Aradul, sub lupa Direcției de Sănătate Publică: Risc de DECLANȘARE a unor EPIDEMII

Aradul, sub lupa Direcției de Sănătate Publică: Risc de DECLANȘARE a unor EPIDEMII

Direcția de Sănătate Publică (DSP) a județului Arad a reacționat ca urmare a crizei gunoiului din municipiul Arad, susținând că există riscul de declanșarea a unor epidemii.

În contextul anunțatei vizite a ministrului Mediului la Arad, DSP a transmis o adresă Consiliului Județean Arad, Consiliului Local Municipal Arad, Primăriei Municipului Arad și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară – Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor în care atrage atenția asupra situației din oraș.

„Având în vedere riscul pentru sănătatea publică prin declanșarea unor epidemii creat de gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor menajere în municipiul Arad, în temeiul Ordinului ministerului sănătății nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, art. 82 din norme (1) vă solicităm organizarea şi desfăşurarea de acţiuni de combatere a artropodelor şi rozătoarelor vectoare de maladii transmisibile şi/sau generatoare de disconfort. Acțiunile de combatere se vor desfășura în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de data 10.05.2018”, se arată în adresa DSP.

„De asemenea,  Consiliul local și Primăria vor comunica cetăţenilor măsurile întreprinse în vederea combaterii artropodelor şi a rozătoarelor, conform prevederilor art 82 , alin. 4 din Ordinul MS mai sus menționat.
Precizăm că reziduurile solide depozitate şi neutralizate incorect, exercită efecte negative direct asupra populaţiei, cât şi indirect, prin contaminarea celorlalţi factori de mediu. Sintetic, principalele efecte negative pot fi grupate astfel:

  • favorizarea înmulţirii muştelor şi a altor insecte care la rândul lor sunt vectori a numeroase microorganisme patogene;
  • constituie locuri de adăpostire şi dezvoltare a rozătoarelor: şoareci, şobolani;
  • conţin numeroşi agenţi patogeni şi paraziţi care având suport nutritiv bogat supraviețuiesc în reziduuri timp mai îndelungat;
  • impurificarea aerului prin produşi gazoşi rezultaţi prin descompunere, mai ales în sezonul cald;
  • influenţează nefavorabil individul din punct de vedere psihic, prin aspectul inestetic şi mirosurile neplăcute.

Pentru îndrumare tehnică de specialitate se pot solicita informații specialiștilor din cadrul DSP Arad la numerele de telefon/fax  precizate în antet.

Situația privind ridicarea deșeurilor menajere de pe raza municipiului Arad se monitorizează  de către Grupul de Suport Tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de epidemii, constituit prin Ordinul Prefectului nr. 341/26.04.2018”, se mai precizează în adresa DSP Arad.

În tot acest timp, operatorul de salubrizare face eforturi disperate pentru a reuși colectarea deșeurilor menajere din oraș, operațiune care se dovedește dificilă pentru societatea care a preluat din mers această activitate.

  1. ” operatorul de salubrizare face eforturi disperate „.

    Normal ca face, ca doar a pus mana pe o gramada de bani. Si tot in spiritul celui mai mic pret la licitatie, desteptii nostri de edili, i-au ales fara sa verifice daca acestia sunt capabili sa faca ceea ce se angajeaza, sau nu. Bine ca nu au ales o echipa de vre-o 10 oameni cu 10 roabe, ca sigur acestia puteau licita la un pret mult mai mic. Ce daca nu ar fi putut face fata. Ieftin sa fie. Oare cati bani le-au intrat direct in buzunare acestor vajnici analizatori de licitatii daca au putut atribui un contract anui astfel de operator incapabil. De parca idiotul de operator Retim nu stia cu ce se va confrunta. Daca intradevar nu stia, e si mai grav, caci asta dovedeste ca sunt complet incompetenti si nepregatiti. Sunt sigur ca stiau cate masini si cati angajati avea Polarisul, asa ca mai lasati-ne cu eforturile lor disperate. Aradul nu are 10-15 strazi si un maxim de 1000 de locuitori si nici aradenii nu sau hotarat brusc sa produca mai mult gunoi decat inainte. Acestia nu si-au facut nici credite pe 10-20 de ani, sa cumpere alimente si mai stiu eu ce altceva, doar ca sa le arunce sa faca greutati celor de la Retim. Ce a-ti vrea, sa mancam o singura data pe saptamana doar ca sa o duca Retimul bine. O alta aberatie in contractul acestora specifica ca ei nu se obliga sa preia resturile vegetale ( iarba taiata, crengi, frunze, etc. ) Din cate stiu, fiecare avem obligatia sa pastram curatenia in jurul resedintelor, ca asa zic edilii nostri. Unde sa aruncam aceste resturi. Sa facem tocana din ele, sa le punem la borcan pentru iarna. Sa facem stive in mijlocul strazilor ? Cum a putut administratia locala sa gireze un astfel de contract cu astfel de clauze paguboasa. Oare cat mai aveti de gand sa-i tolerati pe cei de la Retim, ca pubele inca tot n-am primit, desi am fost de 4 ori dupa ele. Este o completa bataie de joc la adresa tuturor si aici sunt de vina atat Retimul, cat si mai ales, administratia noastra locala.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.