Aradul, sub bagheta lui Falcă

Nu trece o lună în care să nu aflăm că o altă lucrare pentru care administraţia Falcă s-a bătut cu cărămida în piept, prezentând-o drept o mare realizare, se dovedeşte a nu fi chiar aşa. De această dată este vorba despre staţiile de tramvai, reamenajate pe bani mulţi, prin proiectul BERD. Milioane de euro a cheltuit administraţia ca să putem circula civilizat, dar a dovedit şi de această dată că interesul nu e să facă lucrurile bine şi până la capăt, ci doar să le facă, să aibă cu ce le scoate ochii, mai apoi, alegătorilor.

Nu trece o lună în care să nu aflăm că o altă lucrare pentru care administraţia Falcă s-a bătut cu cărămida în piept, prezentând-o drept o mare realizare, se dovedeşte a nu fi chiar aşa. De această dată este vorba despre staţiile de tramvai, reamenajate pe bani mulţi, prin proiectul BERD. Milioane de euro a cheltuit administraţia ca să putem circula civilizat, dar a dovedit şi de această dată că interesul nu e să facă lucrurile bine şi până la capăt, ci doar să le facă, să aibă cu ce le scoate ochii, mai apoi, alegătorilor. În acest caz, deşi au fost voci care au atenţionat asupra faptului că staţiile de tramvai sunt neconforme, administraţia s-a făcut că plouă. În realitate, îi plouă doar pe călători, din cauza modernelor (şi cam atât) acoperişuri ale staţiilor de tramvai. Pe Falcă şi Cionca, reprezentanţi ai partidului-stat, nu-i udă stropii, că ei zâmbesc forţat din staţii doar în campaniile electorale. De pe afişe, desigur. Ei nu circulă cu tramvaiul, au limuzine, nu stau să-i bată soarele şi ploaia în cap, ca pe arădenii simpli cărora le cer voturile.

Înainte de a le zâmbi de pe afişele din staţiile de tramvai, în special Gheorghe Falcă, dar şi Iustin Cionca – în calitate de prim-vicepreşedinte al partidului-stat de la Arad – ar trebui să le explice acestor oameni de ce municipalitatea alocă acum aproximativ 360.000 de lei, din banii noştri, ai tuturor, pentru redimensionarea refugiilor. De ce acestea nu au fost făcute aşa cum trebuie încă de la bun început? Unde s-a greşit? Cine a greşit? E de vină proiectantul? Constructorul? Şi, când se va descoperi vinovatul, să fie pus el să plătescă suma respectivă, nu toţi arădenii, care nu poartă vina deciziilor proaste ale administraţiei, ci eventual doar vina alegerii unei proaste administraţii. La fel, şi în cazul altor lucrări făcute de mântuială, unde pentru reparaţii se dă „cep” la banul public!

Nu pot încheia fără să remarc şi utilitatea unei decizii a administraţiei Falcă, aceea de a depune candidatura Aradului la titlul de „Capitală Culturală Europeană”. Desfiinţat de mai toată lumea cu capul pe umeri, demersul administraţiei locale se dovedeşte folositor. Nu Aradului, desigur, ci „băieţilor deştepţi” care-l conduc şi care au mai găsit o modalitate de a sifona bani publici. Nu sunt ei aşa de mulţi ca în cazul unor lucrări de infrastructură, de exemplu, dar sunt suficienţi pentru a acoperi nevoile corului de aplaudaci din jurul primarului, din care fac parte inclusiv colegi de-ai noştri, din presă.

Iar dirijorul e cât se poate de mulţumit: E în centrul atenţiei iar corul răspunde prompt zvâcnirilor de baghetă…

  1. E de remarcat faptul ca in acest articol ai pus caciula pe v. Dar , cu o veverita nu se face ZOO , asa ca astept (macar) de la tine mai multe semne de normalitate. Cius 🙂

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.