Flash news:
 
<< Înapoi


Aglomeraţie în vămi după ridicarea restricţiilor de trafic impuse în ultimele zile în Ungaria



04.11.13 de M.I.

Trafic îngreunat la ieşirea din ţară la graniţa cu Ungaria, după ce timp de mai multe zile prin ţara vecină nu a mai putut să intre nici un autotren. Restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele de mare tonaj au fost aplicate in perioada 31 octombrie, ora 23.00 – 3 noiembrie, ora 23.00 (ora României), când în ţara vecină s-a sărbătorit „Ziua tuturor sfinţilor”. Autorităţile de frontieră informează că traficul pentru acest tip de mijloace de transport a crescut pe sensul de ieşire din ţară, respectiv intrarea în Ungaria.
„Ţinând cont de numărul mare de automarfare care se prezintă la ieşirea din ţară în punctele de trecere a frontierei subordonate Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea s-au dispus măsuri de suplimentare a personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlulul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control a TIR-urilor, atât pe sensul de ieşire cât şi pe sensul de intrare. De asemenea, s-a luat legătura cu autorităţile de frontieră din Ungaria în vederea stabilirii măsurilor comune necesare asigurării unui control operativ pentru acest tip de mijloace de transport. Totodată, în zonele adiacente punctelor de trecere, există patrule mobile, formate din poliţişti de frontieră români şi reprezentanţi ai celorlalte structuri ale M.A.I, care asigură ordinea şi liniştea publică şi vor informa şoferii cu privire la măsurile aplicate de autorităţile statului vecin”, se arată într-un comunicat de presă remis de Poliţia de Frontieră.
De asemenea, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră mai precizează că au fost luate toate măsurile ce se impun pentru ca traficul de călători şi autoturisme să se desfăşoare în condiţii normale, operativ, fluent şi civilizat.
În vederea evitării aglomerărilor ce pot aparea ca urmare a configuraţiei punctelor de trecere şi a suprasolicitării din punct de vedere al tranzitului numai a unora dintre acestea, Poliţia de Frontieră le recomandă şoferilor de automarfare care intentionează tranzitarea frontierei româno-maghiare, să folosească toate punctele de trecere existente la graniţa cu Ungaria, după cum urmeaza:
- pe raza jud. Timiş  - PTF Cenad - Kiszombor;
- pe raza jud. Arad - PTF Nădlac – Nagylak, PTF Turnu – Batonnya, PTF Vărşand –Gyula;
- pe raza jud. Bihor - PTF Salonta - Mehkerek; PTF Borş-Artand; PTF Valea lui Mihai – Nyirabrany; PTF Săcuieni – Letavertes;
- pe raza jud. Satu Mare - PTF Urziceni – Vallaj; PTF Petea – Csengersima.
În situaţia în care exista nemulţumiri cu privire la modul în care este efectuat controlul la trecerea frontierei, participanţii la trafic pot apela la numărul de telefon 021.9590, unde aspectele semnalate vor fi preluate de poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891