Flash news:
 
<< Înapoi


MRU: "Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi niciodată un produs al altceva decât al propriei mele performanţe"



02.08.13 de O.T.

Cu Mihai Răzvan Ungureanu, senator de Arad, despre...

…viaductele de pe centura Nord a municipiului Arad
Am spus-o şi o voi repeta de fiecare dată când va fi nevoie: guvernul Ungureanu nu a tăiat fondurile pentru cele două pasaje. Au fost operate redistribuiri de fonduri între diferite capitole bugetare, însă banii existau în bugetul pe 2012. În timpul mandatului meu de Prim-Ministru nu au fost operate tăieri de fonduri, a avut loc doar o prioritizare a fondurilor existente.
Rezolvarea problemei celor două pasaje reprezintă o prioritate pentru mine. Am afirmat-o în campania electorala, sunt conştient de importanţa acestei chestiuni şi voi face uz de toate pârghiile pe care le deţin pentru a contribui la soluţionarea ei.
În prima fază, am adresat domnului ministru Dan Şova o întrebare în cadrul sesiunii de Întrebări şi Interpelari din Parlament. Răspunsul domniei sale, fără urmă de echivoc, a certificat o evidenţă: „lucrările au fost suspendate începand cu data de 14 septembrie 2012, din cauza restrângerilor bugetare”. S-a subliniat faptul că „alocaţia bugetară aprobată prin Legea 5/2013 a Bugetului de Stat pe 2013 permite însă doar achitarea plăţilor restante, context în care reluarea lucrărilor la pasajele în discuţie nu este posibilă în acest moment.”
În momentul în care mi-a parvenit acest răspuns, mi-au revenit în memorie declaraţiile unui deputat USL din Arad, nu-i reţin numele, care susţinea cu vehemenţă că a primit asigurări cu privire la fondurile prevăzute în bugetul pe 2013 pentru continuarea lucrărilor la cele două pasaje. Întrebarea mea la acel moment a fost: care fonduri? Probabil că domnia sa ar trebui să înveţe că statutul pe care îl are în Parlamentul României implică responsabilitate şi iniţiativă, nicidecum manipulare şi acuzaţii nefondate.
Voi continua să amintesc autorităţilor competente, de câte ori voi avea ocazia, de aceste investiţii majore, care au fost lăsate de izbelişte.  Mă preocupă în mod special soarta lor, însă putem constata cu toţii că aceasta este atitudinea actualei puteri faţă de un mare număr de proiecte vitale pentru locuitorii diferitelor oraşe din Romania.  Puterea USL merge pe principiul: întâi promitem şi apoi ne găsim scuze, pentru că nu ne pasă cu adevărat de soarta românilor, de felul în care ei trăiesc.

…Cetatea Aradului
Ca istoric, sunt extrem de interesat de chestiunea reconversiei civile a Cetăţii Aradului.
În calitate de senator de Arad în Parlamentul României am reuşit să intermediez la începutul anului o întâlnire între Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, pe tema acestei reconversii. Municipiul Arad a înaintat Ministerului toată documentaţia necesară pentru oferirea locaţiei noi, iar reprezentanţii Ministerului şi Armatei au fost mulţumiţi la finalul discuţiilor. Sperăm, aşadar, că administraţia locală va primi Cetatea Aradului undeva în 2015, când vom şi putea accesa fonduri europene pe componenta istorică. Reabilitarea Cetăţii poate da un avantaj în plus Aradului în competiţia pentru titlul de capitală culturală a Europei. În plus, Cetatea va genera noi locuri de muncă şi va aduce investiţii noi. Reabilitarea Cetăţii, susţinută la nivel naţional, înseamnă investiţii de zeci de milioane de euro în Arad.

…planurile pentru Arad şi arădeni
Foarte pe scurt, câteva chestiuni care îi preocupă în mod direct şi imediat pe arădeni: reconversia Cetăţii Aradului, infrastructura, finalizarea proiectelor începute, găsirea unei soluţii pentru finanţarea lucrărilor la cele două pasaje suspendate, construcţia gradiniţei din Micălaca sau rezolvarea problemei canalului Mureşel.
Pe termen mai lung, îmi doresc – în mod evident – ca arădenii să poată vedea şi să poată simţi efectele acţiunilor mele în calitate de senator de Arad. Îmi doresc să pot face diferenţa pozitivă în calitatea vieţii celor care mi-au acordat încrederea. Mi-ar place să mă plimb pe străzile Aradului, aşa cum fac de fiecare dată când mă aflu în acest oraş minunat, şi să simt  - din zâmbetele oamenilor, din evidenta prosperităţii lor – că am atins scopul pentru care muncesc în Parlamentul Romaniei. Planul meu pentru Arad este să particip la efortul arădenilor de a consacra acest oraş ca pe un model în Romania şi, de ce nu, în Europa.

…şefia SRI
Trăim într-un timp al zvonurilor, din păcate. Cei care au lansat acest zvon nu şi-au atins scopul, iar opinia publică a reacţionat cu discernământ, aşa cum mă şi aşteptam. Zvonul nu a fost luat în seamă. Rămân  - aşa cum mi-am propus - senator de Arad, preşedinte al Partidului Forţa Civică şi  profesor universitar.
În faţa mea şi în faţa Partidului Forţa Civică, partid pe care sunt mândru să îl conduc, se află provocări serioase şi importante. Aici ni se concentrează toate eforturile şi energia.  Să lăsăm, aşadar, zvonurile să rămână ceea ce sunt – nişte zvonuri!

…filiala din Arad a Forţei Civice
Filiala Forţa Civică din Arad s-a confruntat cu unele probleme interne, însă mă bucur să constat că au fost depăşite cu succes. A primat şi primează interesul comun, munca în echipă, determinarea şi dorinţa de a contribui la o construcţie de durată. După cum aţi observat şi voi, filiala FC Arad este extrem de activă în ultima perioadă. Am participat la diverse evenimente, dintre care enumăr zilele oraşului Sântana, Festivalul părădăicilor de la Macea, Festivalul Clătitelor de la Moneasa şi vom fi în continuare prezenţi la evenimentele organizate pe plan local şi judeţean.
Efervescenţa şi puterea de acţiune a colegilor de la filiala FC Arad sunt dovada faptului că această organizaţie devine din ce în ce mai închegată şi îşi va contura o reprezentare solidă la nivel local, dar şi naţional. Sunt alături de ei şi le mulţumesc pentru tot efortul depus şi, mai presus, pentru ambiţia care a dinamizat această revenire.

…bârfa conform căreia este "produsul" lui Falcă
Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi niciodată un produs al altceva decât al propriei mele performanţe. Sunt un om determinat, care vrea să schimbe lucrurile în bine în România. Invitaţia primarului Gheorghe Falcă, de a candida la Arad, a fost prima de acest fel şi m-a bucurat foarte mult, pentru că ştiam că Aradul este un oraş al progresului, al deschiderii. Cordialitatea domnului Falcă m-a convins încă de la bun început că vom face o echipă bună, iar experienţa sa în politică a fost extrem de importantă. Ajutorul şi susţinerea filialei PDL din Arad, în timpul campaniei, au fost decisive  - le rămân recunoscător tuturor pentru spiritul de echipă şi camaraderia de care au dat dovadă.
Am acceptat invitaţia lui Gheorghe Falcă ştiind că voi lucra cu un politician de succes, care şi-a luat în serios atribuţiile de primar. Proiectele lui Gheorghe Falcă în Arad sunt de admirat, oraşul s-a dezvoltat mult de mult în timpul mandatului său.
În altă ordine de idei, oamenii pot vorbi şi vor vorbi întotdeauna – importante sunt însă rezultatele. Dacă Aradul îşi va atinge adevăratul potenţial, atunci cu toţii ne-am făcut treaba, în beneficiul arădenilor.

… Aradul muncitoresc

Aradul este un oraş care a ştiut să iasă din şabloane. Aradul actual este rezultat al unei istorii fascinante şi nu poate fi închis în tiparul unui oraş muncitoresc – eu aşa cred.  Vorbim aici despre o istorie economică foarte complexă, despre multa şi adevarata cultură, despre educaţie de valoare şi cu tradiţie.  Este un oraş care mi-a fost şi îmi este drag, din multe motive şi de mult timp. Poate că e vorba şi de atmosfera liniştită ori de căldura şi calmul arădenilor – sunt o serie de motive pentru care iubesc acest oraş. Însă Aradul reprezintă mai mult decât atât. Acest oraş este şi responsabilitatea mea, responsabilitate pe care mi-am asumat-o pe 9 decembrie 2012.

… UTA şi ştrandul Neptun
Ar fi multe de spus referitor la cele două teme propuse, care pot face, fiecare, obiectul a câte unui interviu. Pe scurt, înteleg că, de curand, Atletico a făcut o propunere de preluare a clubului UTA, iniţiativă pe care suporterii clubului o sprijină, conform unui comunicat transmis de aceştia. Nu voi intra în detalii, deoarece nu cunosc suficient de bine situaţia clubului. Consider însă ca este foarte important să fie găsite soluţii urgente pentru clubul UTA, care se confruntă cu probleme financiare serioase.
În ceea ce priveşte Ştrandul Neptun – o adevarata piesa de rezistenţă în Arad – sunt de acord ca acesta trebuie sa beneficieze de o strategie serioasă de dezvoltare, fiind extrem de important nu doar pentru locuitorii oraşului, ci si pentru turismul local. Investiţiile pe termen mediu şi lung ar îmbunatăţi aspectul zonei, ar crea noi locuri de munca şi ar stimula economia locală.



Comentarii (27)

Mars inapoi la Iasi - la 05.08.2013 ora 20:14:23



Mearga de unde a venit. Mamaliga cu malai sa agite spiritele acolo la el acasa daca are curajul. Cei de acolo nu-l suporta si vine pe capul nostru sa joace hora cu mafia locala. Go home Ungu(i)ent!


Fritz Zoger - la 05.08.2013 ora 19:30:16



Vita Kobe are nevoie de:
- a se spala pe standul Aradean - de pacatele tragicei guvernari
- a de prostitua pe centura Aradului - nu conteaza de cine esti f.. doar sa fii bagat in seama
- cetatea Mariei Tereza - o doamna care ale legenda a calului este cunoscuta - na!!! a vitei kobe no fi buna?
- sef in adormire pentru mai multe servicii secrete, nu romanesti
- produsul lui Basescu, ca si Ghita - creeat pentru a fi YES-man
- desi a primit cartonasul rosu si a fost eliminat se chinuie sa joace de unul singur, uitandu-se intr-o oglinda sparta zicand cati suporteri aidoma lui are.
In politica romaneasca MeReU apare un pîsssss ... mare
Gardurile de la Socola Iasi au fost furate si asa ca el a iesit fara probleme.


IQ-ul romanilor - la 02.08.2013 ora 18:13:44



Sunteti JALNICI uslasilor ce ati comentat pe aici : spalati pe creier de latrina 3 & comp (macar aia o fac pe bani frumosi ,voi o faceti din PROSTIE ) nu ati observat nici pana acum ce PROSTANACI USListi ne conduc ??? Sa mancati ce ati votat !!!


penti - la 02.08.2013 ora 15:56:38



daca deranjez inseamna ca mi-a-m atins scopul ,iar pentru cei care ma injura ,niciodata nu voi raspunde la injuraturi, ar insemna sa ma cobor la nivelul vostru infect ,si inca o precizare ,nu sant simpatizantul nici unui partid ,fac parte din brigada Vlad Tepes infiintata de Miscare Antitaxe si sant impotriva tuturor celor care au furat si fura incontinuoare din banii publici indiferent din ce partid fac parte si indiferent de statutul lor social actual


aradean - la 02.08.2013 ora 15:19:00



mai tiriplici esti un produs al serviciilor secrete,sigur pe tine cand ai ajuns la cascaval ti-ai dat in petec- inteleg ca ai ajuns agent de influenta al unor servicii straine- multi aradeni prost informati te-au votat mai zdrenta


dani - la 02.08.2013 ora 14:48:22



in tara asta oameni gen ungureanu deranjeaza,deoarece sunt prea destepi si au puterea de a face ceva . eu cred ca trebuie sa privim si spre satele din romania sa vedem cati asistati sociali avem ,si de ce


viva Mircea Bouadea - la 02.08.2013 ora 13:57:23



Cei care au intrat pe usa din fata sa-i multumeasca lui Basescu ca daca nu era
votul negativ primit de el , multi ar fi stat acasa iar altii care au intrat pe usa din spate erau mult mai in fata


vikentie - la 02.08.2013 ora 13:50:47



@HA

Antena 3 e number one, ca vreti voi, basistii, sau nu! Iar ,,cultul" MRU (cata dreptate are Mircea Badea in privinta lui!)e doar un consumator inrait de muschi de vita Kobe pe banii altora, un re-distribuit, intrat in Parlament pe usa din dos.


@kkt cu mac - la 02.08.2013 ora 13:27:08



kkt cu mac devine mancat kkt atunci cand vorbesti de USL.


ptr kkt cu mac - la 02.08.2013 ora 13:17:14



Sentimentul este reciproc, sa-ti fie de bine !


        1 | 2 | 3    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891