Flash news:
 
<< Înapoi


Patricia Liana Bala a fost reţinută pentru trafic de influenţă!



23.11.12 de D.T.

Patricia Liana Bala, avocat în Baroul Constituţional Arad (n.r. – o structură paralelă Baroului Arad), acuzată în dosarul de trafic de influenţă în care a fost audiat drept martor senatorul PNL Ovidiu Marian, a fost reţinută de procurorii arădeni. Aceasta este acuzată că a pretins 17.000 de euro de la trei persoane, promiţându-le acestora că poate interveni pentru graţierea unui condamnat. Într-un comunicat de presă remis de Direcţia Naţională Anticorupţie se arată că, în perioada februarie – iunie 2012, Patricia Liana Bala a pretins de la trei persoane suma de 17.000 de euro, susţinând că poate interveni pentru graţierea unei rude a acestora, care era în executarea unei pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
„Bala Patricia Liana le-a comunicat persoanelor denunţătoare că are influenţă la persoanele abilitate să examineze şi să avizeze cererea de graţiere individuală printr-un intermediar, membru în Parlamentul României. Din banii pretinşi, învinuita a primit de la denunţătoare suma de 10.000 de euro, în mai multe tranşe. În demersul său, Bala Patricia Liana a fost ajutată de învinuitul Marineaţă Ionel care a intermediat atât relaţia cu persoanele denunţătoare cât şi pretinderea şi primirea sumelor de bani. Învinuiţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 22 noiembrie 2012, procurorii au dispus reţinerea învinuitei Bala Patricia Liana pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentată Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile. Faţă de învinuitul Marineaţă Ionel, procurorii au luat măsura obligării de a nu părăsi ţara pe un termen de 30 de zile. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul remis de DNA.



Comentarii (18)

tim - la 29.11.2012 ora 08:24:30



Nu a cerut doar la 3 persoane bani, a cerut de la mai multi oameni. App. nu au fost doar 3 persoane, ci 4 care i-a facut sa-si vanda pana si bunurile.


Unu” - la 24.11.2012 ora 22:55:21



Dupa alegeri USL un guvern de HOTIE NATIONALA.


Ginu - la 24.11.2012 ora 16:29:50



Daaaaa..un guvern USL-ist este tot ce ne trebuie sa devenit paria Europei. Ne-au calcat in picioare, si-au batut joc de tara asta.


iubitorii Justiţiei - la 24.11.2012 ora 13:49:13



Mult praf pentru nimic. Din nou marşăvia prin dezinformare e la portocalii(cameleon) acasă.
Ăncearcă ăn continuare dezbinarea USL-ului care după alegeri va deveni un Guvern de Uniune Naţională. Bucuraţi-vă!!!


Marcel - la 24.11.2012 ora 13:48:21



Astia de la USL sunt niste prefacuti ce sa-i faci asa zi-le Luana zi-le


Luana - la 24.11.2012 ora 13:42:14



O stiu pe Patricia asta, e o scorpie si o prefacuta. Nu m-as mira deloc ca tot ce s-a intamplat sa fie adevarat. Si de Marian la fel, am auzit din colegii sai de partid spunand ca nu pot vota un asemenea om.


Liliana - la 24.11.2012 ora 13:41:21



Jos USL noi vrem un Arad mai bun


Galia - la 24.11.2012 ora 13:34:48



Incepe sa se duca de rapa mafia SOCIAL LIBERALA....ASTA NU POATE DECAT SA IMI IMBUCURE inima


Mircea - la 24.11.2012 ora 12:40:00



Auzi tu...."Hai Ovidiu marian"! Da, HAI, dar la mititica.....


oVI - la 24.11.2012 ora 09:59:44



In 2ooo fiind director,Gospodaria Comunala a avui o paguba de peste un miliard din parcari.Dupa cativa ani,Gospodaria Comunala a dat faliment!Cine a vandut serele GCA?Votati Marian,ca sa nu mai aveti!


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891