Flash news:
 
<< Înapoi


Politizarea Poliţiei, episodul 2: Dorel Căprar aminteşte că în 2004 instituţia aparţinea Partidului Democrat!



21.07.13 de O.T.

Deputatul Dorel Căprar, preşedinte al PSD Arad, a reacţionat faţă de declaraţiile reprezentanţilor PDL Arad care, în frunte cu preşedintele interimar Iustin Cionca, au criticat dur politizarea de către USL a instituţii publice şi, în special, a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
În replică, la acuzele liderilor PDL, deputatul Dorel Căprar a afirmat: „Subordonarea instituţiilor publice a atins proporţii inegalabile după ce PDL a ajuns la putere, în 2004, când domnul Cionca era membru important al partidului. Atunci au fost puse în discuţie absolut toate instituţiile publice. Mass-media au prezentat pe larg modul în care au fost negociate funcţiile, inclusiv la Poliţie, instituţie la care a făcut referire Iustin Cionca. Liderul PD de atunci, căruia Iustin Cionca îi ţine locul, considera normală împărţirea tuturor instituţiilor publice între partide politice”.



„Într-un articol pe care îl trimit alăturat (n.r. - vezi facsimile!) s-a descris clar modul în care a fost forţat să demisioneze şeful Poliţiei de atunci şi anunţul de notorietate la vremea respectivă că Poliţia aparţine PD! Dacă domnul Cionca are memoria scurtă, îi aducem aminte cum au politizat ei, cei de la PDL, instituţiile publice. Cred că opinia publică a aşteptat din partea USL curăţenie în acest domeniu şi eliminarea pilelor celor de la PD, actualul PDL. Noi urmărim ca instituţiile deconcentrate să fie conduse de profesionişti care să poată aplica politicile Guvernului, profesionişti din interiorul sistemului care vor avea sprijinul politic al USL”, a mai spus Dorel Căprar.



Comentarii (9)

bogdan - la 22.07.2013 ora 14:17:41



idiotul, analfabet, hot, evazionist, .. caprar schimba plitia poporul roman este blestemat


aradean - la 22.07.2013 ora 11:15:20



Care pdl domnule Caprar?
Nu vezi ca toti s-au ascuns in gauri de sobolani.


cucuietii din deal - la 22.07.2013 ora 10:40:51



pai chiar recunoaste ca sprijina sefii!!! vai si amar!!!


@taran - la 22.07.2013 ora 00:07:26



adica cum sa schimbe niste hoti cu alti hoti. vai si amar de tarisoara asta!


taran - la 21.07.2013 ora 18:43:10



Domnule CAPRAR, de ce nu schimbati sefii pusi de PDL ? Puneti domnule simpatizanti USL!


Gaby - la 21.07.2013 ora 14:55:24



politicieni de trei lei niste hoti!


eticheta - la 21.07.2013 ora 13:42:42



niste lepre ordinare cu totii, falca, caprar, cristina, cionca, igas, securici, galis, mosneag, schil, si ceilalti, inghiti-iar pamintu galben de jegosi!!!


N.A. - la 21.07.2013 ora 13:01:28



Dle Caprar sa intelegem ca recunoasteti politizarea Politiei? Ca n-am vazut sa negati ca ati politizat-o. Scopul e ca si la cei de la PD: rezolvarea dosarelor?


Radu - la 21.07.2013 ora 11:04:16



bine Dorule ca le-ai zis-o nemernicilor!


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891