Flash news:
 
<< Înapoi


Veste bună pentru unele categorii de pensionari: CRESC pensiile în medie cu 63 de lei



24.03.14 de D.D.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a precizat, luni, într-o conferință de presă, că pensiile unora dintre români se vor majora. Mai exact, cei care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011 vor primi un indice de corecţie, care nu le-a fost aplicat la momentul pensionării. Astfel, aproximativ 250.000 de pensionari urmează să beneficieze de o majorare, în medie, de 63 de lei pe lună.


Rovana Plumb a adăugat că veniturile celor pensionaţi în 2011 vor fi majorate cu un indice de corecţie de 1,12, iar pentru cei care s-au pensionat în 2012 şi în prima lună din 2013 cu 1,17.

"234.000 de pensionari vor beneficia de suplimentări ale punctajelor şi, implicit, ale veniturilor, poate că în cifra absolută aceasta nu arată atât de spectaculos, având în vedere că, în medie, creşterea este de 63 de lei pe lună, dar prin acest proces de recalculare ştergem discrepanțele care au creat frustrare şi umilinţă", a punctat Rovana Plumb.


Mai mult, până la finalul lunii martie, aceşti pensionari vor primi diferenţa aferentă lunilor noiembrie şi decembrie 2013, efortul bugetar pentru cele două luni fiind de 23 de milioane de lei.

Ministrul a mai spus că în 2013, când s-a aplicat indicele de corecţie, efortul bugetar a fost de 132 de milioane de lei. Rovana Plumb a adăugat că, pentru 2014, efortul bugetar pentru aplicarea indicelui de corecţie va creşte la 250 de milioane de lei, pentru că vor fi incluşi cei pensionaţi în 2013 şi în acest an.

"Vrem să îi asigurăm pe pensionari că vor fi printre priorităţi, îi vom trata cu grijă şi cu respect pentru că au muncit o viaţă întreagă. Vrem să le asigurăm un venit decent", a afirmat Rovana Plumb.

Pensiile au fost recalculate, după ce Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate pentru două articole din actuala Lege a Pensiilor. Mai exact, instituţia a stabilit că indicele de corecţie în baza căruia au fost calculate pensiile nu a fost stabilit în mod corect.

Recalcularea se va face din oficiu şi nu este nevoie de o cerere depusă de beneficiari.

Premierul Victor Ponta, prezent la aceeaşi conferinţă de presă, a salutat această măsură.

"După ce 3 ani de zile s-a tăiat, intrăm în anul în care se dă ceva la pensie. Încă sunt foarte mici pentru nivelul de viaţă şi de ce au nevoie pensionarii pentru o viaţă de zi cu zi. Am adăugat ceva. Aşa va fi şi anul 2015"
, a declarat Victor Ponta.

Prim-ministrul a menţionat că sumele aferente recalculării pensiilor au fost deja prevăzute în buget.

 

SURSA: ziare.com/FOTO: svnews.ro



Comentarii
Nume:
Comentariu:



Din Ţară




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 19.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891