AMENZI de până la 10000 de lei pentru neîncheierea contractelor colective de muncă

AMENZI de până la 10000 de lei pentru neîncheierea contractelor colective de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad atrage atenția că toţi angajatorii care au peste 21 de salariaţi au obligaţia de a iniţia negocierea colectivă pentru încheierea contractelor colective de muncă.

„Precizăm ca potrivit art. 217 alin. 1, lit b din L. 62/2011 – Legea dialogului social, refuzul angajatorului de a începe negocierea contractului colectiv de muncă constituie contravenţie și se sancționează cu amendă cuprinsă între 5000 de lei și 10000 de lei. De asemenea, potrivit aceluiaşi text legislativ, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor”, a precizat Ecaterina Isac, inspectorul șef al ITM Arad.

Pentru o mai bună înţelegere, ITM Arad redă în cele ce urmează definiţia contractului colectiv de muncă stipulată în Codul Muncii, la art. 229 alin. 1: „convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.”

Contractele colective de muncă se înregistrează la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, din strada Episcopiei, nr. 11 – 13, camera 2 (persoană de contact – Radu Gorban).

„Menţionăm că anterior înregistrării la I.T.M. Arad a contractelor colective de muncă, inclusiv a celor cu personal plătit din fondurile publice, au loc consultări privind respectarea prevederilor legale, astfel încât să se stabilească în cuprinsul acestora, drepturi şi obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. În ceea ce  priveşte contractele colective de muncă din sectorul bugetar se insistă în mod special asupra respectării prevederilor art.138 din Legea 62/2011 a dialogului social respectiv ale art. 37 al.1 din Legea cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice. Dealtfel conţinutul acestor prevederi legale se regăsesc în comunicarea privind înregistrarea contractului colectiv de muncă/actului adiţional sub forma unei note. Precizăm faptul că în cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale sunt sezizate în scris părţile semnatare asupra neregulilor constatate”, a mai declarat Ecaterina Isac.

Pentru a veni în sprijinul angajatorilor, ITM precizează faptul că actele care trebuie depuse în vederea înregistrării contractului colectiv de muncă (art. 143 alin. 2 din Legea 62/2011) sau a actelor adiţionale se regăsesc postate pe pagina de internet a instituţiei noastre www.itmarad.ro, la secţiunea – contracte colective de muncă.

De remarcat, că anul trecut la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad au fost înregistrate 197 de contracte colective de muncă.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.