Flash news:
 
<< Înapoi


Claudiu Cristea: "ARD nu este reconstrucţia dreptei, ci "proiectul lui Băsescu!" Falcă, "micul despot"!



08.11.12 de O.T.

Claudiu Cristea, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad şi consilier local municipal, a ţinut să facă o serie de lămuriri legate de persoana sa în ceea ce priveşte relaţiile cu partidele politice şi, în mod special, cu Partidul Forţa Civică, din partea căruia a candidat la alegerile locale. Claudiu Cristea povesteşte inclusiv cum a fost curtat de Gheorghe Falcă dar nu s-a lăsat păcălit de acesta. Reacţia lui Cristea vine după ce mai mulţi membri ai echipei cu care Forţa Civică a candidat la alegerile locale din Arad au trecut la PNL, gest pe care el nu l-a făcut, susţinând că doreşte să stea o perioadă departe de viaţa politică. Redăm, în continuare, destăinuirea făcută de Claudiu Cristea pe blogg-ul său şi, ulterior, transmisă presei. „Nu m-am înscris în PNL, nu m-am înscris în nici un partid. Sunt neînregimentat politic. Toate acestea le spun pentru a da explicaţii prietenilor, simpatizanţilor, celor care m-au susţinut la alegerile locale şi celor alături de care sunt implicat în proiecte civice. Am activat politic în partidul lui Maniu şi Coposu timp de aproape 17 ani, dar a venit vremea să stau o perioadă departe de viaţa politică”, îşi începe Cristea destăinuirile.

„Am fost căutat insistent de dl. Falcă”
Claudiu Cristea povesteşte apoi despre încercările zadarnice ale lui Gheorghe Falcă de a-l atrage de partea sa. „La alegerile locale am candidat sub sigla Forţei Civice – o alianţă între organizaţii civice şi partidul cu acelaşi nume. La vremea aceea Forţa Civică era un partid care nu apucase încă să facă rău României şi românilor. Nu a trecut mult însă şi a devenit unealta docilă a lui Vodă în lupta acestuia pentru prezervarea puterii personale şi a sistemului mafiot pe care-l guvernează. Dezvălui faptul că după locale am fost căutat insistent de dl. Falcă pentru a mă alătura măreţului proiect de "construcţie a dreptei". Eu ar fi trebuit să fiu "omul lui MRU la Arad" aflat şi sub controlul basileului local. Pentru cei ce nu ştiu, micul despot de Arad controlează, pe lângă PDL, şi alte grupări: PPDD, Forţa Civică, Noua Republică şi părţi însemnate din USL. Păream eu omul potrivit?”


Dreapta nu se poate face
în umbra lui Băsescu
În continuare, Cristea ţine să afirme: „Am convingeri de dreapta, de centru-dreapta. Aş fi bucuros să văd un curent convergent care să preia ce e bun din tradiţia partidelor istorice şi să modeleze ceea ce duce la înnoire. Dar în acelaşi timp am convingerea că aceasta nu se poate face în umbra lui Băsescu. Dreapta nu se poate redefini cu procurori arestând adversari politici şi cu securişti interceptând telefoane. Acest simulacru numit ARD nu este reconstrucţia dreptei ci proiectul lui Băsescu de control total asupra PDL în viitoarea eră post-Băsescu – atunci când nu va mai avea procurori şi dosare ca să-i ţină în frâu pe Blaga şi Videanu”.

„Politica nu e rea, politicienii sunt răi”
Referindu-se la colegii săi care s-au înscris în PNL, acesta a declarat:  „Colegi de-ai mei s-au înscris zilele acestea în PNL Arad. Foarte bine au făcut – e decizia lor unilaterală. Am observat că s-a făcut o legătură răutăcioasă cu organizaţia civică Mişcarea Arădeană. Vreau să aduc câteva precizări şi să reafirm nişte principii ale noastre. Încă de la început, Mişcarea Arădeană a fost formată din cetăţeni membri sau ne-membri ai unor partide. Cei mai mulţi colegi nu sunt membri de partid, dar avem membri de la PNL, PSD, PNŢCD şi chiar PDL. Acesta este crezul nostru: implicarea în societate – fie în organizaţii civice, fie în cele confesionale, sindicale sau politice –  este bună şi o susţinem. Noi nu practicăm falsa pudoare conform căreia “politica e rea”. Politica nu e rea, politicienii sunt răi – unii dintre ei. Eu mă bucur că ei s-au alăturat PNL pentru că-i cunosc şi am încredere în ei. Orice partid din Arad care are oameni de calitatea lor a făcut un pas înainte”.

„Rămân implicat!”

În final, Cristea a reiterat faptul că va rămâne implicat în problemele Aradului. „Rămân implicat în problemele Aradului, în proiectele civice pe care le derulăm la Mişcarea Arădeană. Nu spun că nu sunt cu ochii pe fenomenul politic. Sunt, pentru că acesta determină administraţia şi, deci, viaţa noastră. Sunt interesat de viaţa publică şi voi milita întotdeauna pentru implicarea activă a cetăţenilor în spaţiul social, civic, confesional, sindical şi politic pentru a participa la viaţa Cetăţii”, a mai precizat Claudiu Cristea.



Comentarii (10)

edy-prietenul dreptăţii - la 14.11.2012 ora 12:05:03



Asa cum il vedeti si cunoasteti fiti siguri ca este un om de bine. Indiferent ce probleme aveti cu Claudiu Cristea, el e un luptator pentru dreptate si un viitor mai bun pentru fiecare. Prin ce a facut, s-a straduit sa obtina ce se poate fara sa-si vanda in vreun fel sufletul si constiinta. Eu cred ca asa este.


Anonimus - la 11.11.2012 ora 17:13:14



hahahahahaha.....dupa ce l-ai injurat ani de zile pe Falca, l-ai facut troaca de porci, l-ai acuzat si de ce a facut si de ce n-a facut, acum a venit taras in genunchi la tine sa te roage dupa ce n-ai prins nici un loc de consilier , sa i te alaturi ?!! hahahahahahahaha, asta e bun de banc frate!!!! si sunt convins ca falca controleaza o parte buna din USL asa cum si basescu controleaza mai toata tara hahahahahaha ....acum vrei sa stai deoparte de viata politica din Arad ca oricum n-ai de ales, nemaiavand nici o functie ...ce varianta aveai?? sa "te linistesti putin " hahahahaha..hai ca e penibila incercarea de a "lamuri opinia publica"...asta daca era nevoie sa o lamuresti, toti se intrebau pe la colturi...ce face Cristea?? ce face Cristea..? hahahaha


George - la 09.11.2012 ora 17:35:21



Alina!
Ar fi grozav sa-ti iau fraga buzelor in p...!


Alin - la 09.11.2012 ora 16:33:21



Bravo Claudiu! Respect!


Cluti - la 09.11.2012 ora 09:24:03



Ma , Cluti de cand te stiu ai fost cu c_ _ _u in doua barci....nu incerca sa lamurasti situatia ta , la alegeri stim foarte bine ca ai umblat pe la toate partidele sa prinzi ceva nu ai prins si ai schimbat macazu pe societate civila ,ca na dadea bine .Ai fost singurul pe care Falca la lasat sa zburde nu ai fost un pericol pentru el!!!!


Johanes - la 09.11.2012 ora 09:15:47



Viata politica aradeana este preluata tot mai mult de asa numitii aradeni,nascuti pe plaiurile moldovene,ragatene si oltene.Acesti parveniti,au preluat puterea locala,iar oameni cum este d-nul Cristea intalnesti foarte rar.Aradeni,unde va este patriotismul local.


Zavi - la 09.11.2012 ora 08:34:15



Falca mai controleaza si PER-el a facut listele de candidati si la PPDD si-a trimis seful de cabinet sa candideze la senat pe Grec Marcel.Filip Dorin,tot omul lui Falca,dupa ce a destructurat PRM Arad,a fost dus de Falca sa candideze la PPDD senator.Titiriga si Gutu vor sa plece in Parlament,sa-si lase posturile de vice PDL-ului.Simona Man vrea sa-l contreze pe Popa Dorel,pusa tot de Falca,mama ei va fi viceprimar,in locul lui Titiriga.Cu noricine votati,tot oamenii lui Falca sunt,chiar si o parte din USL.Trist,dar adevarat!


Magy - la 09.11.2012 ora 00:24:30



Cine mai e si papagalul asta de 2 banuti?


Alina - la 09.11.2012 ora 00:23:05



Esti un ratat ,si asa ai si fost .cat ai luat la locale???????


Sandu - la 08.11.2012 ora 23:32:48



BVO Claudiu nu stiu daca nu cumva trebuia sa faci asta mai demult!


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891