Flash news:
 
<< Înapoi


Ilie Cheşa (PSD): "O nouă mega-afacere marca Falcă - PDL!" Vezi REPLICA primarului!



16.05.13 de O.T.

Ilie Cheşa, prim-vicepreşedintele Organizaţiei Municipale PSD a afirmat, într-un comunicat de presă, că „arădenii vor suporta un cost imens pentru întreţinerea spaţiilor verzi din municipiu: peste 6 milioane de lei, adică aproximativ 1,5 milioane de euro!”, acuzându-l pe primarul Gheorghe Falcă de orchestrarea unei noi mega-afaceri marca PDL.
„Sumele se referă la instalaţii de irigare pentru spaţiile verzi, alte sume imense sunt prevăzute pentru amenajarea unor parcuri din Arad. Pentru o comparaţie, pentru întreţinerea şi repararea tuturor străzilor din Arad au fost alocate mai puţin de 20 de milioane de lei! Ne întrebăm – şi îi întrebăm şi pe arădeni – dacă acest raport este corect?! Este cinstit oare faţă de cetăţeni ca pentru a uda spaţiile verzi (nu foarte generoase) să se cheltuie o treime din banii alocaţi pentru a repara toată reţeaua de drumuri din municipiu, când străzile sunt pline de gropi?”, a declarat Ilie Cheşa. „Grija administraţiei pentru spaţiile verzi este, desigur, de apreciat. Însă constatăm că o idee bună este folosită pentru o nouă mega-afacere marca Falcă - PDL. Suma de aproximativ 1,5 milioane de euro este cu siguranţă exagerată în raport cu serviciul public oferit. Nu cred că în acest moment, pentru Arad este o prioritate investiţia într-un sistem de irigaţii care înghite o treime din sumele alocate pentru întreţinerea şi repararea tuturor drumurilor din Arad! Oare în ce buzunare ajung aceşti bani?”, s-a întrebat Cheşa.
În final, liderul social-democrat a mai declarat: „Desigur, se va spune că la această sumă s-a ajuns în urma unei licitaţii organizate în condiţii de legalitate. La fel s-a întâmplat şi în cazul licitaţiei de pe strada Meţianu, unde o bancă a ajuns să coste 8 500 de euro iar un coş de gunoi aproape 1 000 de euro! Este un dispreţ tipic pentru banii publici, cu «băieţi deştepţi» gata să înghită sume imense oferite cu candoare de administraţia locală. Costul acestor combinaţii este suportat ca de fiecare dată de arădeni. Oare cât timp mai pot să suporte arădenii minciunile şi cheltuielile megalomane ale lui Gheorghe Falcă? Afacerea legată de spaţiile verzi vine la scurt timp după ce administraţia Falcă a lansat alte proiecte aberante, fiecare dintre ele urmând a înghiţi milioane de euro: o fântână arteziană pe Mureş sau mansardarea Primăriei (în total, peste 10 milioane de euro!)”.

Falcă: „Guvernul Ponta a tăiat fondurile pentru proiectul din zona Pădurice”
În replică, primarul Gheorghe Falcă îi sugerează prim-vicepreşedintelui Organizaţiei Municipale PSD Arad, Ilie Cheşa, că, dacă tot este preocupat de spaţiile verzi din municipiul Arad, să îl întrebe pe premierul Ponta, pe parlamentarii şi pe reprezentanţii Guvernului de ce au tăiat fondurile pentru continuarea unor proiecte importante în domeniul spatiilor verzi, cum este cazul proiectului din zona Pădurice, proiect castigat in anul 2011 la Agentia Naţională de Mediu .
„Domnul Cheşa este brusc preocupat de spaţiile verzi din Arad, considerând că se alocă prea multă preocupare şi prea mulţi bani pentru întreţinerea acestora. Asta în timp ce colegii săi de partid susţineau sus şi tare că avem nevoie de cât mai mult spaţiu verde în oraşul nostru şi ne criticau că nu ne preocupă acest aspect. Dacă tot este «iubitor» de mediu, domnul Cheşa ar trebui să întrebe la Bucureşti de ce Guvernul Ponta a tăiat fondurile pentru Pădurice 2, care presupunea continuarea lucrărilor în zona Pădurice pentru irigare, spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii. Nu l-am auzit pe dumnealui să fie vocal şi să facă lobby la Bucureşti pentru spaţiile verzi“, afirmă Gheorghe Falcă.
Mai mult, primarul face trimitere la întreţinerea spaţiilor verzi în Bucureşti, unde se cheltuiesc 338 de milioane de lei, „doar în sectorul 1 cheltuindu-se suma de 87 de milioane de lei”.
Primarul a ţinut să precizeze că introducerea acestui sistem de irigare vine ca un răspuns la solicitările arădenilor de a avea spaţii verzi bine întreţinute. „Există o licitaţie efectuată pentru acest sistem de irigare, am fost cât se poate de transparenţi. Dacă domnului Cheşa i se pare că s-a făcut ceva neconform cu legea poate sesiza în orice moment organele competente pentru a face verificări. Cred că o politică îndreptată pentru binele cetăţeanului trebuie să fie concretă, nu prin declaraţii mediatice. La Bucureşti avem tele-guvernare iar aici avem implicare prin comunicate”, a mai declarat Falcă.



Comentarii (13)

Manolo - la 16.05.2013 ora 12:28:36



Ce ingrijorati sunt toti de solicitarile cetatenilor...doar o aducere aminte...aproximativ 8000 de semnaturi pentru intubarea canalului Muresel, prezenta masiva la dezbaterea transportului public despre traseele de tramvai, abonamente etc cu argumente bine prezentate si au facut tot cum au vrut eliminand trasee de tramvai si abonamente unice, anul trecut cerinta cetatenilor de subventionare a gcal si putem continua.Interesul cetateanului coincide doar atunci cand este si interesul lor la mijloc.


spatiu verde - la 16.05.2013 ora 12:28:02



spatiile verzi din arad duc mercedesurile de 70000 euro /stuck(buc care nu cunosc limba germana),nu unul ci 2-3 la privatul de casa al primarului FALCA


Danu - la 16.05.2013 ora 12:25:28



raspunsul primarului este unul de prost gust. e ca elevii aia care sunt pe langa subiect si spun alta lectie. mi-ar fi rusine in locul lui sa mai si deschid gura. RUSINE!


Un copacel de la Podgoria - la 16.05.2013 ora 12:13:11



Falca, lasa spatiile verzi. Si asa nu iti plac. Ia-ti mai bine o floare de plastic, vreun bonsai, cu 6 milioane de lei, ud-o daca vrei, tunde-o daca vrei, tai-o daca vrei. Dar lasa spatiile verzi in pace. 3 ani, cat mai esti primar, pot supravietui si fara tine.


N.A. - la 16.05.2013 ora 10:40:31



Sunt curios cum va fi irigat pietrisul ala de la Podgoria..... Astea toate cu irigatii si intretineri de spatii verzi sunt tunuri. Nimeni nu stie cat se face si cat se consuma cu adevarat dar de platit se platesc.


mesaj - la 16.05.2013 ora 09:25:30



https://www.youtube.com/watch?v=ylpYUSAODPk


Starea NATIUNII - la 15.05.2013 ora 21:32:21



VIVAT !!!


kkt cu mac - la 15.05.2013 ora 21:25:07



@nu conteaza, te-n pwla mea de labar oranj...


aradeanu' - la 15.05.2013 ora 21:21:43



Pentru o comparatie corecta, ar trebui sa se vada cat a alocat Falca pentru toate scolile din Arad.O treime din banii ascunsi in iarba.


doc - la 15.05.2013 ora 20:28:52



man, ce spati verzi? unde man asa ceva, ca ii beleste un covor de iarba pe scuar, asta numiti voi spati verzi? hahaha ma faceti sa rad. fabricile daramate de regimul capitalist si hotoman, ar trebui transformate in parcuri, la noi parcurile existente sunt reamenajate cu milioane de oiro.


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891