Românul MARIUS VIZER ales PREŞEDINTE al SPORTULUI MONDIAL
01.06.13 de D.D.
Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, românul Marius Vizer, a fost ales vineri în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Sportive SportAccord, care reuneşte federaţiile sportive internaţionale olimpice şi non-olimpice, conform Agerpres.
În vârstă de 56 de ani, Vizer, care a fost patron al clubului de fotbal Liberty Oradea, a fost contracandidat de francezul Bernard Lapasset, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Rugby, care a primit 37 de voturi, faţă de 52 cât a primit românul. Candidatura lui Vizer a fost susţinută, printre alţii, de fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, şi de fostul tenisman Ilie Năstase, ambii prezenţi la Sankt Petersburg. "E un lucru cunoscut că mi-am dedicat viaţa judo-ului şi sporturilor în general, iar acest lucru va rămâne neschimbat: Sunt gata să îmi pun timpul şi energia în serviciul dezvoltării şi progresului sporturilor", a afirmat Vizer.
Marius Vizer a propus, cu prilejul reuniunii de la Sankt Petersburg, organizarea la fiecare 4 ani a unor Jocuri Mondiale ale tuturor sporturilor, olimpice şi neolimpice, concentrate pe o perioadă de 3 săptămâni. Aceste ''megajocuri'', o veritabilă provocare pentru mişcarea olimpică şi pentru Jocurile Olimpice, vor fi găzduite de o singură ţară, în mai multe oraşe, iar ediţia inaugurală ar putea avea loc în 2017.
Vizer îşi propune, totodată, să facă din SportAccord ''un brand mondial recunoscut, cu o structură modernă, chiar rebranduit, cu o viziune sănătoasă şi prosperă, un SportAccord nou şi performant, liber şi independent şi nemanipulabil, care să deservească strict interesele membrilor săi şi ale organizaţiei lor''.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.