Flash news:
 
<< Înapoi

Frigul aduce reabilitarea termică a blocurilor la vot în CLM

02.12.13 de Monica Tulcan

Subiectul fierbinte privind reabilitarea termică revine în atenția aleșilor locali. În cadrul celei dintâi ședințe extraordinare a CLM din această lună, aleșii locali vor vota, miercuri, un număr de trei proiecte de hotărâre în acest sens. Este vorba despre aprobarea indicatorilor tehnico - economici și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție pentru obiectivul de investiție „Reabilitarea termică a blocului de locuințe 2B, situat în municipiul Arad, strada Predeal”, aprobarea Proiectului Tehnic și a indicatorilor tehnico-economici necesare reabilitării termice a unui număr de nouă blocuri din oraș, respectiv aprobarea cererii de finanțare și a cheltuielilor care decurg din punerea în practică a proiectului „Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din municipiul Arad”. Celelalte trei proiecte de hotărâre ce vor intra la vot în ședința extraordinară a CLM din această săptămână se referă la atribuirea unor locuințe sociale persoanelor care au fost evacuate din imobilele retrocedate proprietarilor, aprobarea documentației de urbanism necesară construcției unei stații de distribuție a carburanților, skid GPL, la intersecția DN 7 cu DN 79 și respingerea solicitării prin care o societate comercială din municipiu cerea revocarea parțială a unei hotărâri a CLM din anul 2011.
 
Comentarii
Nume:
Comentariu:

Top news

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891