Flash news:
 
<< Înapoi


Încă o amânare: Falcă află marţi sentinţa în procesul în care este acuzat de fapte de corupţie



21.05.12 de O.T.

Tribunalul Alba a amânat, luni, pronunţarea unei soluţii în procesul în care primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, este judecat pentru fapte de corupţie, aceasta fiind a doua amânare, magistraţii urmând să se pronunţe marţi în acest dosar, informează Sorina Cristorean, reprezentantul Biroului de Presă al Tribunalului Alba, citată de Mediafax.
Aceasta este a doua amânare, după ce, la termenul din 7 mai, instanţa anunţa că soluţia va fi dată în 14 mai, iar atunci a amânat pronunţarea pentru 21 mai.
La ultima înfăţisare, din 7 mai, Gheorghiţă Mateuţ, avocatul principal al lui Falcă, a cerut achitarea, spunând că cele două fapte de care este acuzat Gheorghe Falcă, respectiv luare de mită şi abuz în serviciu, nu au existat şi nu există nici o dovadă că edilul a comis aceste fapte.



Comentarii (38)

timebomb - la 22.05.2012 ora 14:26:07



antenele dau ca l-au achitat... nohh... o facut rost omu de toti banii... ca doar nu da din buzunarul lui!... ramane ca si aradenii sa il achite de dificila sarcina de a aduna bani pentru alte procese ;)


ma verdict- esti minciunica - la 22.05.2012 ora 13:42:54



intoxicatie si frica pdl-ista... de ce va temeti va ajunge din urmaaaa..:))


verdict - la 22.05.2012 ora 13:33:50



l-au achitat! au dat sentinta acum 5 minute!


Eduard Hoffmann - la 22.05.2012 ora 13:30:56



Procurorii au întocmit un rechizitoriu bazat pe fapte şi dovezi. Afirmaţiile lui Gheorghiţă Mateuţ fac parte din arsenalul unui avocat de succes care jonglează cu procedura penală şi Codul penal. Oamenii trebuie să fie egali în faţa legii. Corupţia politicienilor este principala cauză pentru care noi suntem subestimaţi în Europa şi în lume. Ne-am săturat!!! Vrem corectitudine!


protestatar - la 22.05.2012 ora 13:29:35



Falca, nu uita
A venit si ziua ta!
Daca nu ai vrut sa pleci la Brad, gunoiule!
LA PUSHCARIE CU TINE acolo e locul tau!Si nu ne bucuram, doar vrem dreptate, nesimtit ce esti! Ti/ai batut joc destul de aradeni cu hotiile si sfidarile tale. Degeaba mergi acum pe la biserici, Dumnezeu te va bate rau de tot!


bau bau - la 22.05.2012 ora 13:27:57



CE va dati toti specialisti de parca ati sti voi dosarul,de parca sunteti toti specialisti in drept.Sa o luam pe rand.
1)Falca nu a semnat nici un act.
2)Falca nu a facut parte din comisia de negociere.
3)Pretul a fost mai mare decat cel obtinut de Dorel Popa cu 1 an inainte la o alta vanzare in aceasi locatie.
4)Legea 577/2002 in baza carei sa facut aceasa vanzare spune ca cei ce detin cladirile dar nu si terenul de sub ele cum este cazul aici au dreptul la un pret mai mic al terenului datorita acestei situatii.
5)Din Contraexpertiza casei lui Falca a reiesit ca imobilul valora 99.000 de mii de euro(era intro stare degradata,nu avea curte etc.) si nicidecum 210.000 de euro cum au evaluato cei de DNA Bucuresti care nici macar nau vizitat casa ci au luat ca etalon niste preturi ale unor vile din zona care desi sunt in aceasi zona au mult mai multe facilitati.
6)Nu exista inregistrari telefonice sau flagrant.
7)Nu exista declaratii ale martorilor care sa confirme implicarea lui Falca in stabilirea pretului sau influentarea comisiei de negociere.
8)Este un dosar politic facut pe vremea lui Tariceanu,O fi avand Falca alte probleme dar in acest caz chiar nu au nici o proba daca e vreo problema e a statului roman si a legilor in baza carora se fac vanzarile de terenuri.


aradeanca - la 22.05.2012 ora 13:22:13



Sfatuiesc propaganda PDL-ista sa se abtina de la intoxicari. Verdictul este inca asteptat si sper sa fie unul just. Ne-am saturat de imbuibati si corupti!


gata - la 22.05.2012 ora 13:20:20



gata,s-a terminat,8 ani inchisoare.


ultima ora - la 22.05.2012 ora 13:10:01



nu l-au condamnat!


Eduard Hoffmann - la 22.05.2012 ora 12:41:41



Procurorii au întocmit un rechizitoriu bazat pe fapte şi dovezi. Afirmaţiile lui Gheorghiţă Mateuţ fac parte din arsenalul unui avocat de succes care jonglează cu procedura penală şi Codul penal. Oamenii trebuie să fie egali în faţa legii. Corupţia politicienilor este principala cauză pentru care noi suntem subestimaţi în Europa şi în lume. Ne-am săturat!!! Vrem corectitudine!


        1 | 2 | 3 | 4    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891