Anca Stoenescu: „Liceele tehnologice din Arad trebuie sprijinite, nu închise!”

Anca Stoenescu: „Liceele tehnologice din Arad trebuie sprijinite, nu închise!”

Consilierul local municipal Anca Stoenescu consideră nefundamentă argumentația administrației locale și a Inspectoratului Județean Arad, care intenționează să procedeze la fuzionarea mai multor unități școlare din municipiu, sub pretextul neîncadrării în plafonul de cheltuieli standard.

De altfel, chiar vineri colectivul Școlii Gimnaziale „Caius Iacob”, una dintre școlile vizate, a înaintat un memoriu – protest prin care refuză fuziunea cu Liceul Tehnologic „Caius Iacob”.

„Este normal să îmi exprim indignarea, în primul rând din poziția de profesor care cunoaște realitățile din sistem, față de inițiativa absurdă a inspectorului școlar general, Claudius Mladin. Acesta a modificat rețeaua școlară pentru anul școlar 2017 – 2018, fără a se consulta în prealabil cu corpul profesoral al unităților de învățământ care intră în discuție. Argumentația sa, cea legată de neîncadrarea în costurile standard de funcționare, este ridicolă având în vedere că cele mai multe unități de învățământ din Arad sunt în situații similare. Sigur, este facil să modifici o rețea școlară din pix dar trebuie să fim conștienți că pe lângă dificultațile inerente de mutare a bazei materiale, în felul acesta se modifica și normele profesorilor. Nu mai vorbim că elevii din Aradul Nou nu vor merge bunăoară în Vlaicu și se vor pierde acreditări Aracip, pe care aceste licee le-au obținut tocmai pentru că au corespuns cerințelor impuse! În calitate de dascăl și consilier local municipal militez pentru sprijinirea liceelor tehnologice din Arad, nu pentru închiderea lor!”, afirmă Anca Stoenescu.

  1. Buna ziua,
    Eu as demite tot Inspectoratul Judetean Arad. Cand se pune problema asimilarii cunostiintelor teoretice cu cele practice( intr-o uzina/fabrica/atelier) practicam niste gogomanii ( ISCJA) de nivelul IQ foarte redus.
    Fara o analiza sociologica, nu stiu ca desteptii Consiliului Local cum au ajuns ca trebuie desfiintate toate unitatile profesionale si trecute la unitati teoretice.

    Recunosc ca sunt din Ar-Nou, socrul meu a fost tamplar, sotie si multi prieteni ing. de prelucrarea lemnului.
    Eu as da un sut in f….d la toate ISC Arad. De 8-10 ani de zile urmaresc desfiintarea Liceului Forestier.
    Trebuia , dupa mine ca aradean, sa se numeasca Liceul Iosif Lengyel care indiferent de nume a creat un nume si un stil. Numai ca…..

    O zi buna
    Aradeanul

    Raspunde
  2. d-na Stoenescu este cel mai putin in masura sa-si dea cu parerea.Sa nu uite cum a ajuns insp.adj.Nu cred ca multiplele diplome pe care le are sint suficiente ci ce ai in cap.La acest capitol d-na lasa de dorit.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.