Flash news:
 
<< Înapoi


PD-L vrea să obţină 30 la sută la alegerile parlamentare!



22.09.12 de O.T.

PD-L, alături de aliaţii săi din cadrul Alianţei România Dreaptă, intenţionează să obţină un scor de 30 la sută la alegerile parlamentare, a anunţat vicepreşedintele partidului Constantin Traian Igaş. Strategia care să le permită democrat-liberalilor obţinerea unui asemenea procent va fi discutată luna în 6 şi 7 octombrie, când aleşii locali ai PD-L din toată ţara se vor întâlni cu conducerea partidului.
„În 6 şi 7 octombrie, aleşii locali ai PD-Ldin toată ţara sunt invitaţi la o întâlnire cu conducerea partidului. Cu această ocazie, va fi prezentat şi adoptat noul statut al organizaţiei aleşilor locali ai PD-L şi va fi aleasă structura de conducere a acestui for. De asemenea va fi stabilită strategia pentru campania electorală, în aşa fel încât să obţinem un rezultat care să ne ducă spre 30 la sută la alegerile parlamentare”, a declarat Constantin Traian Igaş, pentru www.newsar.ro.
PD-L candidează la alegerile parlamentare în cadrul Alianţei România Dreaptă, alături de PNŢCD şi Noua Republică.



Comentarii (20)

cristian sirb - la 24.09.2012 ora 12:17:02



Nu as fi crezut in iunie ca voi ajunge sa spun asta: 30% e fezabil ca procentaj!
Cu ajutorul masiv al acestor citeva luni dezastruoase de guvernare USL. Daca alegerile ar fi in iunie anul viitor, PDL le-ar putea si castiga, in halul in care se comporta USL...
Fantasmagoric, dar adevarat!


Alex - la 23.09.2012 ora 19:39:42



cu igas nu aveti sanse de 30%, sincer


Ard arad - la 23.09.2012 ora 13:41:38



Succes celor care vor sa munciasca pt aradeni.


mai - la 23.09.2012 ora 10:37:13



IN USL A INCEPUT BATALIA! Primul meci: "Schimbarea directorilor la Liceul Mihai Viteazul" a fost castigat de PSD prin inlocuirea unui fost PNL-ist (PC-ist la ultimele alegeri) si a unui PSD-ist din vechea garda cu doi noi PSD-isti. Dupa aceasta infrangere liberalii au trecut la atac si au inhatat orele libere ramase prin orar. Nu conteaza ca cei care vor preda nu prea au specializari pentru asta, dar sunt "de ai nostri". Astfel limba engleza o va preda o doamna absolventa de psihologie, iar limba franceza un absolvent de istorie-engleza.La examenul de titularizare nu prea i-am vazut, adica ma rog, unii n-au avut rabdare ca urma sedinta de consiliu (local). Dar mai strigator la cer e cazul unui domn (profesor de geografie in trecut) plasat la orele de educatie fizica la clasa pregatitoare, cu toate ca un ordin de ministru spune cu totul si cu totul altceva. "Abrambureala" doamnei ministru a ajuns si la INEU sau asta o fi politica in domeniu educatiei a "CELUI MAI CINSTIT GUVERN" (dar extrem de competent, dupa cum vedem cu totii).


Pt. fan Igas - la 23.09.2012 ora 10:02:04



Nu stiu daca Igas l-a caftit dar poate ne lumineaza dna Pistru in problema asta :)


Fan igas - la 23.09.2012 ora 06:30:56



Daca este adevarat ca igas la batut pe falca eu devin fan igas !!!!!


Aradean - la 23.09.2012 ora 06:17:36



Oameni buni !!!!! Putem comenta ce vrem este democratie !!!!?????'dar nu vedeti cum aradul este blocat de usl bucurest ???? Sansa aradenilor este cu cei din pdl care au demostrat ca pot !!!!!


intrebare - la 22.09.2012 ora 18:49:53



e adevarat ca Falca s-a batut cu Igas in sediu la PDL?


simeon - la 22.09.2012 ora 18:47:26



Poate la Arad... ca in restul tarii lumea s-a desteptat!


sigur - la 22.09.2012 ora 17:11:16



ne-am saturat de voi mai lasati si pe altii ne-ati lamurit de ce santeti in stare


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891