Amplu program al guvernului german pentru îngrijitorii medicali, inclusiv cei din străinătate

Amplu program al guvernului german pentru îngrijitorii medicali, inclusiv cei din străinătate

În termen de un an, guvernul german dorește să adopte un pachet de măsuri împotrivă crizei din sectorul medical de îngrijire. Se are în vedere creșterea salariilor și recrutarea a mii de lucrători în străinătate. Printr-un program la scară largă, guvernul federal dorește să atragă personal medical mai calificat, pentru a face fată deficitului masiv din acest sector. Salarii de 2.500-3.000 de euro sunt considerate rezonabile, după calificare. În ce-i privește pe angajații străini, chiar și cei din UE, se impun anumite restricții, iar testele de limbă germană sunt un imperativ. 

  • Mai mulți bani 

Ministrul Federal al Sănătătii, Jens Spahn, a solicitat ieri salarii mai mari pentru angajații din sectorul îngrijirilor medicale (Pflege). Pentru a face această profesie mai atractivă, ar trebui să existe viitoare convenții colective pentru tot personalul din acest sector.

„Cred că 2.500, 3.000 de euro ar trebui să poată fi câștigate în meseria de îngrijire medicală”, a spus Spahn la televiziunile ARD și ZDF, referitor la câștigul lunar al unei îngrijitoare (Pflegekraft) după absolvirea cursului de calificare. Recunoașterea nu se exprimă doar în cuvinte, consideră Spahn.

În plus, trebuie să se generalizeze convențiile colective, fapt inexistent în prezent, în cazul majorității celor angajați în acest sector. „Vrem să schimbăm acest lucru”, a spus ministrul Sănătății. Ceea ce, în traducere, înseamnă mai puțină muncă cu caracter temporar, mai mulți angajați permanenți.

Spahn nu vede o soluție de rezolvare a problemei, în mai larga etatizare a acestui sector. Mai degrabă, el se bazează pe o varietate de angajatori, cu condiția că termenii angajărilor și remunerația să fie corecte peste tot.

Având în vedere problemele actuale de recrutare, muncă temporară în domeniul asistenței medicale îngreuiază lucrurile, în loc să le facă mai ușoare.   „Aș prefera să am mai puțină muncă temporară și mai mulți angajați permanenți”, a spus ministrul.

  • Posturi suplimentare 

Spahn a demarat deja proiectul unui pachet de măsuri în valoare de câteva miliarde de euro, care prevede, printre altele, 13.000 de locuri de muncă suplimentare în îngrijirea vârstnicilor. În plus, stagiarii nu vor mai trebui să plătească taxele de școlarizare, începând cu 2020.

De asemenea, au fost propuse stimulente suplimentare de la guvern, inclusiv primele de pană la 5.000 euro, cu scutire de taxe, pentru acceptarea unui post permanent.

La începutul lunii iulie, ministrul Sănătății, Jens Spahn (CDU), ministrul Familiei, Franziska Giffey (SPD) și ministrul Muncii, Hubertus Heil (SPD), s-au întâlnit la Berlin și au prezentat planul unei „acțiuni concertate pe linie de ingrijire“, la care să ia parte landurile, angajatorii, sindicatele, bisericile și organizațiile caritabile.

„Ne acordăm maximum un an, apoi vrem să avem acorduri concrete și obligatorii cu toți cei care poartă responsabilitatea în domeniul îngrijirii”, a declarat Spahn pentru Bild am Sonntag. Uniunea și SPD au convenit asupra „acțiunii concertate” din acordul de coaliție, pentru a imbunătăti condițiile de muncă și pentru a face profesia mai atractivă.

„În primul rând, trebuie să îi încurajăm pe cetetenii autohtoni care doresc să lucreze din nou în îngrijire”, a declarat Giffey publicației numite. „Trebuie să fie cool să fii îngrijitor medical”.

  • Îngrijitorii străini  

Spahn a spus însă că, având în vedere necesitatea a până la 50.000 de îngrijitori medicali suplimentari, ar fi necesar „să căutăm și în străinătate”. „Dar numai în tările cu populații foarte tinere, care nu au nevoie stringentă deingrijitori de bătrâni”. Atenția trebuie focalizată pe mai multă formare, recalificare și recrutare a străinilor, cu scopul ocupării celor 13.000 de locuri de muncă suplimentare planificate.

„În Kosovo și Albania, de exemplu, educația medicală este adesea mai bună decât credeți. Vizele și recunoașterea calificărilor profesionale ar trebui să fie mai rapide”, consideră ministrul federal al Sănătății.

Ministrul Muncii, Hubertus Heil, a sugerat că străinii interesați ar putea veni în Germania timp de o jumătate de an. Condiția este de a nu obține niciun ban de la sistemul de asistentă socială, iar dacă,după cele șase luni persoană nu are un loc de muncă permanent că îngrijitor, trebuie să plece”. În opinia sa, se impune și „în sfârșit, o lege decentă privind imigrația”.

Heil a subliniat faptul că angajatorii și sindicatele negociază un acord colectiv la nivel federal, pe care apoi îl va declara obligatoriu. „Acest lucru va imbunătăti considerabil salariile.”

Fundația Germană pentru Protecția Pacienților consideră că este „rezonabil să se dezvolte cerințe practice privind vizele” pentru a atrage personalul străin de îngrijire. Cu toate acestea, ea a avertizat împotriva unei relaxări a testelor de limbă germană.

„Nu e posibil ca la noi să fie persoane care lucrează în îngrijire și care abia să înțeleagă un cuvânt german”, a spus CEO-ul fundației, Eugen Brysch. Prin urmare, nivelul testelor lingvistice nu trebuie să fie diminuat.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.