Flash news:
 
<< Înapoi


Capii PD-L şi-au aruncat cuvinte grele şi au fost cât pe ce să se încaiere!



27.07.12 de O.T.

Vuieşte Valea Mureşului după ce capii PD-L Arad şi-au aruncat cuvinte grele la Bata şi au fost cât pe ce să se încaiere.
Totul a început la Căminul Cultural din localitate, unde senatorul Constantin Traian Igaş, vicepreşedinte al partidului la nivel central, i-a reproşat mai multe lucruri lui Gheorghe Falcă, primarul Aradului şi omul care este, în realitate, numărul unu în PD-L Arad. Totul a pornit de la lista cu viitorii candidaţi ai PD-L la alegerile parlamentare, pe care nu se mai regăsesc câţiva dintre actalii reprezentanţi ai partidului în Parlament, între care şi Constantin Traian Igaş.
Schimbul de replici dintre Igaş şi Falcă a fost unul cât se poate de dur, susţin surse din PD-L.
Cearta a continuat şi după terminarea şedinţei de la Căminul Cultural, de această dată între Gheorghe Falcă şi socrul său, Gheorghe Seculici, preşedintele PD-L Arad, care a susţinut punctul de vedere al senatorului Igaş. În schimb, Falcă i-ar fi reproşat lui Seculici că a avut intenţia să treacă la PNL. Acuzele au curs, dur, şi de o parte şi de cealaltă, pentru ca, în final – aşa cum se obişnuieşte la PD-L –, „părţile beligerante” să ia masa împreună, de această dată la cabana primarului Ion Micurescu...
Gheorghe Falcă, cel căruia i s-a reproşat că doreşte să candideze la alegerile parlamentare pentru a obţine (o iluzorie) imunitate parlamentară, nu a răspuns la încercarea noastră de a-i lua o declaraţie.
A răspuns în schimb vicepreşedintele PD-L Constantin Traian Igaş, care s-a dovedit suficent de diplomat încât să nu pună şi mai multe paie pe foc (dar nici nu l-a lăsat să se stingă!): „Am avut în ultima perioadă mai multe întâlniri pe cele patru colegii din judeţ, la care am participat şi eu, alături de colegii mei din conducerea PD-L Arad, pe tema referendumului. Dincolo de acest subiect, pe care-l aveam iniţial pe ordinea de zi, domnul Falcă a ţinut să introducă în discuţie, în afara ordinii de zi, anumite viziuni ale domniei sale (n.r. – este vorba despre listele cu viitorii candidaţi la alegerile parlamentare). Evident că într-un partid e nevoie de viziune, la fel cum este nevoie şi să te conformezi statutului partidului. Viziunile domnului Falcă n-au fost trecute prin filtrele statutare şi, în aceste condiţii, nu sunt decizii ale PD-L Arad, ci doar viziuni. Sigur că după data de 29, după de preşedintele Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni, va trebui să avem o strategie în ceea ce priveşte alegerile parlamentare, atât la nivel naţional cât şi la nivel local, în care îmi doresc ca raţiunea să primeze în detrimentul intereselor personale”, a declarat Constantin Traian Igaş.



Comentarii (27)

Mircea - la 29.07.2012 ora 00:34:49



Ba se duce la vot sa ii numere Nastase ouale...de fapt cred ca de aia se duc comunistii la vot, doar pentru Nastase !


CALIN - la 29.07.2012 ora 00:29:07



du-te de acuma sa prinzi un loc la vot ! vezi poate gasesti si pe Iliescu acolo !


CU DRAG PT COMENTARIILE DE MAI JOS: io merg...,jos basescu.. - la 29.07.2012 ora 00:17:30



IMBRACATI-VA REPEDE SI DUCETI-VA CREIERU' LA O REPARATIE CAPITALA (DUPA CUM OBSERVAM DI COMENTARIILE VOASTRE, VA PATINEAZA RAU DE TOT NEURONII, SAU NEURONUL)....SUCCESURI LA SERVICE!


Nelu - la 28.07.2012 ora 19:43:18



Locuri de munca se gasesc oricand, exista ziare unde in fiecare zi se posteaza dar trebuie sa te deplasezi si sa cauti ! In nici o tara din lume locul de munca nu vine dupa tine ci tu trebuie sa il cauti, dar stand acasa si comentand normal ca nu iti gasesti...Stiu asta din propria experienta cand am avut nevoie sa imi angajez oameni la firma si nu am gasit doi ca lumea...


Un prieten, LEGEA! - la 28.07.2012 ora 19:39:07



Falca, nu uita va veni si ziua ta!!! Auzi ce striga astia in strada? Vor sa te sarbatoreasca! Si tot striga: "mici si bere/ va tin la putere". Ce au oamenii astia? Nu le plac micii? Nu le place berea? Ma Ghita eu nu-i inteleg! Auzi ma, sti ce mai vor astia in strada? Corectitudine! Zic astia, unii nu-i bai c-o furat, dar o facut ceva. Oare ce vor sa spuna? Eu nu mai inteleg nimic! Tu? :))


jos basescu - la 28.07.2012 ora 19:04:44



Gelu , in Arad s-au facut doar cheltuieli (nu investitii) si toate de dragul de a delapida cat mai mult pe orice cale.Iti arunca un parc in centru si o pavela pe margine si tu nu ai loc de munca....


io merg la referendum - la 28.07.2012 ora 17:31:36



blonda, o bunaciune. Bruneta o alta bunaciune. Babeta o mizerie.
Pe cine votma la referendum? Pai la referendum este vorba daca mai tinem Babeta. Daca o dam la o parte poate vom avea o sansa la bunaciuni. Daca nu mergem, ori ramanem cu Babeta ori o luam la laba.
Eu vreau sa scap de Babatie. Voi vreti s-o luati la laba, sau va plac barbatii?


.... - la 28.07.2012 ora 17:27:48



intai sa mergem sa vedem daca il mai tinem pe Base. Apoi, la alegerile parlamentare sa vedem care va fi nnoua mojoritate si dupa aia la alegerile prezidentiale sa vedem cine va fi urmatorul presedinte.
Cu calm, temeinic, inteligent ... sa le luam pe toate sistematic si in ordinea fireasca.


@kkt cu mac - la 28.07.2012 ora 17:09:12



MAI BINE LUAM MWIE MAINE DE LA 7 LA 23 DECAT SA LUAM MWIE INCEPAND DE LUNI INCOLO, SI NATIONAL SI INTERNATIONAL ( MAI ALES DE LA RUSI)...DECI DACA L-O MANCAT PE ANTONESCU DE REFERENDUM SA SE SPELE CU EL PE CAP SI SA-L SPELE SI PE VOICULESCU...ORICUM CRED CA REFERNDUM-UL ASTA E PLAGIAT DUPA CELALALT IN CARE TOT PE BASESCU L-AU SUSPENDAT...


localnica - la 28.07.2012 ora 15:09:32



nu a fost bine cu ei ,dar oare cu astia v-a fi bine? cam greu de decis ptr. ca se auza unii pe altii nu mai stii pe cine sa crezi


        1 | 2 | 3    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891