Flash news:
 
<< Înapoi


Bucătăria internă a dat pe-afară şi la PSD Arad! Reproşuri în şedinţa Biroului Permanent Judeţean!



21.09.12 de O.T.

După modelul consacrat deja de PD-L la Arad, şi PSD a avut o şedinţă furtunoasă de Birou Permanent Judeţean. Aceasta s-a desfăşurat joi seara, când social-democraţii şi-au adus unii altora reproşuri vizavi de neimplicarea în activitatea partidului sau în ceea ce priveşte candidaţii la alegerile parlamentare. Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, recunoaşte că au avut loc discuţii în cadrul Biroului, dar spune că acestea sunt fireşti şi ţin de bucătăria internă a partidului. „Au avut loc discuţii care ţin de bucătăria internă a partidului. S-a pus problema unor candidaturi, de exemplu domnul primar de la Vladimirescu a propus două nume, Alexandra Braica şi Tristan Mihuţa. Propunerea domniei sale a fost declinată, singurii care şi-au exprimat dorinţa de a candida fiind domnii Dorel Popa, Ciprian Luca, Flavius Măduţa, alături de mine, bineînţeles”, a spus Dorel Căprar.
 

Dorel Căprar: „Unii sunt frustraţi!”
Legat de informaţiile care au apărut „pe surse”, acesta este de părere că „unii sunt frustraţi şi nu au nimic cu munca de partid, ar trebui să-şi facă treaba mai bine pentru ca PSD şi, implicit, USL să aibă rezultate mai bune”.
În ceea ce priveşte desemnarea unor persoane care să ocupe funcţii de conducere în instituţiile deconcentrate, Dorel Căprar a spus că nu s-au discutat încă nume. „Au fost puse în discuţie instituţiile şi cam atât”, a declarat Căprar.
Pe surse a apărut şi informaţia potrivit căreia Dorel Popa ar fi pregătit să-i ia lui Laurenţiu Hălmăgean şefia Organizaţiei Municipale. De altfel, acestuia din urmă i s-ar fi cerut demisia la un moment dat, pentru a-i face loc lui Dorel Popa.



Comentarii (16)

galis - la 22.09.2012 ora 20:22:57



Caprar e un gunoi falit


Alias - la 22.09.2012 ora 15:20:24



Cu asa oameni sa nu ne miram ca PDL-ul din Arad va castiga detasat in toamna la parlamentare !!!


anonim - la 22.09.2012 ora 07:54:02



Cum sa nu se certe cind Dorel Caprar mai sustine inca primari care au pierdut alegerile locale cu 70%.Vezi SIMAND.


OVI. - la 22.09.2012 ora 01:39:27



P.S.D.-ul in Arad,a fost si va fii un ZERO.Ei trebuie sa se mai nasca inca o data si fara vreo gena de la Iliescu ,ca sa aiba macar bunul simt de a ridica capul din cloaca comunista si dupa sa aiba vreo pretentie in a face politica la noi,


Dorel. Dorel - la 22.09.2012 ora 00:08:45



Ce nume capraru si popa !!!, batuta si capruta !!!!!, vor primi desigur .uta.


Cristi - la 21.09.2012 ora 21:20:29



Adevarul este ca Popa si Caprar s-ar merita unul pe celalalt...


boul rosu - la 21.09.2012 ora 18:08:46



urat ca vor sa se descotoroseasca de Halmagean dupa ce a muncit si a fost foarte activ o vreme. adica inainte de a-i cere sa se dea la o parte ca vine Popa. jenant domnilor!


asius - la 21.09.2012 ora 15:45:03



din cate cunosc eu, o astfel de intalnire este mai mult decat necesara in orice partid politic in pragul unei noi campanii electorale. macar cei din psd au venit cu propuneri si au ajuns la un consens pe cand cei de la pd-l tot amana si iar amana desemnarea candidatilor pentru parlamentare. eu zic ca acolo e ceva putred, mai ales citind si ce mai scrie presa locala din ultima luna.


mjd - la 21.09.2012 ora 14:38:25



ceva normal in prag de alegeri


cici - la 21.09.2012 ora 14:37:13



Mi se pare normal ca parerile sa fie impartite pentru ca asa e in democratie,nu mi se pare nimic furtunos.


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891