Flash news:
 
<< Înapoi


Peste 31.000 de litri de lapte cu aflatoxină peste limitele admise, distruşi de autorităţile din Arad!



01.04.13 de Diana Damaschin

Peste 31.000 de litri de lapte şi 40 de kilograme de produse lactate cu un conţinut de aflatoxină peste limitele admise au fost distruse de autorităţile sanitar-veterinare din Arad, potrivit unui document prezentat luni la Prefectură.
Conducerea Direcţiei Sanitar-Venerinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad a prezentat, în cadrul Colegiului Prefectural, situaţia produselor lactate neconforme descoperite în urma campaniei de prelevare de probe pentru depistarea aflatoxinei desfăşurată până la jumătatea lunii martie.
Conform raportului prezentat de DSVSA la Prefectura Arad şi publicat pe site-ul Prefecturii, s-au distrus peste 31.000 de litri de lapte şi aproximativ 40 de kilograme de produse lactate, provenite de la ferme şi exploataţii din judeţul Arad, după ce s-a descoperit, în urma analizelor de laborator, că aveau un conţinut de aflatoxină peste limita legală.
Acţiunea de prelevare de probe s-a desfăşurat în cele trei unităţi de procesare şi la 52 de ferme de vaci care livrează laptele direct unităţilor de procesare. Totodată, a fost verificat laptele provenit din două ferme care fac livrări prin dozatoare automate.
Analizele s-au efectuat la laboratorul din judeţul Alba, costurile fiind suportate de către agenţii economici verificaţi.
„Au rezultat un număr de şapte probe neconforme la parametrul Aflatoxină M1, la exploataţii de animale producătoare de lapte materie primă, şi o probă la o unitate de procesare a laptelui. Imediat s-au dispus măsuri de scoatere din hrana animalelor a furajelor susceptibile de a fi contaminate şi administrarea de substanţe blocante a toxinei, în cele şapte exploataţii. De asemenea, s-au identificat produsele obţinute din lotul de lapte neconform din unitatea de procesare a laptelui şi au fost puse sub sechestru sanitar-veterinar”, se arată în raportul DSVSA Arad.
Laptele şi produsele neconforme au fost aruncate în bazinele de colectare a deşeurilor deţinute de ferme.
Producătorii cu probleme au avut interdicţie de a mai face livrări până la obţinerea buletinelor de analiză conforme.
Potrivit DSVSA, în 25 martie, la toate fermele şi exploataţiile din judeţ laptele era bun pentru consum.



Comentarii (6)

anonim - la 02.04.2013 ora 18:14:56



Bine fac este o procedura corecta din partea autoritatilor laptele cu toxina se mai numeste si pisat.


taran - la 02.04.2013 ora 16:54:07



In vremea lui Ceausescu, cand vacile de la CAP erau tebeciste si mancau doar paie mucegaite, atunci nimeni nu a fost in pericol sa se imbolnaveasca, acum gasesc tot felul de inscenari sa dea in cap la tarani si populatia sa cumpere lapte din import. Sa va fie rusine!


@NA - la 02.04.2013 ora 11:18:18



Nu vorbi prostii.Intr o ferma ca cea de la Curtici ?Ai vazut cum se colecteaza laptele de la micii producatori,de catre micii procesatori?Acolo este problema .


Anca - la 02.04.2013 ora 11:04:51



aflatoxina nu e nociva in limite normale. astia de la DSV sunt dusi cu capul!


N.A. - la 02.04.2013 ora 11:00:48



De ce nu dati numele? Va e frica? Erau cumva de la Musca de la Curtici?


Vlad - la 02.04.2013 ora 01:47:35



o tampenie. Puteau sa-l dea la nevoiasi


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891