Flash news:
 
<< Înapoi


Meci frumos dar INDECIS la Arad: UTA - FC Universitatea Craiova 1-1 (GALERIE FOTO)



02.11.13 de O.T.

UTA şi Universitatea Craiova au terminat la egalitate (1-1) partida disputată vineri la Arad şi nici una dintre cele două echipe nu se poate declara mulţumită de rezultat. Ambele şi-au dorit mult victoria, UTA pentru a confirma revenirea de formă iar Craiova pentru a se menţine pe prima poziţie a clasamentului. De aici a rezultat un joc frumos, cu destule faze de poartă.
UTA a deschis scorul (foto) în minutul 45, prin Bogdan Apostu, care a reluat cu capul o centrare venită din corner. Cu numai 2 minute înainte, pe fondul dominării oaspeţilor, Apostu a scăpat singur spre poarta lui Hotoboc, fiind faultat de Acka din poziţie de ultim apărător. Ivorianul a văzut cartonaşul roşu iar lovitura liberă executată de Popescu a fost scoasă greu de portarul oltenilor. În minutul 45+1 UTA a trecut pe lângă majorarea scorului: Sălăjan a tras pe lângă poartă din 8 metri, după ce a scăpat singur cu Hotoboc!
În partea a doua a jocului, deşi în 10 oameni, oltenii au forţat egalarea. UTA a încercat să dea lovitura pe contraatac, dar nu a reuşit. Rezultatul a devenit 1-1 în minutul 74, când Baird a reluat cu capul din 6 metri. UTA putea obţine victoria în min. 78, când Apostu a reluat pe spate exact în Hotoboc, în min. 79, când Faye a reluat cu capul pe lângă poartă o centrare venită din corner, şi în min. 87, când Bârză şi-a făcut bine un balon în careu dar a tras slab.
Întâlnirea celor mai titrate echipe din provincie a fost animată şi în tribune, unde cele două galerii şi-au încurajat în permanenţă favoriţii. Un mare plus trebuie adăugat în dreptul fanilor arădeni, care au creat o atmosferă de Liga I pe bătrânul stadion al Aradului.




Comentarii (6)

arad - la 03.11.2013 ora 14:22:48



Mai bine nu va laudati cu galeria foto. In privinta asta v-ati facut de ras, o galerie foto nu se realizeaza din tribuna cu un telefon sau cu un aparat de 200 de ron, 14 mp maxim. O zi buna.


Mario P. - la 03.11.2013 ora 00:51:06



Haide UTA!


Red_Alin - la 02.11.2013 ora 13:03:42



UTA a demonstrat ca poate sa invinga pe oricine. Daca in iarna cativa jucatori de la UTA 2 cum e Chindris sau Pascariu fac pasul spre UTA si mai vin si doua trei intariri echipa se poate bate la promovare fara probleme. valorile sunt apropiate in serie asa ca orice e posibil. Haide UTA!


falcao - la 02.11.2013 ora 11:22:53



prazilienii erau mai tehnici ,si mai bine pregatiti fizic ...ce simplu e fotbalu !?!??!?!


dorin - la 02.11.2013 ora 10:33:15



Craiova a fost echipa mai buna


Alex - la 01.11.2013 ora 23:42:20



si e cine sa fie decis ma rog ca UTA mai are nevoie de niste jucatori de valoare ca sa poata emite pretentii. nu se poate sa domine partida aia in zece oameni iar noi sa nu mai avem baterie din minutul 70!!


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891