Flash news:
 
<< Înapoi


Falcă, ironic cu Ponta. I-a luat apărarea lui Berlusconi!



11.02.13 de O.T.

Gheorghe Falcă l-a atacat într-un comunicat de presă ironic pe Victor Ponta, premierul României, atrăgându-i atenţia că politica externă nu se face prin declaraţii partinice, ci prin alianţe naţionale strategice.
„Mass-media naţionale, atât din România, cât şi din Italia, au consemnat cu stupoare recenta declaraţie a domnului prim-ministru Victor Ponta în care acesta, ignorând nu doar prudenţa, ci şi uzanţele internaţionale, îşi permitea să-l compare pe fostul prim-ministru italian, Silvio Berlusconi, cu fostul dictator comunist, Nicolae Ceauşescu”, a menţionat Gheorghe Falcă, citându-l pe Victor Ponta cu o declaraţie („Nu mi-aş putea imagina Italia cu Berlusconi la putere din nou, aşa cum nu-mi pot imagina România cu Ceauşescu înapoi”) cu o declaraţie făcută la Torino, la mitingul socialiştilor europeni.

Falcă, despre ironie şi obrăznicie
„Trecând peste încărcătura simbolică a faptului că domnul Ponta este conducătorul unui partid al cărui preşedinte de onoare este un fost activist comunist de prim rang, Ion Iliescu, cred că trebuie să semnalăm în primul rând latura pragmatică a unei  astfel de declaraţii. De aceea, trebuie spus că, indiferent de opţiunea partinică sau doctrinară a socialistului Ponta, acesta ar trebui să ştie că ironia, sau chiar obrăznicia, nu fac parte din arsenalul eficace al diplomaţiei europene. Totodată, domnul Ponta ar trebui să ştie că Silvio Berlusconi este cel mai longeviv prim-ministru al Italiei democratice, ocupând această poziţie în urma unor alegeri libere. Silvio Berlusconi a fost aşadar mandatat de cetăţenii liberi ai Italiei, o ţară cu care România are relaţii excelente. Relaţii care se datorează unor politicieni pragmatici, şi, din nou, unor cetăţeni care au ales să investească în România, plasând Italia în topul ţărilor cu investiţii în România. În agricultură, Italia ocupă chiar poziţia fruntaşă. Prezenţa acestor investitori italieni este importantă mai ales în vestul României, în judeţe precum Arad, Timiş şi Bihor, unde există o importantă comunitate italiană. Ca primar al Aradului, am primit, în ultimele două zile, semnalele consternării şi chiar îngrijorării unor reprezentanţi italieni ai mediului de afaceri local. Ca număr, oamenii de afaceri italieni sunt mai numeroşi decât ai oricărei alte ţări, nu doar în zona de vest, dar în toată România. Iar în această lumină declaraţia  domnului Ponta este nu doar imprudentă, ci chiar ofensatoare pentru investitorii care doresc să regăsească la autorităţile publice din România echilibrul unor relaţii instituţionale, care să nu fie subminate de declaraţii emoţionale, complet inutile”, arată Gheorghe Falcă în comunicatul de presă.

Apel la „binecuvântata politeţe”
„Receptând, ca primar al Aradului, protestul personal al oamenilor de afaceri italieni din vestul României, mă simt obligat să-i atrag atenţia domnului Victor Ponta că, în conjunctura economică actuală, astfel de declaraţii sunt complet deplasate şi neproductive. Deşi, ca oameni de afaceri, investitorii  italieni nu pot împărtăşi structural ideologia socialistă a domnului Ponta, aceştia susţin că diferendele partinice nu trebuie să depăşească arena electorală naţională, punând în pericol relaţiile internaţionale excelente dintre România şi Italia.
Mă alătur acestui protest îndreptăţit, sfătuindu-l totodată pe domnul Victor Ponta să ia în considerare, dacă nu realităţile economice şi demografice, măcar interesul naţional şi simpla - dar binecuvântata - politeţe, atât de productivă în relaţia cu o ţară prietenă, cum ne este, fără îndoială, Italia
”, a mai menţionat Gheorghe Falcă în comunicatul de presă.



Comentarii (13)

Cetateanul turmentat - la 11.02.2013 ora 23:44:06



Gogule ia spune tu cat a tras scumpa ta sotie de pe spinarea italienilor si mai spune cat a costat mobila din Milano ! Sau a fost cadou ?!


Redactia @bravo - la 11.02.2013 ora 20:48:35



s-a scris si despre papa, la rubrica Din Lume.


bravo! - la 11.02.2013 ora 17:28:48



hala zier!despre anuntata demisie a papei nu v-ati invrednicit sa amintiti,in schimb dejectiile unui urit mirositor primar,expresie neta a unor boli nervoase,imedit ati amintit,gazetari servili si "impartiali";rusine!


No... - la 11.02.2013 ora 16:34:37



A iesit cu ceva tare Falca,dupa fantani si parcuri.......


@daci - la 11.02.2013 ora 16:32:38



Da, domnule, partial ai dreptate. Adica sa vorbeasca atat cat vor, nu neaparat mai putin. Dar mare dreptate ai atunci cand spui sa faca mai mult. Si presa sa-i bage mai putin in seama...


Daci - la 11.02.2013 ora 16:29:05



cel mai bine ar fi daca politicienii ar vorbi mai putin si ar face mai mult. dar, atunci n-ar mai fi politicieni...


@mirabela - la 11.02.2013 ora 16:05:50



NU e vorba de a simpatiza sau nu cu Berlusconi, ci de apucaturile de scolar fugir de-acasa ale lui Ponta. Maine se ia de Merkel, poimaine de Regina Marii Britanii, iar pana vineri il contesta si pe Dumnezeu. asta e pericolul, ca un premier al Romaniei are astfel de derapaje.
Cat despre La Repubblica, dupa cum ii spune numele, numai de dreapta nu poate fi. Adica un fel de Antena 3 - perfect obiectiv. N/am pus ghilimele, ca nu le ia, dar le observi matale...


@mirabela - la 11.02.2013 ora 16:03:01



:)))))


mirabela - la 11.02.2013 ora 15:30:43



Bine ca ne-am lamurit. Dupa fantani, Gogu a devenit priceput si la politica externa. Azi-maine ne va da lectii despre importanta alaptatului la san...


Nelu - la 11.02.2013 ora 15:29:42



il si baga Ponta in seama!


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891