Flash news:
 
<< Înapoi


Asociaţia "Arad km. zero" îl ATACĂ pe Ponta: "Noi tot vă vom considera un mincinos care şi-a bătut joc de noi!"



08.07.13 de O.T.

Liderii Asociaţiei „Arad km. zero” au adresat o scrisoare deschisă prim ministrului Victor Ponta în care îi aduc acestuia o serie de reproşuri. Scrisoarea este una dură la adresa celui care, consideră reprezentanţii asociaţiei, i-a înşelat pe protestatarii care au rezistat în frig o iarnă întreagă împotriva preşedintelui Traian Băsescu.
„Domnule Victor Ponta, suntem cei ce în iarna anului trecut am ieşit în stradă, sătui până peste cap de ceea ce s-a întâmplat în România lui Băsescu. Începând din 13 ianuarie, zăpada, gerul, ploaia n-au reuşit să întrerupă protestul nostru iar mesajul radical al USL-lui în 2012 a fost în măsură a ne regrupa în jurul acestei forţe politice, convinşi fiind că justeţea demersului nostru îşi găseşte în sfârşit vectorul aşteptat. Privindu-vă în aceste luni, ne-am dat seama că încă o dată am fost înşelaţi, iar cinismului cu care reuşiţi să ne verificaţi nervii îi vom răspunde cu fermitatea caracteristică oamenilor cu principii.
Aţi făcut unele afirmaţii în seara de 7 iulie la emisiunea d-lui Gâdea de la Antena 3, care dovedesc exact valoarea pe care noi, poporul român, o avem în înţelegerea d-voastră. Mă refer la aprecierea cu privire la termenul „legal” în care vom scăpa de Băsescu.
Întrebări:
Ce fel de mandat (sau de la cine aţi primit un astfel de mandat) vă permite să antamaţi un viitor al românilor pe cel puţin 500 zile?
Când şi în ce împrejurare cei 7,4 milioane de români au fost din nou consultaţi cu privire la termenul pe care l-aţi dat?
Cum vă permiteţi să vorbiţi în numele nostru dacă aţi făcut peste capetele noastre o înţelegere cu cel pe care noi l-am respins? 
V-am dat 70% în Parlament, ceea ce înseamnă că v-am dat TOTUL. Adică, v-am dat LEGEA. Cum mai pot funcţiona oamenii lui Băsescu prin Curtea Constituţională, prin justiţie şi aiurea, când noi v-am mandatat să SCHIMBAŢI ţara? Nu peste 500 zile. ACUM. Peste 500 zile mulţi nu vom mai fi iar nevoia de ADEVĂR va rămâne doar un deziderat ataşat blestemelor cu care veţi fi trecuţi, la rându-vă, râul.
De ce încercaţi să ne minţiţi prin afişarea nepăsării sau chiar a naivităţii atunci când ar trebui să reacţionaţi cu vehemenţă la „băgările în seamă” ale lui Băsescu? Este vreo neputinţă endemică politicii româneşti, prea bine ancorată în trecuturi individuale?
În final, domnule Victor Ponta, vă asigurăm că în ciuda plantării a câte unui Logan la poarta fiecăruia dintre români, noi tot vă vom considera un mincinos care şi-a bătut joc de noi şi suntem din ce în ce mai încredinţaţi că cei care vă menţin în funcţie exced politicii social democrate şi chiar liberale”
, se arată în textul scrisorii deschide, semnată de Virgil Florea şi Dan Ciucuriţă.



Comentarii (22)

lola - la 10.07.2013 ora 19:18:54



Asociatie care reprezinta societatea civila... OARE??
Cum se face ca aceasta asociatie critica USL, dar tocmai au primit sediul pentru conferinte in cladirea domnului CAPRAR.
MINCINOSI..SA VA FIE RUSINE.va bateti joc de societatea civila


.... @neamtu si bihoreanu - la 10.07.2013 ora 10:45:09



spre deosebire de altii votantii USL-ului au vrut scimbarea. Au vrut altceva decat PDL si Base. Au fost nemultumiti la fel cum sunt acuma nemultumiti de USL.
Voi PDL-ilor si basistilor ati fost multumiti. Ma intreg de ce nu sunteti multumiti si de PONTA ca tot este pe felie cu Base al vostru?
Cam cum trebuie sa fii sa fii multumit de Falca, Boc, Basescu, MRU si toata hoarda asta portocolie?


barton - la 09.07.2013 ora 21:13:53



@Bihoreanu

Tare intelighent trebuie sa fii sa pui stampila pe niste jagardele


Marius - la 09.07.2013 ora 19:53:04



Rusine USL sunteti niste mincinosi.


Bihoreanu - la 09.07.2013 ora 19:33:10



Ma bucur ca in sfarsit au inteles si usl-isti astia de ce aradenii voteaza in marea majoritate cu PDL .chestie de inteligenta!


.... - la 09.07.2013 ora 18:21:24



Cativa, vreo cateva milioane, intamplator cca 75% din alegatorii prezenti la referendum si cam 50% din totalul celor cu drept de vot isi manifesta dreptul de vot la referendumul de demitere a lui Basescu.
Degeaba, votul lor a fost anulat de un qvorum dubios impus dubios de o CCR cu pretentii de instanta apolitica.
La revolta asta se adauga scarba privind mana jegoasa ce le-a fost bagata in buzunar cu sila de Base prin taierea veniturilor. Pe fondul acestei scarbe si revolte USL se erijeaza in reprezentantii cetatenilor si obtin la alegeri 70% din parlament.
USL ajuns astfel pe cai mari face intelegeri, prin Ponta cu Basescu. Apoi ne baga pe gat niste securisto-deontologi in parchete, pentru asigurarea linistii penalilor din barca transpartinica de orientare basista. Apoi vine Aruncatullagunoi sa ne explice teoria lui Pitagora. Ponta tace. USL-ul se complace. Antonescu isi sacrifica si ultimul dram de demnitate in speranta nesincera ca va fi uns candidat al USL. Ce naiv! Il va trata Ponta la fel cum si-a tratat teza de doctorat.
Nu conteaza! Cativa, din pacate cei mai zdrente dintre noi sunt in castig si la butoane. Noi suntem ... la mila lor, a cinismului lor si ce este mai rau nu avem nicio cale de iesire. Vor veni politrucii sa ne ceara votul pentru europarlamentre. Noi vom avea de ales intre gunoiul PDL-ist, cel PSD-ist, cel PNL-ist etc. Noi nu vom putea, fiindca sistemul electoral de vot pe liste blocate nationale, nu ne permite sa alegem un candidat decent.
Apoi vor veni aceleasi zdrente politruce sa ne ceara votul pentru un nou pre┼čedinte. Va trebui sa votam iarasi intre cateva zdrente: Antonescu, Oprescu, poate Ponta si Blaga ... oricum, NIMIC decent!
In tot rahatul asta de politica imputita cineva are sansa unica de a se prezenta ca reprezentant al celor muiti de Basescu si CCR. Antonescu. Problema este ca in imbecilitatea lui de sclifosit rasuflat nu isi da seama ca in 2013 sau 2014 un barbat isi cauta singur nevasta si nu mai merge la mamaica lui care, ca o codoasa, umbla pe la babe sa-i gaseasca una mai cu bani, chiar una grasa. El asteapta sa-i dea Ponta functia de candidat cand ar putea sa si-o asume singur, asa ca un barbat, nu ca un labar speriat de fete, cu cosuri si dioptrii de la excesul de onanie, un pervers toba de ... site-uri porno.
Vointa candidatului care va cauta sa reprezinte milioanele de oameni inselati, excrocati si apoi talhariti ar putea fi suficienta pentru un prezidentiabil, daca acesta este sincer si curajos.
Mariajul asta al PNL cu PSD da dimensiunea smecherelii staliniste a lui Ponta si fricii de putoi labar a lui Antonescu.


neamtul - la 09.07.2013 ora 15:38:48



Dupa ce v-au dus cu zaharelul cativa ani, manipulandu-va ca pe niste descreierati, ca pe niste zombie promitandu-va luna si stelele de pe cer, acum v-ati trezit si voi ca va mint .Sclavi ai lui Gadea, Badea, Voiculescu, Ponta si toata gasca lor de infractori , ati reusit si voi sa comutati televizorul si pe alt canal in afara de antene si realitati si acum vedeti si voi adevarata realitate ??!! Ooooohhhh, dar nu asa simplu, ci printr-un comunicat vezi domne' !! Sa nu va aud miseilor.Ati facut o lovitura de stat, acum spalati-va cu ei pe cap !! De abia astept sa va vad peste vreo cativa ani , cand vom fi in afara UE si a Nato, o sa mai iesiti in plina iarna sa protestati? Pe voi 2 daca va vad sa nu stati in calea mea ca nu stiu ce se poate intampla... !!! Si nu pentru ca sunteti anti basisti, ci pentru ca sunteti sustinatorii unor oameni care au dus si au sa duca intodeauna sub guvernarea lor, tara asta in deriva,in devastare,dezinformare si in minciuna, in hotie si dezmat ...in Haos!!!


vikentie - la 09.07.2013 ora 15:03:17



mai bine dezamagit de usl decat sa pup bas si sa fac temenele lui falca & pdl


Valentina - la 09.07.2013 ora 13:24:38



Au primit sediu in clÄâdirea lui Caprar sa tina in luni conf de presa
Foarte independenti si cinstiti acești domni afiliati usl pana in maduva oaselor
Fac de Rusine societatea civilÄâ !,,,


virgil florea - la 09.07.2013 ora 12:42:09



@sorina
Nu avem sediu iar la PDL se lucra cu bani si nu ne-au dat voie...Dupa referendum ne-am tinut conferintele intr/o alta sala din Arad.


        1 | 2 | 3    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891