Flash news:
 
<< Înapoi


Fost comisar al Gărzii Financiare: "În România se fură anual miliarde de euro cu sprijinul politicienilor"



01.02.14 de Ionuţ Borbei

În România se face evaziune fiscală progresiv, la nivel înalt, încă din 1992, odată cu introducerea TVA. Fără a se implementa şi o legislaţie antifraudă pe măsură, ţara noastră este un El Dorado pentru toţi şmecherii din lume, susţinuţi de lăcomia politicienilor care nu vor să oprescă plaga prin legi pe măsură, pentru că sunt prea lacomi.

Departe de ochii publicului, reţele de crimă organizată sprijinite politic fură taxe şi impozite de miliarde de euro anual. De exemplu, TVA, taxa pe consum inclusă în preţul tuturor produselor plătite de noi, nu ajunge la bugetul statului cum ar fi normal, ci în conturile crimei organizate. Pentru a înţelege cum este posibil să se fure atâţia bani, iar autorităţile să nu facă nimic, am stat de vorbă cu Pavel Roman, comisar al Gărzii Financiare (GF) până acum două luni, când Guvernul a desfiinţat Garda şi a trimis oamenii acasă.

Cum este viaţa de când nu mai lucraţi la Gardă?
Pavel Roman: Încă nu m-am dezmeticit. Mă simt ca un câine credincios alungat de stăpân, fără motiv şi fără explicaţie logică. Pe de altă parte, când văd ce se întâmplă, realizez că în războiul cu evaziunea fiscală statul român a pierdut lupta. Este penetrat şi controlat de structuri de crimă organizată până la nivel de Guvern.

Cum se vede sistemul fiscal prin ochii unui comisar al Gărzii Financiare?
Este bazat pe un Cod Fiscal greoi, prea stufos, interpretabil şi speculativ, cu multe lacune, conceput de teoreticieni şi nu de practicieni. Este acompaniat de o legislaţie economico-fiscală extrem de permisivă şi de una penală arhaică, neadaptată fraudei fiscale. Menţinerea acestui cadru legislativ favorabil evaziunii nu ţine de prostie sau de lipsă de experienţă, cât de politizarea excesivă a administraţiei şi de presiunile şi forţa crimei organizate. Din aceleaşi motive, personalul din instituţiile statului este de tip clientelar, obedient. Nu este încurajat profesionalismul, iar asta se vede în lipsa de eficienţă a sistemului.

Păi, dacă atât plătitorul de taxe cât şi autorităţile de control văd asta, de ce nu se schimbă nimic?
Dacă analizăm cum se duce astăzi lupta împotriva fraudei, este evident că evaziunea e mai degrabă protejată decât înfierată politic. Între decidenţii politici şi crima organizată există legături foarte strânse, aproape oficiale. De exemplu, în comerţul cu carne şi preparate din carne, România a ajuns Raiul evaziunii; conform estimărilor oficiale, frauda depăşeşte un miliard de euro anual. Ăsta nu este un secret nici pentru şefii Fiscului – care doar aparent se fac că nu înţeleg fenomenul şi îl întreţin prin non-combat –, nici pentru politicieni. Deşi au fost şi sunt informaţi în permanenţă asupra fenomenului (de SRI, de DGIPI, de ANAF etc.), nu reacţionează şi nu iau nici o măsură de ordin legislativ ca să stopeze sau măcar să reducă mega-frauda.

CUM AR TREBUI SĂ SE ÎNCASEZE TVA LEGAL


Puteţi prezenta o metodă concretă prin care se fură TVA?
Schema, denumită „metoda carusel” este simplă şi cunoscută la toate nivelele de decizie: producatorii de carne şi preparate din carne, procesatorii şi en-gros-iştii, prin intermediul marilor retail-uri şi altor comercianţi cu amănuntul, colectează TVA de la consumatorul final şi, deşi logic taxa ar trebui să fie trimisă la bugetul de stat, o virează cu bună ştiinţă către structurile de crimă organizată, interpuse fictiv în circuitul mărfii. Astfel, în loc să ajungă la Bugetul de stat, TVA ajunge într-un cont bancar al unei firme fantomă, introdusă în circuitul documentelor, de unde dispare şi se împarte între organizatori.

CUM SE FURĂ TVA PRIN METODA CARUSEL


Dar Guvernul a anunţat că ia măsuri şi luptă împotriva evaziunii fiscale. Pentru asta a reorganizat ANAF, prin desfiinţarea Gărzii Financiare, Autorităţii Vamale şi crearea Direcţiei Antifraudă.
Nu există niciun studiu şi niciun proiect care să argumenteze economic şi fiscal necesitatea reorganizării ANAF, în condiţiile în care ultima dată s-a făcut asta în 2011. De fapt au vrut să atragă peste 72 de miloane de euro de la Banca Mondială şi de la FMI şi să desfiinţeze Garda Financiară pentru că nu răspundea comenzilor politice.
Mi-e greu să cred că desfiinţarea, survenită exact când Garda depistase şi investiga mai multe reţele de crimă organizată care sustrăgeau TVA de miliarde de lei de la bugetul de stat, a fost o decizie pur profesională. Miile de cazuri de evaziune aflate în instrumentare, blocate şi clasate prin această decizie politică priveau mulţi dintre sponsorii actualei puteri.

În felul ăsta, multe din afacerile crimei organizate au fost salvate.
Da. Inclusiv afacerile nelegale cu produsele din carne, care continuă să funcţioneze. Într-un stat normal şi nu într-unul de tip mafiot, Ministerul Public ar fi trebuit să se autosesizeze de mult, să solicite şi să urmărească stadiul lucrărilor preluate de ANAF de la Garda Financiară. Dar când de la ANAF ţi se răspunde că nu se pot face verificări la solicitare (altele decât cele programate şi aprobate politic!), decât dacă există pusă în mişcare acţiunea penală, nu este evident blocajul realizat prin desfiinţarea Gărzii Financiare? Nu există constatare, nu există vinovaţi!

Deja sună a conspiraţie din seria „toţi sunt corupţi”. Exemplificaţi cu un caz la care aţi lucrat şi aţi constatat implicarea autorităţilor. În cazul unei reţele evazioniste cu zeci de firme din Ungaria şi România, printre care şi Avicola Crevedia, întreaga operaţiune, al cărei lider libanez a fost arestat recent, a fost protejată de la cel mai înalt nivel (au fost arestaţi şefi din ANAF şi procurori din Parchetul General). Încercând să rezolve cazul, Garda Financiară nu numai că n-a reuşit, ci a devenit victima crimei organizate. 
Ca să întelegi complicitatea dintre Mafie şi instituţiile statului trebuie precizat că, atunci când marfa intră în ţară, sigilarea se face la punctele de frontieră, iar desigilarea la destinaţia declarată de beneficiar, în ambele cazuri de către Garda Financiară. După cum s-a derulat operaţiunea, este evident că funcţionarii din cadrul Gărzii, şefii secţiei Bucureşti a GF, şefii GF centrale, o parte din şefii ANAF, oameni politici şi din structurile Ministerului Public şi de Interne au fost controlaţi de caracatiţa libaneză care a beneficiat de consultanţă, asistenţă şi protecţie din partea lor. Dacă organele statului şi-ar fi îndeplinit atribuţiile, era imposibil să nu depisteze sutele de firme fantomă interpuse pe circuitul achizitor – consumator final.
În timp ce DNA şi o parte din Garda Financiară încearcau să descâlcească iţele uriaşei fraude, alte instituţii precum ANAF, GF Bucureşti şi Comisariatul general al GF (adică conducerea politică), speriate de tsunami-ul şi urmările pe care le-ar declanşa acest lucru, au întârziat verificările şi au blocat astfel activitatea DNA, DIICOT şi a secţiilor GF implicate. Ba chiar şi-au asumat riscul ascunderii dovezilor şi au refuzat să facă verificări la firmele implicate. Toţi cei implicaţi în această muşamalizare au fost răsplătiţi cu funcţii sau cu posturi în cadrul ANAF.

Toate guvernele anterioare au ştiut?
Cu siguranţă, dar s-au prefăcut că nu percep dimensiunea fenomenului, impactul distrugător asupra economiei şi cetăţeanului onest. Cel mai grav nu este că au tolerat deliberat crima organizată, ci că în foarte multe cazuri, mulţi dintre cei aflaţi la guvernare au fost chiar cei care au coordonat grupările. Autorităţile, deşi au fost informate asupra dimenisunii incontrolabile a fraudei, în loc să întărească, să doteze şi să modernizeze instituţiile de control abilitate, au rezumat combaterea evaziunii la programe, la protocoale între instituţii şi la acţiuni de imagine. Nimeni nu a avut forţa şi determinarea să ia taurul de coarne.
Cu cât puterea crimei organizate a crescut, cu atât capacitatea de răspuns a instituţiilor statului s-a diminuat. De exemplu, Garda Financiară a trecut în zece ani prin trei reorganizări. De fiecare dată a pierdut din competenţe, din personal, din dotări şi din buget. Asta pentru că de obicei, politicienii erau cârtiţele crimei organizate cu care era infestat sistemul. A opri fenomenul prin întărirea instituţiilor statului era ca şi cum şi-ar fi tăiat singuri craca de sub picioare.

Există vreo legătură între acest fenomen şi finanţarea partidelor politice?
Dacă, retoric vorbind, Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Ioan Niculae, Relu Fenechiu, Dan Radu-Ruşanu, Sorin Ovidiu-Vântu etc., alături de baronii locali, primarii şi oamenii de afaceri implicaţi în politică, n-au finanţat partidele, atunci nu există. Păcat că nu sunt facute publice toate numele persoanelor aflate în cercetare penală la Parchete şi prejudiciile, respectiv faptele pentru care sunt acuzate. Păcat că nu sunt făcute publice Rapoartele Curţii de Conturi, în urma verificărilor făcute la Ministere, Agenţii Guvernamentale, Primării, Consilii Judeţene şi alte instituţii descentralizate. Aţi avea dovada clară că majoritatea celor care au fraudat bugetul au ajuns sponsori ai partidelor politice, în special ale celor aflate la guvernare. Analizează cine se ocupă de cabinetele parlamentarilor şi cine le administrează afacerile şi înţelegi exact că frauda fiscală şi politicul sunt inseparabile şi se susţin reciproc.

Pare o problemă greu de rezolvat la nivelul asta. Soluţii avem?
Sigur că există, dar nu se doresc! În primul rând implementarea metodei simplificate de colectare a TVA, direct de la vânzătorul final (aşa zisa taxare inversă). În al doilea rând, depolitizarea instituţiei prin angajarea profesioniștilor neînregimentaţi politic. Dar Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF, este muţtumit de cum funcţionează caracatiţa şi de avantajele furnizate.

Surse: vice.com/ro
Foto: Arhiva, Ilustraţii: Vasile




Comentarii (33)

. - la 05.02.2014 ora 22:18:46



Dle com. Roman sper ca intr-o zi se va face dreptate si in tara noastra iar cei care si-au sacrificat familiile si sanatatea in lupta cu evaziunea sa primeasca locul pe care il merita in societate.din pacate, ma tem ca vor mai dura niste ani pana atunci. deocamdata s-a deschis robinetul la furt si peste ani societatea va plati pretul concursului electoral ,,liber la furat". stiti prea bine la ce ma refer. o seara buna.


epuratu - la 03.02.2014 ora 14:05:25



are birt?!pacat. trebuia sa fie chelner.sa vada cum e sa vina smecheri cu legitimatie de GF care mananca si beau gratis siti spun ,,trece in contul patronului" iar patronul iti imputa betia nenorocitilor din salariu si te da afara ca sa vina alt fraier in locul tau iar el sa se puna bine cu sefii aia mari


gardafinARAD - la 03.02.2014 ora 12:40:18



Pai mai hotzule....tute plangi care ti-ai facut restaurant in Timisoara!?!?!? Din ce banii lu peste l_ai deschis!?!?!? Din salariul de comisar?...Vezi dc te-o mancat in funduletz si ai deranjat lumea?...ai ramas pe dinafara!!!...bine...la stilul tau de lucru nici nu aiveai cum sa nu ramai pe dinafara!!!!...ROMANE...ROATA SE INTOARCE ROMANE!!! ACUMA HOTZUL STRIGA HOTZII!!!!! si esti constient ca nu vei mai intra in sitem dupa articolul asta asa ca du-te la masterchef, invata retzete, si ocupa-te de birt pana i-l mai ai deschis si GRIJA LA ANTIFRAUDA!!!


epuratu - la 03.02.2014 ora 09:44:02



sa te epureze Stalin, idiotule. banii de angajare ii produceai intr-o luna din spagi.


Comisar epurat - la 02.02.2014 ora 23:40:35



"Petru si pavel"
Mai,loaza, semianalfabeta, care ai baut cerneala la scoala si ai ramas ametit toata viata! De ce vorbesti despre ceva ce ti-ar putea provoca incediu la mansarda ? Ce stii tu despre Vama sau Garda ? Ai dat tu vreodata spaga vreunui comisar in vama ? Pai, cu tartacuta ta cu pretentii de cap, atat ai inteles ? N-ai inteles ca tocmai de asta s-au carat vamesii din punctele de frontiera cand s-a introdus sigilarea in vama ? Nu stii ca tot ce intra in tara, in ultimii doi ani, se sigila si se monitoriza de catre servicii si nu se mai putea colecta spaga ? De sub podul de unde vegetezi, se pare ca se vede doar cetat ce provoaca “delirum tremens” ! In ce priveste zecile de mii de euro spaga pentru angajare, iti recomand sa te internezi repede la "Balaceanca", inainte de ati exploda “inteligentia” de atat scenarita! Cine e asa de fraier sa dea 30.000 de euro pentru un post la o institutie, fie ea si “antifrauda” cand nu ajung zece ani sa recuperezi suma ? Ai o logica stupida si creier de se poate face ski fond pe el. Ai grija pe unde si cum circuli ca s-ar putea sa fii arestat pentru prostie, sanctiune introdusa in noul “cod penal” . Si sa nu spui la nimeni unde ai facut scoala pentru ca s-ar putea sa se declanseze o ancheta si sa-ti pierzi “diploma” achizitionata ! Apropo ! Cat mai costa o diploma tip “ramburs” ?


Petru si pavel - la 02.02.2014 ora 22:33:11



cica garda a fost stramutata in vama pt ca nu stia sa colecteze bani pt politicieni
nea Pavel, dar nu din vama se produc cei mai multi bani?! ca tre sa dai spaga pt orice. cum poti delira in asa hal?! GF a fost acolo stii prea bine pt ce...doar erau ,,profesionisti" cu 30 mii euro spaga per angajare. din ce am inteles la antifrauda s-a dat mai putin, dar si salariul e mai mic, in schimb capeti bonusuri in fuctie de colecta pt stapan..alta marie cu alta palarie.


arbitru - la 02.02.2014 ora 19:37:10



Mulţumesc pentru raspuns d-le Roman. Dar aceasta mafia a tigarilor functioneaza in continuare, modernizata cu mijloace tehnice si logistice evoluate si cu acoperire stralucita. Aici mai e mult de lucru, dar nimeni nu are curajul sau permisiunea sa faca ceva. Cine ii acopera si cine sunt ei?


costi - la 02.02.2014 ora 18:35:17



de acord cu aradean,pentru el gf era mijlocul de a face avere asa ca sufera ca nu mai e la bucate!


cineva - la 02.02.2014 ora 18:18:58



oameni care au lucrat la dosare grele in Arad, in care erau implicati politicieni din USL, au fost nevoiti sa plece din sistem. rusine! rusine! rusine guvernantilor prin ceea ce ati facut!!!!!!!!


Adevarata mama Omida - la 02.02.2014 ora 18:02:48



CĂ¢nd Rusanu va fi condamnat pentru subminarea economiei naționale prin desfiintarea structurii de control financiar si Ă®nlocuirea acesteia cu reprezentanții clienților politici, ne vom aduce cu toți aminte de acest simulacru de examen prin care s-a Ă®ncercat doar legitimarea loviturii date sistemului financiar. Veți realiza atunci ca aceasta mișcare a USL pe lĂ¢ngă celelalte lovituri din "martea neagră" a avut succes doar datorită necunoasterii de către populație a subtilitatilor sistemului financiar si mai ales a dorintei evazionistilor Reprezentări in Parlament.


        1 | 2 | 3 | 4    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891