Arădenii sunt invitați la film! Documentare de excepție proiectate în una din cele mai îndrăgite cafenele din oraș

Arădenii sunt invitați la film! Documentare de excepție proiectate în una din cele mai îndrăgite cafenele din oraș

Cea de-a treia ediție a programului KineDok la Arad începe miercuri, 24 mai. De la ora 20, la Joy’s Cafe se vor viziona filmele documentare „Ordine superioare” şi „Aceia”, două perspective diferite asupra unui subiect de actualitate înainte ca acesta să fi devenit povestea numărul unu în media.

Documentarele investighează criza refugiaților, din perspectiva refugiaților care încearcă să treacă frontiera dintre Ungaria și Serbia, pe de o parte, şi din perspectiva localnicilor lângă al căror sat s-a înființat o așezare de refugiați, pe de altă parte. După proiecţie participanții vor avea plăcerea să stea la discuţii cu tânăra regizoare Krisztina Meggyes, realizatoarea documentarului „Aceia”.

„Ordine Superioare” urmăreşte povestea unei granițe,  de pe partea ungară, unde o parte din localnici patrulează frontiera dintre satele lor și Uniunea Europeană, în calitate de gardieni publici  și  voluntari.  Pe  partea  cealaltă,  în  Serbia,  un  pastor  din  Subotica  îi  ajută  să supraviețuiască pe imigranții pregătiți să treacă granița.

Doi ani mai târziu acțiunea se mută într-un mic, liniștit și bogat sat unguresc (Vámosszabadi) în documentarul ca de poveste  „Aceia”,   când   un   eveniment   neașteptat   deranjează  liniștea comunității: în 2013 o nouă așezare de refugiați este stabilită chiar la câțiva kilometri de granița cu comunitatea. Localnicii au o reacție puternică, începând să protesteze, iar un grup de activişti decide să facă orice pentru a scăpa de imigranți.

În 2015, Asociația One World Romania a lansat KineDok, un program de distribuție alternativă de  film  documentar  ce  își  propune  să  completeze  distribuția  clasică  și  să  aducă  filmul documentar  mai  aproape  de  public.  One  World  Romania  împreună  cu  partenerii  săi  locali continuă programul pentru al treilea an consecutiv în mai multe locații alternative.

În cadrul celei de-a treia ediții, 16 documentare incitante vor fi proiectate în peste 25 de spații neconvenționale din fiecare țară participantă: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, România, Polonia, Norvegia și Bulgaria. O parte importantă din misiunea KineDok este de a merge în orașele mici și de a folosi spiritul local al barurilor, al galeriilor și al altor locuri populare. Aceste locații oferă o alternativă  pentru întâlnirea dintre filmul documentar și public și creează o atmosferă intimă în care vizionarea și dezbaterea unor probleme curente, alături de regizori și experți, devine o experiență.

A treia ediţie KineDok în Arad

Pentru al treilea an la rând, Asociaţia CitiZenit vă invită să vizionați la Cafeneaua Literară Joy’s, în fiecare lună, câte un film documentar care explorează subiecte de actualitate, de la criza refugiaţilor la situaţia cinematografelor din România, de la exploatarea turistică la probleme de ecologie. În cadrul programului KineDok 2017, în Arad vor avea loc 8 proiecţii de film, după următorul program:

24 mai – Ordine Superioare & Aceia

1 iunie – Cinema, mon amour

5 iulie – Turism!

2 august – Expirat

6 septembrie – Unchiul Tony, Trei Proşti şi Serviciul Secret

4 octombrie – 5 Octombrie

1 noiembrie – Regina Tăcerii

6 decembrie – Copiii lui Cain

Filmele „Ordine Superioare” şi „Aceia” vor fi proiectate cu subtitrare în limba engleză, iar intrarea la toate proiecţiile KineDok este liberă.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.