Aradul riscă să PIARDĂ monumentul Marii Uniri. Grupul PSD-ALDE convoacă de URGENȚĂ consilierii locali la o ședință extraordinară

Aradul riscă să PIARDĂ monumentul Marii Uniri. Grupul PSD-ALDE convoacă de URGENȚĂ consilierii locali la o ședință extraordinară

Grupul PSD – ALDE din Consiliul Local Municipal va convoca, joi, o ședință extraordinară, pe tema monumentului Marii Uniri care ar trebui amplasat la Arad.

Deputatul social-democrat Adrian Todor a atras atenția asupra faptului că aleșii locali din CLM trebuie să rezolve până luni problema amplasamentului acestui monument, în caz contrar Ministerul Culturii urmând să aleagă o altă locație, într-un alt oraș.

„Ministrul Culturii, George Ivașcu, a solicitat Primăriei Arad, la începutul lunii aprilie, ca până pe data de 16 aprilie 2018 Primăria Arad să transmită ministerului informații concrete cu privire la lucrările de amenajare a zonei în care va fi amplasat monumentul, precum și planurile detaliate ale lucrărilor, care urmează să fie prezentate sculptorului. Din păcate, suntem în 12 aprilie 2018, iar din partea primarului Gheorghe Falcă am auzit doar declarații politice, doar scuze pentru faptul că nu au demarat lucrările, am văzut doar încercări de a scăpa de răspundere, minciuni cu privire la cine trebuie să realizeze acele lucrări, care au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Arad, astfel că sunt în sarcina Primăriei Arad”, spune Adrian Todor.

„Consilierii PSD – ALDE au decis să convoace pentru data de luni, 16 aprilie 2018, o ședință extraordinară, unicul punct de pe ordinea de zi fiind un proiect de hotărâre, privind stabilirea amplasamentului monumentului Marii Uniri, în zona Consiliului Județean Arad, așa cum însuși Gheorghe Falcă a anunțat că s-a căzut de acord, și totodată mandatarea primarului municipiului Arad să facă demersurile necesare pentru urgentarea amplasării acestui monument atât de important pentru Arad și arădeni. Sperăm ca în ceasul al 12-lea, Gheorghe Falcă să lase deoparte orgoliile politice, să arate respectul cuvenit acestui oraș și să facă toate demersurile pentru ca Aradul să nu piardă monumentul Marii Uniri, în anul Centenarului“, declară deputatul social-democrat arădean, Adrian Todor.

Loading...
  1. Aradul merita un monument al uniri ,dar cel de acum nu te da pe spate.

    Raspunde
  2. Nu pierdem nimic daca-l pierdem. „teapa” aia nu arata a monument, cred ca am fi luat noi teapa cu el la cat costa, asa ca… nici o paguba.

    Raspunde
  3. Monumentul asta e o prostie oricum. Sa puna bustul lui Falca pe piramida din piața Avram Iancu.

    Raspunde
  4. N-ar trebui sa pierdem modernizarea zonei.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.