Flash news:
 
<< Înapoi


Doi bărbaţi suspecţi de proxenetism şi trafic de persoane, reţinuţi la Arad



11.09.12 de D.T.

Doi bărbaţi suspectaţi de trafic de persoane şi proxenetism au fost reţinuţi la Arad. Cei doi sunt acuzaţi că au racolat mai multe tinere pe care le-au obligat să se prostitueze în ţară şi în străinătate.
„Poliţiştii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Arad şi procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Arad au reuşit depistarea şi reţinerea a doi bărbaţi, suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism. Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în perioada 2010-2012, cei doi suspecţi, C. Ilie şi T. Carol, din Arad, au obligat, prin folosirea de ameninţări, acte de violenţă, înşelăciune sau alte forme de constrângere, două tinere, din judeţul Arad, la practicarea prostituţiei, atât pe plan intern, în municipiul Arad, cât şi pe plan extern, în Cehia şi Austria”, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Aceste activităţi au avut drept scop obţinerea de importante sume de bani, realizate de victime prin întreţinerea de relaţii sexuale cu diverşi clienţi, furnizaţi de către suspecţi.
Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi şi prezentaţi instanţei de judecată, din cadrul Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de persoane şi proxenetism. Instanţa de judecată a emis pe numele lui C. Ilie un mandat de arestare pentru 29 de zile, iar faţă de T. Carol s-a luat măsura interzicerii dreptului de a părăsi localitatea pentru 29 de zile.
 



Comentarii (1)

prostituata - la 11.09.2012 ora 14:54:07



pana sa se dovedeasca vinovatia mai e....


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891