Anunţul TRIST al Casei Regale: Regele Mihai a fost ÎMPĂRTĂŞIT

Anunţul TRIST al Casei Regale: Regele Mihai a fost ÎMPĂRTĂŞIT

Casa Regală anunţă că Sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril îl găseşte pe Regele Mihai în stare de suferinţă şi anunţă că Majestatea Sa a fost împărtăşit, marţi, de un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale.

„Astăzi, 8 noiembrie 2017, marea sărbătoare a Sfinţilor Mihail şi Gavril îl găseşte pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferinţă, la reşedinţa din Elveţia, înconjurat de Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu. Aseară, un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale a venit la reşedinţa din Elveţia pentru a da Majestăţii Sale Sfânta Împărtăşanie, în prezenţa Principesei Moştenitoare”, anunţă Casa Regală.

„Principesa Moştenitoare Margareta mulţumeşte tuturor celor care au trimis în ultimele două zile atât de multe mesaje de iubire, de admiraţie şi de încurajare pentru Majestatea Sa! Familia Regală urează tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Mihail şi Gavriil pace sufletească, bucurii şi împliniri!”, mai precizează Casa Regală.

De remarcat, că 8 noiembrie este ziua în care Regele Mihai îşi serba public atât ziua de naştere, cât şi onomastica.

Casa Regală anunţase luni că starea generală a Regelui Mihai, care a împlinit 96 de ani în 25 octombrie, s-a agravat.

  1. Apai cat sa mai traiasca si asta?

    Raspunde

Lasă un comentariu la Cancel Reply

Your email address will not be published.