Flash news:
 
<< Înapoi


Finanţarea autostrăzii şi a pasajelor, prevăzută în Bugetul de stat pe 2013



31.01.13 de O.T.

Deputaţii USD Dorel Căprar şi Flavius Măduţa au anunţat, într-o conferinţă de presă, care sunt principalele obiective de investiţii din judeţul Arad care vor fi finanţate de la Bugetul de stat în 2013, în condiţiile în care Parlamentul dezbate zilele acestea proiectul de buget propus de guvern.
Astfel, deputatul USL Arad Flavius Măduţa apreciază că arădenii vor fi mulţumiţi de priorităţile stabilite la capitolul investiţii. „La sfârşitul anului trecut, atât eu cât şi colegul meu Dorel Căprar, am avut mai multe discuţii cu primul ministru Victor Ponta cu privire la finalizarea pasajelor de pe centura Aradului. Primul ministru a promis la Arad că lucrările vor fi cuprinse în Buget şi acum sunt în măsură să anunţ că finalizarea investiţiei este cuprinsă într-adevăr în Buget. Respectăm astfel o promisiune electorală importantă şi le facem dreptate arădenilor. Reamintesc faptul că finanţarea pentru cele două pasaje a fost tăiată de două ori, de către guvernele PDL conduse de Emil Boc şi de Mihai Răzvan Ungureanu”, a spus deputatul Flavius Măduţa.
Proiectele pentru infrastructură cu susţinere bugetară completează o serie de măsuri cu caracter social aflate în programul electoral al USL. „Reîntregirea salariilor bugetarilor şi indexarea pensiilor sunt alte obiective pentru care ne-am angajat răspunderea în faţa arădenilor. Mă bucur că am îndeplinit foarte repede aceste promisiuni”, a mai spus Măduţa.
Un alt proiect foarte important este autostrada Nădlac – Arad – Bucureşti. „Autostrada de pe culoarul IV pan-european este prioritatea Guvernului pentru domeniul infrastructură. În Buget sunt prevăzute sume importante pentru finalizarea tronsonului Nădlac – Arad. Se va relua licitaţia pentru o porţiune din această autostradă, după ce lucrările au fost oprite pentru grave probleme de corupţie. Pentru arădeni este important şi faptul că se va lucra pe tronsonul Timişoara – Lugoj – Deva, care va scoate traficul greu şi traficul internaţional de pe Valea Mureşului. Este o veste foarte bună pentru cetăţenii din colegiul pe care îl reprezint”, a declarat deputatul Dorel Căprar. Tot pentru culoarul IV pan-european sunt prevăzute în Buget investiţii importante pentru linia de cale ferată Curtici – Simeria, care va permite trenurilor să ruleze cu viteză mai mare.
Ca proiecte noi, CNADNR a prevăzut pentru anul 2013 studii de fezabilitate pentru centura de ocolire a localităţilor Şimand şi Zimandul Nou, aflate pe DN 79 Arad – Oradea. „Drumul Arad – Oradea va fi gândit ca drum expres. În acest sens, vor începe construcţia unor şosele de centură pentru ocolirea localităţilor străbătute de acest drum important. În perspectivă, trebuie să gândim şi o centură de ocolire pentru Chişineu-Criş. Vom fluidiza astfel traficul şi vom rezolva o problemă pe care o au aceste localităţi”, a precizat Dorel Căprar. Lucrări de reabilitare sunt prevăzute pentru DN 79 (Arad – Oradea), DN 76 (Hălmagiu – Vârfurile) şi DN 7.



Comentarii (15)

mirabela - la 01.02.2013 ora 13:04:26



Tot nu mi-ati spus cum de a avut familia Pistru teren tocmai pe traseul autostrazii, ca sa ia o gramada de bani de la stat. Si mai am intrebare. Pe vremea carei guvernari a "sifonat" Nelu Iordache banii pentru Arad - Nadlac? El este in arest. Cei care i-au incredintat lucrarea si au tolerat ilegalitatile sunt liberi. Inca.


Opresan - la 01.02.2013 ora 09:35:16



Ma bucur ca ce-i 2 parlamentari se intereseaza de problemele noastre felicitari ...


Usl - la 01.02.2013 ora 08:31:18



Eu sunt psd-ist dar nu cu cei doi interlopi.


Danu - la 31.01.2013 ora 23:15:21



sa fie BINE!


Ghendar - la 31.01.2013 ora 21:08:46



Eu am spus totul in acest comunicat.


votant - la 31.01.2013 ora 19:52:35



Eu am votat USL-ul si sunt pana acum multumit de domnul Flavius Maduta si Dorel Caprar ..la mai mare ...


Cico - la 31.01.2013 ora 19:51:02



cati papagali pe net


Diana - la 31.01.2013 ora 19:49:49



BRAVO USL ARAD


Ionut - la 31.01.2013 ora 19:49:14



Sa va fut in gura de PDL-isti


aradean - la 31.01.2013 ora 18:40:46



Pentru CINEVA. Vorbeste numai cand esti documentat. Pistru nu a fost ministru, ci numai secretar de stat.


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891