Angelina Jolie a primit titlul de „Honorary Dame” din partea reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii

Angelina Jolie a primit titlul de „Honorary Dame” din partea reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii

Angelina Jolie a fost distinsă cu titlul de „Honorary Dame” de regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, în semn de recunoaştere a implicării sale în campania de prevenire a violenţei sexuale (PVSI) şi împotriva folosirii violului ca armă de război.

Acest tip de distincție este una onorifică și se înmânează anual, în luna iunie.

În perioada 10 – 13 iunie, actriţa a prezidat, alături de şeful diplomaţiei britanice, William Hague, un summit pe tema violenţelor sexuale comise în timpul conflictelor şi recurgerii la viol ca „armă de război”, iniţiativă salutată de însuși Papa Francisc.

La summit au luat parte delegaţii din peste 100 de ţări, reprezentanţi guvernamentali, ONG-uri, reprezentanţi ai Bisericii, experţi militari şi juridici, asociaţii umanitare şi membri ai societăţii civile.

„Faptul că am lucrat cu PVSI şi cu supravieţuitoare ale violului (în zone de conflict) este o onoare în sine. Ştiu că va dura foarte mult până ce ne vom atinge obiectivele, dar sunt dedicată trup şi suflet acestei iniţiative”, a declarat Angelina Jolie.

Pe lista Royal’s Birthday Honours din 2014 s-au numărat și alte celebrități, precum: actorul Daniel Day-Lewis, premiat de trei ori cu Oscar, care a fost ridicat la rangul de cavaler pentru „contribuţiile aduse artei spectacolului”, actriţa Maggie Smith, din serialul britanic „Downton Abbey”, care a fost numită Companion of Honor, dar și actorul din seria „Homeland” – Damian Lewis, care a fost numit ofiţer al Ordinului Imperiului britanic (OBE).

Angelina Jolie, care a deţinut titlul de ambasadoare a bunăvoinţei pentru Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi din 2001 până în aprilie 2012, a vizitat în această perioadă peste 40 de tabere de refugiaţi pe plan mondial, iar în aprilie 2012, a primit titlul de emisar special, pentru „angajamentul excepţional” pe care l-a dovedit faţă de cauza persoanelor refugiate. Angelina Jolie a donat în ultimii ani peste cinci milioane de dolari programelor iniţiate de ONU pentru ajutorarea persoanelor refugiate din lumea întreagă.

Foto: wikimedia.org

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.