Flash news:
 
<< Înapoi


Igaş ACUZĂ că s-a dat undă verde DESFIINŢĂRII primăriilor!



03.09.13 de O.T.

Senatorul PDL Constantin Traian Igaş consideră că Guvernul Victor Ponta va intra în istorie pentru cea mai politică şi abuzivă gestionare a bugetului statului român. „Impozitează tot ce pot şi desfiinţează tot ce nu le aduce bani la buget”, a declarat senatorul.
„Dacă ieri am tras un semnal de alarmă privind creşterea istorică a accizelor la alcool, astăzi Guvernul USL a trecut la desfiinţat şi a reuşit să îşi treacă prin Parlament ordonanţa privind insolvenţa primăriilor. După ce că pentru a scăpa de datorii au obligat primăriile să îşi ia împrumuturi din fondul de 800 de milioane de lei pus la dispoziţie de Guvern, acum dă undă verde desfiinţării lor”, a declarat Igaş.
În final, acesta afirmă: „Pentru a-şi umple sacul de bani, guvernanţii calcă orice le stă în cale, de la agricultori, la producători autohtoni, la simplul contribuabil. Dacă trebuie să ia şi decizii neconstituţionale, nici legiuitorul suprem, Parlamentul, nu îi mai opreşte. Se lăfăie în nereguli pe spatele cetăţenilor care şi-au ales reprezentanţii şi le-au dat 70% majoritate în Parlament.”



Comentarii (10)

Papagalul curios - la 04.09.2013 ora 23:47:51



Cauta pe goagal si vei primi un raspuns " valer marian "


Fonduri Europene - la 04.09.2013 ora 13:35:37



Iata cum Afacerea ta cu Ciuperci devine profitabila in doar 170 de zile si iti aduce la o micro-ferma de 100 mp amenajata pe 3 nivele, 80-100 kg ciuperci/mp/an, la 7-8 lei/kg obtii un profit de 23.000euro pe an. Pentru mai multe detalii vizitati: www.cultivareaciupercilor.ro


Fonduri Europene - la 04.09.2013 ora 13:35:11



Cum poti castiga 3000 de euro lunar crescand prepelite intr-un spatiu de numai 20mp? Iata cum Afacerea ta cu Prepelite devine profitabila in doar 60 de zile si iti aduce 1100 lei,la fiecare 125 lei investiti in productie. Detalii pe: www.crestereaprepelitelor.ro


BRANCONERUL - la 04.09.2013 ora 11:07:49



Mai lasa-ne cu analfabetul asta!!!


Curiosul - la 04.09.2013 ora 10:33:39



Tot Aradul doreste sa stie cine conduce mafia tigarilor si cine organizeaza traficul de tigari. Poate domnul Igas ne spune ceva despre "Tigareta de Pecica"!


Papagal Rosu - la 04.09.2013 ora 10:22:36



Eu nu stiu daca e de bine ,de rau,ce zice Igas dar am primit sarcina de la Partid sa il injur de cind apare in presa !!!! Asa ca jos toti cei care ati facut ceva pt Arad !!! Jos igas.


Anti USL - la 04.09.2013 ora 06:00:33



Numai nenorociri au facut USL- isti la guvernare,dar mint si posteaza numai prosti !!!!


braNconierul - la 04.09.2013 ora 03:04:57



Atentie, mai Igas! Am auzit ca "hapsanii" astia de la USL mai pun ceva la cale. Cica intentioneaza sa impoziteze toti traficantii de tigari din Pecica (stii tu despre ce vorbim). Ideea nu e deloc rea. Mai mult ca sigur vor strange bani frumosi la buget.


A.N. - la 03.09.2013 ora 21:50:52



Prostii!


cineva - la 03.09.2013 ora 20:12:33



pai si ce daca le desfiinteaza ca sunt unele care abia functioneaza. de vina au fost ei cei de la PDL care au redus functionarii si le-au taiat salariile ca de aia s-a ajuns in situatia asta. acum dau vina pe altii crezand ca toata lumea are mintea scurta. ei bine ca iata unii isi mai amintesc! rusine Igas!


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891