Flash news:
 
<< Înapoi


Miting anti-fracturare la Arad. "Dacă suntem răzleţi, nu se face nimic", avertizează Dimitrie Muscă



16.12.13 de Dani Rockhoff

În ciuda frigului pătrunzător, câteva zeci de activişti ecologişti, cărora li s-au alăturat pe parcurs şi alţi simpatizanţi, au protestat sâmbătă 14 decembrie în parcul de la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad. Mitingul autorizat „de solidaritate cu Pungeşti şi împotriva fracturării hidraulice“ a avut loc la iniţiativa Centrului pentru Studii şi Iniţiativă Civică Arad, primind susţinere şi de la protestatarii anti-minerit cu cianuri la Roşia Montană. Activiştii de la CSIC conduşi de Doru Neacşu şi cei de la Alternativa Civică Arădeana conduşi de Sebastian Bulumac nu sunt pentru prima dată umăr la umăr în acţiunile de stradă. Protestul nu a fost doar pe teme ecologice, ci s-a îndreptat şi împotriva „guvernului mincinos”.
„Sunt probleme de sistem. Nu e doar guvernarea actuală”, spune Doru Neacşu. „Poate şi cine ar veni în loc ar continua acelaşi stil de a reprezenta statul, în raport cu marile corporaţii. E vorba de modul cum suntem reprezentaţi ca naţiune, de modul umilitor în care clasa politică a ajuns să ne reprezinte în faţa marilor capitaluri străine. E vorba de demnitatea ţării, de a nu mai accepta să fim trataţi ca o colonie de mâna a treia”, mai precizeaza el.
Pe langă arădeni, la mitingul de sâmbătă au venit şi întăriri: din Timişoara, Sibiu şi Braşov. Willy Schuster e un agricultor care îşi decablează singur pământurile invadate fără acordul lui de o firmă de prospecţiuni. Sasul Schuster are împreuna cu familia o gospodărie ecologică şi vrea ca brânza şi alte produse pe care le vinde să rămână curate şi fără iz de gaz.
Omul e supărat, e patetic şi invocă mereu „ajutorul lui Dumnezeu”. Imaginea lui Willy Schuster înfăşurat în cabluri cutreieră reţelele de socializare, dar e prezentă şi în presa de limba română şi germană. Îţi inspiră celebrul apel „Free Willy”, chiar dacă mesajul nu se referă la un delfin captiv, ci la „ţăranul din Moşna”, şi el un captiv al unor reguli strâmbe.
Activistul civic Erwin Albu e din Codlea, are 33 de ani şi e fost consilier local din partea Forumului Democrat al Germanilor din România. El a venit la mitingul de la Arad în cadrul unei campanii de strângere de semnături pentru candidatura sa la alegerile europarlamentare din primăvara anului viitor. 100.000 de semnături trebuie să adune Albu. „E un hop încă, de trecut. Ăsta e hopul pe care l-a asigurat sistemul, unui candidat independent”, spune el.
Albu a acţionat susţinut pentru salvarea Spitalului Municipal Codlea, propus la închidere în 2011 şi mai are la activ o serie de proteste împotriva neregulilor din administraţia locală a judeţului Braşov. Recent, s-a implicat în protestele anti-fracturare din Transilvania şi de la Pungeşti, de lângă Vaslui. El se bazează pe „forţa străzii, care la ora actuală încearcă să impuna nişte soluţii, inclusiv la nivel politic” şi adresează un îndemn: „Haideţi să căutăm oameni care şi fac ceea ce spun, nu doar spun!”

Schuster şi Albu sunt nume de oarecare notorietate. Şi mai notoriu, în zona Aradului, e numele lui Dimitrie Musca, întreprinzător din Curtici şi susţinător declarat al acţiunilor anti-fracking. „Aţi văzut ce se întâmplă în Vaslui”, a spus Muscă, în cadrul unei discuţii publice, ulterioare mitingului. „Degeaba ies 50 - 100 de oameni, şi ăia răzvrătiţi. Treaba e simplă: ori iese toată lumea, ori îi lăsăm să-şi facă de cap.” Muscă a mai insistat pe necesitatea informării populaţiei rurale, pe respectarea legii proprietăţii şi a apelat la raţiune şi unitate de acţiune. „Dacă suntem răzleţi, nu se face nimic. O rândunică nu aduce primăvara”, a zis el.
Într-un interviu pe care ni l-a acordat tot atunci, directorul Combinatului agroindustrial din Curtici îşi prezintă poziţia sa faţă de Hotărârea Consiliului Local, de a interzice explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul oraşului: „Am făcut corp comun cu Consiliul local din Curtici şi cu Combinatul nostru”. „Dacă am pierdut un proces, nu înseamnă că am pierdut şi tot războiul”, adaugă el, referindu-se la soluţia dată de instanţa de judecată, într-o primă fază a procesului dintre Consiliul local Curtici şi Prefectura din Arad.
„S-au încercat tertipuri în a spune şi a încerca... nu i-au dat bani destui lui Muscă şi de aceea e contra”. S-au încercat şi alte metode de convingere asupra lui, în a ceda. „Inclusiv au încercat să-mi bage femei pe gât”, a zis Dimitrie Musca. „Cine mă cunoaşte nu poate să aibă dubii”, şi-a întărit el poziţia, în problema exploatării gazelor de şist. „Oamenii din Curtici sunt uniţi, oamenii din Curtici îşi dau mâna şi îşi vor apăra ce au mai sfânt, pentru că oamenii s-au bătut şi s-a vărsat sânge pentru acest pământ şi nu avem voie să-l otrăvim”, a mai adaugat el.



Comentarii (10)

Dakay - la 18.12.2013 ora 20:56:48



Din fericire pentru noi, romanii, nu e necesara independenta energetica. Site-ul CE eurostat o confirma. Dezastre in urma fracturarii hidraulice sunt peste tot unde s-a forat prin aceasta metoda la presiuni de sute de bari, asta o confirma presa straina, iar aceste stiri nu apar in presa noastra. Cascati ochii si cititi stiri si din alte surse.


DI ANGELIS - la 16.12.2013 ora 20:27:48



DIN PACATE NECESARUL DE A FI INDEPENDENT DIN PUNCT DE VEDERE EENERGETIC PRIMEAZA IN FATA INTERESELOR PERSONALE ! SUNT MINCIUNI PRIVIND PERICOLUL FRACTURARII ! NU ACCEPTATI PROVOCARILE NECUNOSCATORILOR SI A CELOR STGMATIZATI CA " EX COMUNISTI " !


Other - la 16.12.2013 ora 16:03:22



sa se faca un referendum la nivel de judet


A.S. - la 16.12.2013 ora 10:12:57



Buna initiativa organizarii mitingului. Dar sa fim seriosi! Musca?!!?!


RADU - la 16.12.2013 ora 09:50:54



ARE DREPTATE MUSCA. CU CATEVA PERSOANE NU SE POATE FACE NIMIC. DACA IESEAU MACAR 1000 DE OAMENI ERA CEVA DAR ASA NU VOR FI BAGATI IN SEAMA


ghita - la 16.12.2013 ora 01:29:02



cine sa faca asta?noi santem un popor de mamaligari.astia au votat legalizarea hotiei si noi nu facem nimic.stam in casa la caldurica


Opriti coruptia - la 16.12.2013 ora 01:23:53



Pana nu ies scantei, nu se rezolva porcaria! Bagati mana in gatul unora sa vedeti cati bani au bagat in buzunare.


gogu - la 16.12.2013 ora 00:07:23



domnule musca tot respectul meu il aveti dar sustineti acest partid de jegosi daca nu ma insel


Ptonta - la 15.12.2013 ora 23:31:27



Acum aveti parte de ce ati votat...un guvern caruia nu ii pasa absolut deloc de voi !


Anca - la 15.12.2013 ora 22:45:30



degeaba va agitati. raul a fost facut deja si e greu sa-l mai repare cineva


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891