Flash news:
 
<< Înapoi


Directorii PDL îşi pot face bagajele: Vor fi înlocuiţi cu cei ai USL!



11.01.13 de O.T.

USL şi-a propus să-i schimbe pe toţi directorii instalaţi de PDL la conducerea instituţiilor deconcentrate şi să-şi instaleze reprezentanţii în fruntea acestora, proces care a început timid încă de acum câteva luni. Anunţul a fost făcut de co-preşedintele USL Arad, Dorel Căprar, care a declarat că imediat după adoptarea Legii bugetului se va trece la schimbarea directorilor puşi de PDL. „Sper ca acest subiect să fie dezbătut cât mai rapid în forurile superioare ale partidului. Acum se lucrează la Legea bugetului, care este prioritară, după care o să discutăm şi despre instituţiile deconcentrate”, a declarat Dorel Căprar.
Co-preşedintele USL a precizat că i se pare normal ca directorii instalaţi de PDL să plece din fruntea instituţiilor deconcentrate. „Mi se pare normal ca oamenii PDL să nu mai facă parte din conducerile instituţiilor deconcentrate”, a declarat Dorel Căprar.
Tărăgănarea schimbării directorilor i-a nemulţumit pe reprezentanţii USL, care abia aşteaptă să-şi ia în primire funcţiile.
De remarcat, că schimbarea directorilor instituţiilor deconcentrate a fost practicată ori de câte ori s-a schimbat guvernarea în România, criteriile pentru care au fost preferaţi unii în locul altora neţinând cont neapărat de competenţă şi pregătirea profesională, ci mai degrabă de apartenenţa politică.



Comentarii (37)

ptr.barton eu ?..?...? - la 14.01.2013 ora 18:42:57



nici din greseala nu sant pdl-ista/basista cum spui tu eu sant chiar membra pnl la ineu daca te-ar interesa dar asta e parerea mea ca ar fi cel mai corect sa se dea concurs si care stie mai bine,mai mult sa ramana


ioaan - la 13.01.2013 ora 14:20:28



excelent comentariu domnule aradean. aveti dreptate cu totul!


barton - la 13.01.2013 ora 12:30:43



@ ?...?...?,

Nu se da niciun concurs: esti pedelist/basist - VALEA!


fabian - la 13.01.2013 ora 12:19:10



La Lipova cand incepe_


aradean, - la 13.01.2013 ora 11:14:20



pun directori USL- dar ii pastreaza si pe fostii directori PDL.
ANIF-un exemplu in acest sens.
Deci,totul e spectacol,de fatada ,pentru noi prostimea.
USL=PDL si invers.Coabiteaza excelent
Popor roman(dobitoc) plateste-le salariile ,etc....


?...?...? - la 12.01.2013 ora 20:54:44



ar trebui sa se dea concurs ptr. ocuparea posturilor indiferent de apartenenta politica vrei post de conducere da examen si arata ca esti capabil ptr. functia respectiva asa ar trebui sa se procedeze


Alegatoru' - la 12.01.2013 ora 14:20:23



Si eu am votat sa scap de tupeul pdl-istilor, dar nu sant de acord cu numiriile politice.
Trebuiesc schimbati cei pusi pe criterii politice si pusi oameni fara apartenenta politica in aceste functii.


impotriva ,,schimbarii" - la 12.01.2013 ora 13:17:14



va fi omare greseala daca se va schimba din motive politce pe draganescu seful anaf care este un om de mare caracter si un profesionist desavarsit.


@patron - la 12.01.2013 ora 11:50:55



Da, Dana Danoiu va fi schimbata cu Cristian Ispravnic un apropiat al presedintelui PSD Dorel Caprar


patron - la 11.01.2013 ora 21:55:17



Pe Danoiu Dana de la mediu o schimba cineva?


        1 | 2 | 3 | 4    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891