Angela Merkel, în concediu de Paşti în Italia

Angela Merkel, în concediu de Paşti în Italia

Un summit internaţional care începe joi la Geneva încearcă să tempereze conflictul din Ucraina. La întâlnire iau parte ministrul de externe ucrainean Andri Deschtschyzja, omologul său rus Sergej Lavrov, preşedintele Comisiei de politică externa a SUA, John Kerry, şi înaltul reprezentant pentru probleme externe şi de securitate a UE, Catherine Ashton. În acest timp, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, se află împreună cu soţul ei în Italia, unde petrece o săptămână de concediu, în săptămâna dinaintea Paştelui. Televiziunea germană NTV difuzează imagini cu Merkel la Ischia, sub titlul „Ucraina în sus sau în jos, şi un cancelar are nevoie de câteva zile de relaxare“.

NTV menţionează că n-a existat o confirmare oficială a concediului lui Merkel în Italia, însă înlocuitoarea purtătorului de cuvânt al Guvernului german, Christiane Wirtz, a declarat: „Cancelarul federal se relaxează câteva zile“ şi că în săptămâna Paştelui nu este la Berlin. Înainte să plece, Merkel a vorbit la telefon cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Acesta i-ar fi spus că speră „într-un semnal clar, că situaţia va reveni la un context paşnic“.

Prin urmare, Angela Merkel a transmis anterior întâlnirii de la Geneva că „se speră într-o apropiere diplomatică“. La fel crede şi Catherine Ashton, spunând în mod repetat că „Rusia şi Ucraina trebuie să înceapă un dialog serios“. Tonul celor două politiciene de frunte din Germania şi UE este temperat. Corespunde el situaţiei de fond din Ucraina, unde incidentele şi comasările de forţe, inclusiv cele de ordin militar, se înteţesc?

Mai mult chiar, între noul guvern de la Kiev şi Moscova situaţia pare a fi ireconciliabilă, pentru moment. Premierul ucrainean acuză Federaţia Rusă că încearcă, prin conflictul din Ucraina, să construiască „un nou Zid al Berlinului“ în Europa.

Diferenţele dintre fronturi nu par a fi uşor de rezolvat. De aceea, diplomaţii care se întâlnesc la Geneva nu speră cu adevărat în găsirea unei „soluţii complete de pace“. Experţii consideră că reuniunea celor patru ar fi încununată de succes chiar şi numai dacă s-ar ajunge la „o bază comuna de înţelegere, în vederea unor viitoare negocieri“.

Poziţia Germaniei, a cancelarului Merkel, e vitală în negocierea cu Rusia. Însă de Paşti, când mai toată lumea îşi ia concediu, şi cancelarul are nevoie de reculegere şi relaxare. Ea şi-a început vacanţa vizitând ruinele din Pompei, se plimbă împreună cu soţul ei Joachim Sauer pe plaja din insula ei preferată, Ischia.

Iar bucătarii din oraşul Sorrent încearca să o atragă în restaurantele lor cu „preparate speciale din paste“.

Foto: commons.wikimedia.org
Articolul a apărut şi în HotNews.ro

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.