Flash news:
 
<< Înapoi


Dezastrul de pe drumul Târnova - Dud - Tauţ, pus pe seama DISCRIMINĂRII ucrainenilor!



07.11.13 de O.T.

 Senatorul Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, solicită Consiliului Judeţean Arad (CJA) să repare drumul judeţean 708 A Târnova – Dud – Tauţ, care se află într-o stare deplorabilă, cu gropi şi denivelări ce pun în pericol siguranţa traficului.
„Vreau să-i întreb pe consilierii judeţeni care formează majoritatea decizională în CJA, adică pe reprezentanţii MC-L (PDL), PP-DD şi UDMR, dacă ştiu că localităţile Dud şi Tauţ se află în judeţul Arad? Dacă nu ştiu, îi invit să facă o plimbare până la Tauţ, dar cu maşinile personale, să vadă în ce stare se găseşte acel drum, cu denivelări şi gropi de zeci de centimetri. Poate aşa vor conştientiza faptul că localităţile Dud şi Tauţ se află în judeţul Arad iar locuitorii de acolo au şi ei dreptul la un drum de legătură decent cu restul judeţului”, a declarat senatorul Ioan Cristina.
În plus, senatorul a declarat că în acest caz se poate vorbi chiar de discriminare din partea autorităţilor judeţene, pentru că la Dud se află o comunitate semnificativă de ucraineni. „Acum înţeleg de ce, la un moment dat, ucrainenii de la Dud nu şi-au mai lăsat copiii la şcoală, la Târnova. Probabil că, pe lângă alte motive, a fost şi acesta, al drumului prost, care pune în pericol viaţa celor care circulă pe el. De aceea, solicit administraţiei PDL a judeţului să le asigure şi ucrainenilor din Dud, ca de altfel tuturor cetăţenilor din localitate, o legătură decentă cu centrul de comună, care este la Târnova. PDL ar face bine să nu se folosească de ucraineni numai în campaniile electorale, ci să le asigure condiţii de viaţă decente”, a spus senatorul arădean.
Ioan Cristina a remarcat şi faptul că drumul judeţean 708 A este ceva mai bun pe măsură ce se apropie de Tauţ, unde primarul este de la PDL, spre deosebire de porţiunea care străbate comuna Târnova, unde primarul este de la PNL. „Să fi contat acest lucru atunci când s-au făcut reparaţii la drum? Este o întrebare la care îi invit să răspundă pe reprezentanţii PDL din administraţia judeţeană”, a mai declarat senatorul Ioan Cristina.



Comentarii (10)

oana - la 08.11.2013 ora 12:08:03



in curand se vor repara toate drumurile,strazile,stradutele.Cu cei 7 euro centi la lt de carburanti.Dle senator a ti trecut cumva in opozitie?Altfel ai obrazul tare gros ca mai apari sa arati cu degetul.Ponta ,lasul,a disparut dupa ce a anuntat ca urmeaza alte beliri a celor care inca mai muncesc.Sau s a curentat cand a fixat impozitul pe vreun stalp?sau s a aruncat in vreo piscina fara apa?


Nico - la 08.11.2013 ora 11:59:16



La anu dle senator se vor repara toate stricaciunile din judet.Dupa ce se vor mari taxele cu inca 20 %.Sau puneti o vorba buna la Poarta sa renunte la a mai jupui poporul?Nu mai vrem taxe dle senator.NU MAI VREM TAXE.


@Radu - la 08.11.2013 ora 10:36:50



mare dreptate ai


Radu - la 07.11.2013 ora 19:21:37



adevarul e ca suntem discriminati cu totii de actuala clasa politica PDL PNL PSD UDMR PC etc.


A.S. - la 07.11.2013 ora 17:04:37



Pedelistii platiti de Falca va tot luati de Iotcu fraierilor! Multa mu.... mu... la gurita la voi!


hutu - la 07.11.2013 ora 16:00:07



aud ca Iotcu va trece mare sef la PNL... asta dupa ce comunele PNL din judet au fost scuipate intre ochi de acest individ pe nume Iotcu... bravos PNL aveti de ce fi mandri...


Chelner !!! - la 07.11.2013 ora 15:30:25



Inca un rand ma.....


florin - la 07.11.2013 ora 14:54:39



bla bla bla bla, nimic concret doar atacuri comandate de falca la adresa lui iotcu.


Calin - la 07.11.2013 ora 14:27:49



va legati tot de PDL saracii dar de PSD cand discutam???


Danu - la 07.11.2013 ora 14:04:38



pe principiul asta sunt discriminati locuitorii din toate localitatile judetului dar si din municipiu. rusine PD!!


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891