Flash news:
 
<< Înapoi

Foc la Biserica Penticostală Emanuel, din oraşul Sebiş (GALERIE FOTO)

29.12.12 de Doru Jidoi

O anexă a Bisericii Penticostale Emanuel din oraşul Sebiş a luat foc în noaptea de vineri spre sâmbătă, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric. Flăcările au cuprins încăperea în care se afla centrala lăcaşului de cult, fiind nevoie de interveţia pompierilor pentru a stinge incendiul. „La faţa locului s-a intervenit cu două autospeciale de la secţia din Sebiş. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit la o instalaţie de iluminat improvizată”, a declarat Gheorghe Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad. Reprezentantul ISU  a precizat că incendiul nu a avut loc la Biserica Penticostală Emanuel, ci la o casă de lângă aceasta (n.r. – anexa în care se află bucătăria şi centrala termică bisericii).

Comentarii (2)

sebisan - la 30.12.2012 ora 19:41:03

focul a fost un accident. nici un parjol nu va arde pe nimeni. nu mai suntem in Evul Mediu sa ne amenintati cu astfel de idiotenii!

George - la 29.12.2012 ora 14:27:19

sa se roage toti pentru iertarea pacatelor ca altfel ii manca parjolu!

Nume:
Comentariu:

Top news

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891