Ambasadorul Braziliei la Bucureşti, în vizită la Arad

Ambasadorul Braziliei la Bucureşti, în vizită la Arad

Prefectul judeţului Arad, Cosmin Pribac, a primit marţi vizita ambasadorului Braziliei la Bucureşti, Raymundo Santos Rocha Magno. Acesta a fost însoţit de profesor George Legmann, precum şi de profesorul universitar Aurel Ardelean, preşedinte şi rector fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Discuţiile dintre prefect şi membrii delegaţiei s-au conturat în jurul potenţialului economic al judeţului Arad. „Domnul ambasador mi-a dezvăluit observaţia sa  privind dezvoltarea superioară a judeţului Arad faţă de alte regiuni ale ţării, fapt ce reprezintă pentru mine un motiv de mândrie şi bucurie. I-am prezentat caracteristicile şi avantajele competitive ale judeţului nostru, menţionând că Aradul are în acest moment legături economice cu Brazilia, pe lângă cele educaţionale sau culturale. Sunt convins că prin aceste parteneriate Aradul poate deveni un promotor al întăririi relaţiilor dintre cele două ţări”, a declarat prefectul judeţului Arad, Cosmin Pribac.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.