Flash news:
 
<< Înapoi


Audit financiar la Filarmonică şi control al Curţii de Conturi!



16.09.12 de O.T.

Reprezentanţii principalelor mijloace de informare în masă din Arad i-au solicitat public primarului Gheorghe Falcă, prin intermediul unei scrisori deschise, să dispună efectuarea unui audit la Filarmonica de Stat Arad. De asemenea, ziariştii îi cer primarului să se pronunţe în legătură cu activitatea instituţiei şi conflictul care există în sânul acesteia, între angajaţi şi directorul Alin Văcean.
„Domnule primar, prin intermediul acestei scrisori deschise vă solicităm să dispuneţi efectuarea unui audit financiar la Filarmonica de Stat Arad, o instituţie care funcţionează din bani publici. De asemenea, vă solicităm să vă exprimaţi public vizavi de activitatea instituţiei, dacă sunteţi, sau nu, mulţumit de manageriatul directorului Alin Văcean. De asemenea, vă solicităm să vă exprimaţi părerea în legătură cu climatul intern de la Filarmonică, fiind de notorietate conflictul care există între directorul Alin Văcean şi Sindicatul Artiştilor Interpreţi din Filarmonica de Stat Arad. De altfel, membrii respectivului sindicat şi-au făcut publice încă din luna iunie nemulţumirile în legătură cu activitatea directorului Alin Văcean, activitate care, credem noi, a ştirbit serios prestigiul uneia dintre cele mai renumite instituţii de cultură din oraşul nostru. Cu toate acestea, administraţia locală păstrează o tăcere suspectă vizavi de subiectul Alin Văcean, ceea de este de natură să pună serios pe gânduri opinia publică din Arad şi nu numai.   
În aşteptarea unei reacţii, semnează: Jurnal Arădean, Glasul Aradului, NEWS-AR, Flacăra Roşie, WEST TV, Actualităţi-Arad, Aradon, City News Arad, Arad Info, corespondenţii presei centrale etc., lista rămânând deschisă”
, se arată în scrisoarea adresată primarului Gheorghe Falcă.
De asemenea, reprezentanţii presei arădene solicită public Curţii de Conturi să demareze un control la Filarmonica de Stat Arad.



Comentarii (16)

timebomb - la 18.09.2012 ora 12:44:43



samariteanule, ca sa fii tu un BUN samaritean, nu-l iei tu pe vacean acasa, sa-ti organizeze open-air-uri cate vor urechile voastre vocale si sa nu mai profanati filarmonica cu besini neoprotestant-pedeliste?


mitru - la 18.09.2012 ora 11:16:01



doua saptamani si ne luam la revedere de la vacsan


aradeanu' - la 18.09.2012 ora 08:21:25



De cand a fost pus director,Vacean a reusit sa impleteasca "armonios"incompetenta,cu abuzul si deciziile paguboase pentru Filarmonica.Cred ca Falca e mandru de activitatea lui.


samariteanul - la 17.09.2012 ora 16:21:57



iara voi?! i-ati cerut demisia in consilul local, acuma vreti audit si curtea de conturi. Dupa ce o sa iasa bine controlul ala ce dracu o sa-i mai cereti? ce alte bete in roate o sa mai bagati filarmonicii? de ce nu-l lasati sa-si faca treaba? ati fost la open air? nici o vocala nu ati scris despre evenimentul ala in scimb va balaciti in noroi urat mirositor! Vai ce presa submediocra avem in Arad!


mitru - la 17.09.2012 ora 09:07:18



problema este cine va fi pus in locul lui vacean


mitru - la 17.09.2012 ora 09:06:09



cam doua saptamani mai rezista vacean.


@escu - la 17.09.2012 ora 06:57:37



aia e alta casa de cultura bre. a sindicatelor


*escu - la 16.09.2012 ora 21:34:57



@parere "ca sa poata sa fie inchisa ca si casa de cultura, teatrul etc"
De Lia Ardelean nu spune nimeni nimic. Ai dreptate cu Casa de Cultura : Institutie publica, devenita magazin privat de mobila, cu posibilitatea de achizitionare de catre chirias.


aradeanu' - la 16.09.2012 ora 20:59:43



Sa vedem ce are de spus Curtea de Conturi in fata relatiei dintre familia Falca si Vacean.


Alex - la 16.09.2012 ora 13:43:17



Oana esti cumva amanta lui ?


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891