand cu anul 1993, amploare, justificand in fapt goana dupa petrol si resurse in tarile Orientului Mijlociu si Apropiat. In plus, s-ar dori „eradicarea acestei culturi [n.a. islamiste] bazate prea puternic pe valori conservatoare, cum e familia etc.”, afirma Wisnewski.
Charlie Hebdo, o publicatie care in repetate randuri a stat in prag de faliment, fiind salvata pe cai uneori obscure si prin ajutor financiar de la statul francez, ar fi fost varf de lance in „razboiul culturilor”, crede autorul. Intai prin sutinuta campanie contra Al-Qaida, dupa 9/11, apoi prin virulenta satira anti-islamista, pe alocuri anticlericala, crutandu-i doar, in parte, pe evrei.
Fostul nume al saptamanalului, L´hebdo Hara-Kiri, se pare ca ar fi fost de rau augur. Datorita exceselor de „libertate de exprimare” si situatiei financiare precare, sa-si fi facut singur seama (la modul metaforic) caci protectorii si-au luat mana de pe el, fiindca devenise prea incomod?
Au fost victimele de la redactia ziarului si din magazinul evreiesc „pagube colaterale” intr-un razboi mai mare, din care institutii ale statului francez, presedintele tarii (cotat anterior foarte slab in sondaje) si prestigiul acesteia au avut de castigat, prin enorma solidaritate ce a urmat atentatului? Sunt intrebari asupra carora autorul german speculeaza.
Insa incearca si o ipoteza, sustinuta nu doar de el: „<<Exista numeroase indicii ca CIA si serviciile secrete franceze sunt raspunzatoare de atentatul asupra redactiei Charlie Hebdo>>, a scris renumitul expert in strategie si fost vice-ministru al Finantelor din SUA pe timpul lui Reagan, Paul Craig Roberts. […] Politia franceza s-a asigurat ca fratii vor fi ucisi, inainte ca sa poate depune marturie, astfel incat nu vom afla niciodata, ce ar fi avut de spus ei insisi despre atentat”.
Ulterior crimelor de la Paris din 7-9 ianuarie 2015, controlul politienesc, al fortelor de securitate si actiunea „politiei gandurilor” s-ar fi intarit. „Guvernul din umbra a prins putere” si mai mare, facand poteca autoritarismului statal si unei „Europe totalitare”, dupa cum se anunta si in subtitlul cartii lui Wisnewski. 54 de francezi ar fi fost arestati pana la miljlocul lunii ianuarie, pentru „slavirea terorismului”, chiar daca unii dintre ei s.-au exprimat doar „negandit sau infantil”.
„Adevarul despre atentatul asupra Charlie Hebdo” e o carte care se citeste pe nerasuflate, o carte care se vrea si investigatie, si document, si dezvaluire. Daca astfel de carti, catalogate in general ca tinand de „teoria conspiratiei” sunt atat de fascinante pentru public, este pentru ca nu se stie cat adevar si cata speculatie se ascunde in spatele lor.
Aparuta la editura Kopp Verlag din Rottenburg in mai 2015, cartea are o prezentare grafica de exceptie, pe hartie lucioasa, textul fiind insotit de ilustratii, scheme si fotografii, inclusiv de la evenimentul la care face referire.
Autorul Gerhard Wisnewski (n. 1959) a mai scris trei best-seller, si tot pe teme „fierbinti”. Este vorba de „Fantoma RAF” (Das RAF-Phantom), „Operatiunea 9/11” (Operation 9/11), „Jörg Haider – accident, crima sau atentat?” (Jörg Haider – Unfall, Mord oder Attentat?), precum si anuarul investigativ care apare incepand cu 2007 „secretizat-musamalizat-uitat” (verheimlicht-vertuscht-vergessen).

Articolul a apărut şi în HotNews