Flash news:
 
<< Înapoi

Gigi Becali IESE DIN ÎNCHISOARE pentru a munci. Cine l-a angajat?

24.03.14 de D.D.

Seria problemelor pe care Gigi Becali le-a invocat din cauza regimului de detenţie este pe cale să înceteze, pentru că începând de luni, patronul Stelei va efectua detenţia în regim deschis şi va avea și un loc de muncă.

Postul de televiziune Dolce Sport anunţă că Gigi Becali este, începând de luni, angajatul clubului de fotbal Viitorul Constanța.

Becali a primit o funcţie onorifică în Club, iar luni se va prezenta pentru prima dată la noul loc de muncă, susţine sursa citată.

Deocamdată nu se cunosc, însă, detalii legate de atribuţiile pe care Becali le va avea la Viitorul Constanța.

Clubul patronat de Gică Hagi a încercat încă din luna ianuarie să-l angajeze pe Becali, dar patronul Stelei nu a fost inclus în primul lot de deţinuţi ales de Penitenciarul Poarta Albă.

Gigi Becali se află la închisoare unde execută o condamnare de trei ani şi jumătate, după ce a fost încarcerat în luna mai a anului trecut.

În luna februarie, Gigi Becali a primit dreptul să-şi execute pedeapsa în regim deschis.

SURSA: ziare.com/FOTO: adevarul.ro

Comentarii
Nume:
Comentariu:

Din Ţară

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 19.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
[email protected]
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
[email protected]
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891