Flash news:
 
<< Înapoi


Ovidiu Marian, acuzat că a tipărit materiale de promovare sub preţul pieţei, prin Poşta Română!



05.06.12 de Claudia Untaru Creţu

Senatorul PD-L de Arad Ovidiu Marian se numără printre cei care au beneficiat de avantaje de pe urma Poştei Române care, potrivit lui Dan Nica, ministrul Comunicaţiilor, a înregistrat în ultimii trei ani pierderi de aproape 500 milioane de lei, pentru că „a fost furată mult şi sistematic” de protejaţii cuplului Boc – Anastase.
Numele senatorului arădean Ovidiu Marian se leagă de sucursala Fabrica de Timbre, care a fost transformată în „tiparniţă a materialelor de promovare ale Partidului Democrat-Liberal”.
Printre exemple se numără materiale pentru Alianţa pentru Teleorman PD-L şi PNŢ-CD, pentru Mircea Man, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, pentru Mihail Hârdău - PDL Cluj, Daniel Buda - PD-L Cluj, Dorin Petrescu, Sorina Plăcintă, Daniel Humelnicu, Marian Ovidiu - senator PD-L Arad. Hârtia şi preţul de execuţie al acestor materiale era, evident, sub preţul pieţei, situaţie care a adus pierderi sucursalei”, a spus ministrul Dan Nica.


Ovidiu Marian, neagă acuzaţiile 

Senatorul arădean Ovidiu Marian  neagă acuzele ce i se aduc şi spune că a plătit totul ca orice client al Poştei. „Dan Nica este un mincinos ordinar, un nemernic. La fel a procedat şi în cazul Robertei Anastase. A minţit mereu. Eu am plătit toate materialele pe care le-am avut, la preţul pieţei”, spune senatorul Ovidiu Marian.



Comentarii (22)

sorin - la 05.06.2012 ora 22:37:02



acest domn sa ne explice ce interes a avut cu pragul la SIF-uri aceea fiind singura data cand am auzit de activitatea sa in parlament. a fost primul si ultimul mandat oricum. pa si pusi la birturile sotiei!


Misi - la 05.06.2012 ora 18:58:06



Vine schimbareaaaaaa. Adio PDL = MCL!


mcl-istul balerin - la 05.06.2012 ora 17:08:03



inca din luna martie, acest senator tot batea pe la usile pnl-ului, dar nu i-a deschis nimeni!


dan - la 05.06.2012 ora 16:53:34



imparatia cerurilor e pt. Nico si Oana. Incremenirea in proiect e a lor pe viata. Lasa fetele in pacea lor.


franco - la 05.06.2012 ora 15:09:29



Mergem la vot sa scapam de pdl, mai au doar cateva zile de facut manevre


n-are importanta - la 05.06.2012 ora 13:35:08



ia mai taceti dracului ca nu aveti dreptate tot ei vor castiga!!!!!!!!!!


Lavinia - la 05.06.2012 ora 12:39:01



degeba comentam toti aici, daca nu mergem la vot sa-i nenorocim pe spurcatii portocalii. avem alternativa, societatea civila!


GIMI - la 05.06.2012 ora 12:31:19



SE VEDE PRIN TOT ORASUL CA MATERIALELE ELECTORALE ALE PD-L - MC-L INTRECE ORICE LIMITA !!! PD-L = MC-L ADICA ACELASI KAKAT ACEIASI TALHARI DEGHIZATI !!! DE UNDE ATATIA BANI ??? DAR DACA ARADENII SUNT PROSTI SAU NU SE VA VEDEA DUMINICA !!!!


bula - la 05.06.2012 ora 12:30:54



sa va fie rusine porci dracului fanarioti!


pavel - la 05.06.2012 ora 11:54:18



individul este un incult marca igas,insa cu motz;numai daca il privesti poti sa-i dai 5 sau 8 ani inchisoare,ceea ce sper ca se va intimpla cu repeziciune dupa 2012!


        1 | 2 | 3    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891